Te caut din toata inima...

01 octombrie 2009

Statornicia

Cuvântul Vieţii

"“Prin statornicia voastră vă veţi salva sufletele.”(Lc 21,19)


[…]

“Statornicie”.

Aceasta este traducerea cuvântului originar grecesc,

dar care este bogat în semnificaţii:

include şi răbdare, perseverenţă, rezistenţă, încredere.

Statornicia este necesară şi indispensabilă când suferim,

când suntem ispitiţi, când suntem înclinaţi spre descurajare,

când suntem ademeniţi de seducţiile lumii, când suntem persecutaţi.

Cred că şi tu te-ai aflat măcar în una dintre aceste situaţii

şi ai experimentat că, fără statornicie, ai fi putut muri.

Probabil că uneori ai cedat.

Poate că acum, în acest moment,

eşti afundat în una dintre aceste situaţii dureroase.

Ei bine, ce este de făcut?

Revino-ţi şi... fii statornic.

Altfel numele de “creştin” nu ţi se potriveşte.

Ştii doar: cine vrea să îl urmeze pe Cristos

trebuie să-şi ia crucea în fiecare zi,

trebuie să iubească, măcar cu voinţa, durerea.

Chemarea creştină este o chemare la statornicie.

Paul, Apostolul,

arată comunităţii statornicia lui ca semn al autenticităţii creştine.

Şi nu se teme să o pună pe acelaşi plan cu minunile.

Iar dacă iubim crucea şi suntem statornici,

putem să îl urmăm pe Cristos care este în Cer şi deci să ne salvăm.

“Prin statornicia voastră vă veţi salva sufletele.”

Se pot distinge două categorii de persoane:

cele care simt chemarea de a fi adevăraţi creştini,

dar această chemare cade în sufletele lor ca sămânţa printre pietre.

Mult entuziasm, asemenea unui foc de paie, iar apoi nu rămâne nimic.

Celelalte în schimb primesc chemarea,

precum terenul bun care primeşte sămânţa.

Şi viaţa creştină înmugureşte,

creşte, trece peste dificultăţi, rezistă la furtuni.

Acestea au statornicie şi... “prin statornicia voastră vă veţi salva sufletele”.

Bineînţeles că dacă vrei să fii statornic

nu îţi va fi suficient să te bazezi doar pe puterile tale.

Vei avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Paul îl numeşte pe Dumnezeu: “Dumnezeul statorniciei”.

Deci Lui trebuie să i-o ceri, iar El ţi-o va da.

Deoarece dacă eşti creştin,

nu îţi poate ajunge doar să fii botezat

sau o practică a cultului ori a carităţii din când în când.

Va trebui să creşti ca un creştin.

Şi fiecare creştere, în domeniul spiritual,

nu poate avea loc decât în mijlocul încercărilor, al durerilor,

al obstacolelor, al luptelor.

Sunt unii care ştiu într-adevăr să fie statornici: sunt cei care iubesc.

Iubirea nu vede obstacole,

nu vede dificultăţi, nu vede sacrificii.

Iar statornicia este iubirea pusă la încercare.

[…]

Fecioara Maria este femeia statorniciei.


Cere-i lui Dumnezeu să-ţi aprindă în inimă iubirea faţă de El;

iar statornicia, în toate dificultăţile vieţii, va fi pentru tine o consecinţă

şi prin ea îţi vei salva sufletul.

“Prin statornicia voastră vă veţi salva sufletele.”

Dar există ceva mai mult. Statornicia este contagioasă.

Cine perseverează îi încurajează şi pe ceilalţi să meargă până la capăt.

[…]

Să ţintim spre înălţimi. Avem o singură viaţă şi aceasta scurtă.

Să strângem din dinţi zi după zi,

să înfruntăm dificultăţile una după alta pentru a-L urma pe Cristos...

şi ne vom salva sufletele.

Chiara Lubich"


articol aparut in brosura "Cuvantul Vietii"
din luna Octombrie 2009





In 30 Septembrie 1897 ,
Sfanta Tereza de Lisieux
a pasit in Imparatia lui Dumnezeu...
Aici , pe blogul Sfanta Cruce,
va invit sa cititi un articol foarte interesant despre viata ei...

8 comentarii:

Cristake1974 spunea...

Cred ca acestei statornicii i se poate spune si loialitate. O calitate care, insa, e din ce in ce mai rar de gasit. Compromisul sau tradarea au niste tarabe bine aprovizionate, treci pe langa ele si adeseori cumperi o poama de acolo. Dar.. merita?

Geanina Codita spunea...

,,răbdare, perseverenţă, rezistenţă, încredere,,

Acesta este motto-ul meu de viață, la care mai adaug : iubire,liniște și gânduri întotdeauna curate .

Pupici geaninoși peste normă, draga mea dragă!

Cristian Lisandru spunea...

Valeriu Butulescu spunea aşa - "Statornicie. Posibilitatea pietrei de a fi piatră"... Mi-aş dori să fim permanent precum pietrele... Dar cu suflet.

mmary spunea...

Nu Cristake, nu merita sa cumparam poame de la tarabele compromisurilor si tradarii chiar daca acestea ne par foarte atragatoare..

mmary spunea...

Frumos motto Geanina...fie ca viata sa iti ofere cat mai multa iubire, sa te pastreze in iubirea pura care ,cu siguranta ,te inalta spre cer...

Te imbratisez cu drag..

mmary spunea...

Cristian , daca ar fi sa continui oarecum gandurile tale , as spune:

STATORNICIE . Posibilitatea omului de a fi OM ...

O zi frumoasa si binecuvantata iti doresc...

elena marin-alexe spunea...

Eu prin statornicie inteleg indelunga rabdare, caci STATORNICIA e o stare de fapt, in care trebuie sa persisti....
Dar e o calitate [ roada a Duhului Sfant]care nu prea mai caracterizeaza crestinul timpului nostru....
Plina de miez, postarea ta draga mea mmary.
O seara cu Pacea lui Dumnezeu si doar imbratisari din suflet!

mmary spunea...

Doamna Elena eu , prin aceasta "statornicie" inteleg "fidelitate"...sa ramai fidel iubirii divine, sa ramai fidel "Cuvantului Vietii-Isus", sa ramai fidel poruncilor, smereniei,sa fi fidel tie insuti ca Om care ai fost creat dupa Chipul si asemanarea lui Dumnezeu,sa ramai fidel puritatii inimii, caii pe care sufletul tau se desavarseste in iubire...

Va imbratisez cu brate pline de binecuvantari...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...