Te caut din toata inima...

06 octombrie 2009

"Ganduri pentru zilele ce vin" scrise de Vladimir GhiKa

Fericiţi cei ce caută, pentru că aceia au şi găsit; ei chiar de două ori vor fi găsit.
Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din adevăr.
Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din propria lor bucurie.
Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din propriile lor suferinţe.
Fericiţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu, că aceia nici nu se gândesc să se mai întrebe dacă sunt fericiţi sau nu.

Fericiţi sunt cei care au dorit să iubească mai mult şi care au vrut să iubească tot ce e greu de iubit, căci, pentru ei, pământul va fi mai puţin mic, iar cerul mai mare le va fi.

Dumnezeu dăruieşte celor care dăruiesc.
Dumnezeu se dăruieşte celor care se dăruiesc.

Caută-l pe cel ce nu îndrăznea să te oprească.
Dă celui ce nu-ţi cere.
Iubeşte-l pe cel care te respinge.

Fie ca bucuriile să nu-mi vină niciodată prin suferinţa celuilalt!
Fie ca suferinţele mele, toate, să aducă vreo bucurie celorlalţi!
Fie ca destinul meu să nu zdrobească nimic în calea lui!

Răzbună-te pe încercările al căror sens nu-l poţi pricepe, aducând fericire unor fiinţe care nici măcar nu ştiu că exişti.

Cea mai bună pregătire în vederea agoniei e umilinţa.

Cel ce nu se mortifică, nu va şti să moară.

Mai ales atunci când te simţi nimicit sub povara unui mari dureri, e bine să consolezi durerile celorlalţi.
A te dărui în asemenea cazuri, când nu mai eşti nimic, când în tine însuţi nu mai ai nimic, înseamnă că dai, cu adevărat, un pic din Dumnezeu... şi Îl găseşti.

Nobleţea e adesea timidă pentru că e stingheră.

Cântarea Treptelor... Dă-ne, Doamne, să ştim ce vrei, - să vrem ce vrei, - să facem ce vrei, - să facem bine ceea ce vrei.

Ia drept model de umilinţă inima ta de carne. Ascunsă privirilor, ea este totuşi, de-a lungul vieţii, cea mai de seamă făuritoare a fiinţei tale. După moarte, ea se grăbeşte să dispară, putrezind repede după gratiile carcerei sale.

Lacrimile sunt de esenţa sângelui; ar fi nedemn să le vărsăm pentru nişte lucruri pe care nu le-am plăti cu sângele nostru.

Nu te plânge când îţi simţi inima atât de mică. Dumnezeu i-a îngăduit poate să fie aşa, numai pentru a-i da putinţa să-şi reverse mai iute bucuria.

Nu-ţi opri mila la jumătatea drumului: Sunt încă destui nevoiaşi care nu mai au ochi să vadă, dar mai au ca să plângă cu ei.

O ispită a descurajării: „La ce mai pot fi bun?” Răspunsul: „În orice caz, pentru a fi bun”.

A te dispreţui e bine, a te uita e şi mai bine.

Amintirea de Dumnezeu şi uitarea de sine... una o aduce pe cealaltă.

Înaintarea spirituală are loc atunci când facem din dragoste ceea ce am fi făcut din datorie.

Când mergem spre lumină, umbra ne urmează; când ne îndepărtăm de ea, umbra ne precede.

Dacă vei şti să-l pui pe Dumnezeu în tot ce faci, îl vei regăsi în toate câte ţi se vor întâmpla.

Pentru a fi perfecte, rugăciunile tale trebuie să devină adevărate fapte, iar faptele tale - adevărate rugăciuni.

Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi.

Rugăciunile sunt chiar mai ascunse decât ticăloşiile... şi le zădărnicesc.

Sunt sigur de Tine, nu sunt sigur de mine. Singurul meu mod de a fi sigur de mine este să fiu destul de sigur de Tine.
Cel mai bun mijloc pe care-l am de a conta pe Bunătatea Ta este să caut în ea mai multă lumină şi căldură decât indulgenţă. - Această indulgenţă, ştiu bine, e nemărginită şi tocmai de aceea ştiu că este departe, atât de gândul care o reduce sau o falsifică, cât şi de inima care o ofileşte - iar felul cel mai gingaş, cel mai discret, cel mai potrivit de a recurge la ea este, într-un fel, să-i simt prezenţa fără să fac apel la ea şi să caut în Tine mereu altceva decât pe mine însumi.

Nu încerca să faci din tine o capodoperă, ci un instrument de fericire.

Florile ajung să parfumeze însăşi mâna care le striveşte.

Dumnezeu este singurul care nu uită să iubească nici în mânia sa.

Dacă îl cauţi pe Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu te-a căutat; şi nu te mira dacă El - fiind Dumnezeu - te găseşte înainte ca tu să-L fi găsit.

„Pentru a te mântui, Eu am luat înfăţişarea ta. Acum ia-o tu pe a Mea, e rândul tău”.

Doamne, eşti atât de aproape de mine, - iar eu, de Tine, atât de departe!
Doamne, mă simt trist că sunt ceea ce sunt, dar în acelaşi timp mă simt fericit că Tu eşti ceea ce eşti.
Doamne, Te primesc în întregime, primeşte-mă şi ia-mă în, întregime.
Doamne, ia-mi inima şi nu mi-o mai da înapoi.
Doamne, m-am născut oare numai pentru a nu Te iubi îndeajuns?

Doamne, fie ca răul pe care l-am făcut să nu poată împiedica binele pe care vreau să-l fac.

sursa:www.vladimirghika.ro/scrieri_Ghika/ganduri_pentru_zilele_ce_vin/pensees_001-010.php

Fiţi fericiţi, unii prin ceilalţi.






Doamne, fie ca răul pe care l-am făcut să nu poată împiedica binele pe care vreau să-l fac.



Fiţi fericiţi, unii prin ceilalţi.

7 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Cântarea Treptelor... Dă-ne, Doamne, să ştim ce vrei, - să vrem ce vrei, - să facem ce vrei, - să facem bine ceea ce vrei.
Multa intelepciune si de mare folos daca nu o ignoram...
Frumoasa invatatura . Fii binecuvantata scumpa mea prietena, care semeni rara samanta de iubire intre semeni. Mii de imbratisari de la Vrancea!

compadvice spunea...

Minunat,simplu minunat!Ce mare e El!Asa cum spunea si David in psalmul 8 ver.3-4 Cand privesc cerurile,lucrarea mainilor Tale.Luna si stelele pe care le-ai facut,imi zic,,Ce este omul ca sa te gandesti la el?Si fiul omului,ca sa-l bagi in seama?,,Ce suntem noi?Doamne iti multumim ca te-ai indurat de noi!O sera minunata alaturi de El!

kis spunea...

Asteptam vremuri grele, si asemenea invataturi sant o sursa de alimentare a noastra.
Fi binecuvantata!

Cristian Lisandru spunea...

Suntem într-o căutare permanentă... Şi căutăm în primul rând fericirea...

Carmen spunea...

"Fericiţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu, că aceia nici nu se gândesc să se mai întrebe dacă sunt fericiţi sau nu."

Mi-a fost dor de tine,suflet stralucitor...

mihaita fara tigaita ! spunea...

IN SEARA ACEASTA SA DORMI IN BRATELE DOMNULUI ! ce sa-ti fac, e ordin !

Si pentru ca este sarbatoarea "Regina Preasfantului Rozariu" :
http://www.youtube.com/watch?v=BKtlURfZdDg

mmary spunea...

Doamna Elena, Compadvice,Kis, Cristian,Carmen, Mihaita, va multumesc tuturor si fiecaruia in parte pentru gandurile asternute aici...

Dumnezeu sa va binecuvanteze !

Din motive obiective nu am comentat si din aceleasi motive am lipsit oarecum de pe blogurile voastre, insa am citit tot...

Fie ca Domnul Isus sa va imbratiseze cu bratele iubirii Sale...

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...