Te caut din toata inima...

24 octombrie 2009

Sfanta Rita

Pentru o perioada nedeterminata ma voi retrage de pe blog si de pe bloguri ...Va rog sa-mi iertati absenta ...

Dumnezeu sa va binecuvanteze !

S. RITA DIN CASCIA
1381 - 1457

         Ar fi putut fi o creştină mediocră sau chiar una fără valoare, înăsprită de suferinţă şi împinsă spre rebeliune. A fost în schimb o sfântă.     Era probabil în anul 1401, când soţul Ritei, Paolo Mancini, a fost omorât pentru că i s-a întins o cursă. Poate crima s-a întâmplat în timpul său ca urmare a revoltei populare care s-a declanşat împotriva Podestei în acelaşi an.
         Rita era mama a doi tineri, poate gemeni, de aproximativ paisprezece ani. Angoasa provocată de moartea bărbatului pe care l-a iubit cu adevărat - Rita reuşise să-i schimbe caracterul şi să-l facă să fie dulce şi afectuos - era şi mai gravă la gândul  dreptului de răzbunare care era pe punctul de a se declanşa.
         În vechea biografie se spune că Rita se ruga lui Dumnezeu pentru criminal pentru că aceasta era porunca Sa, amintindu-şi de exemplul dat de Isus care, pe cruce fiind, i-a iertat pe cei care l-au crucificat. Se ruga şi îi îndemna cât putea pe fiii ei să ierte totul din dragoste pentru Dumnezeu.
         De fapt, acea moarte şi acea nenorocire nu era cel mai mare chin: Rita cunoştea locul şi oamenii unde locuia.
         Ştia că începuse un episod sângeros de răzbunări: dacă unei mame îi e greu
să-şi convingă fiii să ierte, în acel mediu social era aproape imposibil, răzbunarea era ceva obişnuit şi era chiar pretinsă, privită ca pe o salvare şi o eliberare.
         Rudele celui asasinat (şi cunoaştem faptul că Mancini era o familie numeroasă) se uitau la acei tineri care erau deja destul de mari cu gândul că sângele cerea sânge şi că nu se puteau sustrage.
         Aceştia doi erau deja destinaţi violenţei: să o săvârşească mai întâi şi apoi să suporte consecinţele. Dacă nu erau la rândul lor ucişi (mai devreme sau mai târziu în lanţul represaliilor), legea din Cascia prevedea oricum pedeapsa capitală şi pentru cei care se răzbunau. Altă posibilitate era să fugă din oraş şi să trăiască precum nişte bandiţi departe de mama lor.
        Astfel cronicarul ne spune că îndată Rita a ascuns cămaşa însângerată a soţului atunci când a fost omorât, pentru ca fiii să n-o vadă şi astfel să pornească la răzbunare. Începu să îndulcească inimile lor cu o iubire minunată şi să le predispună nu doar spre uitare, dar şi la iertarea a ceea ce s-a petrecut.
        Un vechi desen o înfăţişează pe Rita în timp ce-şi strânge fiii la sine şi le arată Crucifixul printr-o atitudine dulce şi hotărâtă.
        Trebuia însă să-şi dea seama că nici măcar ea nu reuşea să imprime în inima tinerilor legea iertării.
        Era ca şi cum i-ar fi avut dinaintea sa deja morţi: nu doar spiritual şi moral, din cauza unei tinereţi otrăvite de ură, dar şi fizic din pricina inevitabilului destin tragic ce îi aştepta.
        Se prea poate ca tinerii să fi încercat să facă ceva: într-un vechi imn liturgic intitulat Salve Rita generosaStabat Mater - se face aluzie în mod voalat la un risc pe care ei în mod efectiv l-au trăit: - care se aseamănă cu
        O mamă iubitoare / care i-ai înconjurat cu lacrimi pe fiii tăi / căutând să-i păzeşti de exil / pentru a nu suferi supliciu / printr-o moarte tragică.
        Tradiţia se limitează să ne povestească - poate anticipând evenimentele - faptul că Rita a ajuns să îi ofere lui Dumnezeu viaţa fiiilor ei: I-a cerut să-i ia înainte să ajungă să moară de două ori: o dată din cauza sentimentelor de ură şi de vinovăţie, şi a doua oară din cauza condamnării sociale.
         Divina bunătate a acceptat holocaustul pe care Rita îl făcea din propriile viscere, chemând la Sine în foarte scurt timp pe cei doi tineri.

         Din cauza sentimentalismului nostru ni se pare inacceptabilă ideea unei mame care Îi cere lui Dumnezeu să-i ia copiii pe care i-a dăruit: chiar dacă mai apoi citim, fără să clipim măcar, aproape în fiecare zi, despre părinţi care iau viaţa copiilor lor, şi despre fii care o smulg pe cea a părinţilor; sau cel puţin ştiri despre cei care blesteamă că s-au născut sau că au dat viaţă altora; sau despre cei care îi îndrumă pe fiii lor pe căi care îi duc direct în iad în această viaţă sau în cealaltă.
        Chiar admiţând excepţionalitatea cazului şi teama unei mame care vede destinul fiiilor săi încredinţat morţii, trebuie să recunoaştem măreţia gestului obiectiv al Ritei: afirmarea faptului că un tată şi o mamă nu sunt niciodată cu adevărat părinţi decât atunci când ştiu să-şi încredinţeze copiii - chiar şi în modul cel mai radical posibil - Celui care este Unicul Adevărat Părinte.
        Rămasă singură, nefericita mamă se gândi să se încredinţeze şi pe sine pe deplin lui Dumnezeu, şi ceru să intre în mănăstirea augustinelor.
        Dar a fost refuzată: tristele evenimente ale vieţii ei continuau să cântărească greu: a primi o văduvă de sânge în mănăstire însemna să implice în actul răzbunării şi acel loc sacru şi pe oaspeţii lui, toţi legaţi în mod inevitabil prin naştere şi rudenie de un grup sau altul care lupta.
        Rita a înţeles că acele uşi nu s-ar fi deschis până nu s-ar fi ajuns la o împăcare între rudele ucigaşului şi rudele celui ucis: îşi asumă ea însăşi eforturile de a ţese legături de iertare, şi poate că acest lucru a durat ani de zile: câtă ură şi câtă ranchiună a trebuit să ia asupra sa, cât dispreţ şi câte refuzuri, înainte ca inimile împietrite să se înmoaie?

        A fost o muncă lungă şi extenuantă şi în ciuda acestui fapt rezultatul pozitiv a apărut ca un miracol.a perseverat timp de patruzeci de ani în a-L sluji pe Dumnezeu cu iubire. Acolo, într-o cămăruţă modestă, Rita a dus o viaţă de penitenţă şi de rugăciune: cronicarul este foarte sărăcăcios şi esenţial, şi scrie: 
 
        Despre ea se aminteşte simpla şi bucuroasa ascultare: iar pelerinii, atunci când intră să viziteze mănăstirea, caută imediat viţa miraculoasă din mănăstire.
        O dată Reverenda Maică Stareţă a vrut să pună la încercare ascultarea Fericitei Rita, şi pentru mult timp îi ceru să ude o plantă uscată care se găsea în grădina sa, iar ea a ascultat-o cu multă bucurie şi răbdare.
         De atunci planta a rodit din nou fructe bogate şi căutate.   În orice imagine Rita poartă întotdeauna pe frunte semnul misticei sale răni.
        Să ascultăm povestirea acestui miracol.
        Odată, de Vinerea Sfântă, Rita a ascultat o mişcătoare predică despre patima Domnului Isus.
        Întoarsă de la mănăstire, se aruncă imediat la picioarele unui crucifix, când rugându-se, când meditând cu toată iubirea inimii… Se ruga cu lacrimi abundente, cu rugăciuni fierbinţi şi cu cuvinte arzătoare, care ieşeau din inima sa înflăcărată. Îi ceru lui Isus Cristos să îi ofere harul de a simţi şi încerca în corpul său o durere similară cu cea pe care El a simţit-o din cauza unuia dintre spinii preasfintei sale coroane… şi fu demnă de a fi ascultată, pentru că nu numai că a simţit pe frunte durerea unor spini străpungători, dar i-a şi rămas unul înfipt care a produs o rană care s-a transformat într-o plagă ce i-a rămas tot restul vieţii.  Din multe alte pomeniri existente în vechea biografie ştim că spinul înfipt în frunte a fost ca o evidenţă exterioară a multor ani petrecuţi în suportarea bună şi răbdătoare a unei boli care a redus-o pentru câţiva ani la infirmitate în sărmanul său aşternut, fără să aibă nici măcar forţa (şi poate nici măcar necesitatea) de a se hrăni, înconjurată însă de iubirea şi de veneraţia călugăriţelor şi a întregului popor din Cascia.
        Se spunea că din acel moment îi era suficientă doar Euharistia.
        În timpul ultimelor zile din viaţă aflăm de un alt episod care îmbogăţeşte şi creşte valoarea legendei sale.
        Deci i-a plăcut Domnului Dumnezeului nostru să arate semne evidente ale iubirii pe care i-o purta alesei sale mirese. În cea mai aspră iarnă când toate erau acoperite de zăpadă a vizitat-o o rudă bună; la plecare a întrebat-o dacă voia ceva de acasă de la ea. Rita a răspuns spunând că ar dori un trandafir şi două fructe din grădina sa. Surâse femeia, crezând că ea delira din cauza violenţei bolii, şi plecă. Sosită acasă ea a intrat şi de cealaltă parte a grădinii a văzut pe tulpina despuiată a unei plante pline de zăpadă un trandafir foarte frumos, iar în copac, două fructe foarte coapte; şi uimită fiind din cauza contradicţiei sezonului şi a acelei clime friguroase, văzând floarea şi fructele le-a cules şi i le-a dus Ritei».
Acesta este episodul care explică tradiţia trandafirilor: oriunde există o biserică dedicată ei, în ziua sărbătorii ei, 22 mai, este o forfotă de credincioşi devotaţi care aduc buchete de trandafiri care sunt binecuvântaţi.
         Nu a fost doar un miracol simpatic, ci un schimb mistic: pentru mulţi ani Rita a purtat în frunte dureroasa rană a spinului; iar apoi, la sfârşitul pătimirii ei, Cristos i-a dăruit un trandafir.
         Atunci când Rita a murit (…şi imediat clopotele mănăstirii de la sine au bătut) ceva s-a întâmplat cu siguranţă cu acel sfânt trup: a fost o abundenţă de miracole dăruite celor din jur: un neîntrerupt flux de cunoştinţe şi de credincioşi devotaţi, un parfum intens care emana (fapt mărturisit în mod repetat până în zilele noastre): acel corp nu a fost niciodată înmormântat şi nici supus coroziunii timpului, ci a fost imediat expus venerării în mănăstire.
        De atunci un incredibil şi constant flux de pelerini leagă acel mic orăşel din Umbria de lumea întreagă: în Rita o caută cu siguranţă pe sfânta imposibilităţilor, în sensul că toate le poate ea care a păţit atâtea şi a iubit aşa de mult: cei devotaţi o caută pe fata care Îl căuta pe Dumnezeu, pe femeia din căsătoria dificilă, pe soţia care şi-a pierdut soţul într-un mod violent, pe mama care nu mai ştie ce să facă pentru a-şi salva fiii, pe văduva capabilă de iertare şi de bunătate, pe femeia consacrată care stă lângă Cruce pentru a primi şi a împărţi acele haruri şi acea salvare.În istoria poporului nostru Rita este sora cea mai mică - dar nu cea mai puţin iubită - în comparaţie cu cei doi mari concetăţeni din Umbria: marele Patriarh Benedetto de Norcia (nu departe de Cascia, la câţiva km) şi Sf. Francisc de Assisi.
 
        Pe ea Leone al XIII-lea a chemat-o perla preţioasă a Umbriei.

O minune permanentă este trupul intact al acestei sfinte, păstrat până în zilele noastre. După atâţia ani, membrele îşi păstrează supleţea şi uneori se mişcă. În anul 1927, mâna stângă s-a ridicat de trei ori. Se spune că într-o noapte au intrat nişte hoţi în mănăstire, dar s-au speriat şi au fugit când au văzut că din raclă s-a mişcat corpul neînsufleţit al Ritei. 

mai multe lucruri despre Sfanta Rita puteti citi chiar de la sursa care este aici






16 comentarii:

Miriam spunea...

>:D< Mary, sper că îţi este bine!
Pare brusc...şi schimbările din postare îmi dau de gândit...Nu lăsa nimic să îţi tulbure inima...Dăruieşte iubire aşa cum ne-ai obişnuit...
Te încredinţez în braţele Iubirii!...şi te aştept cu dor când El va hotărî!
Te iubesc!

mmary spunea...

Sunt bine,chiar foarte bine,insa vreau doar intimitate cu Isus...

Fii binecuvantata !

Carmen Gigartu spunea...

O sa-mi fie dor de tine....te iubesc!

kis spunea...

"Timpul petrecut cu Dumnezeu este o investiţie în eternitate."
Fii binecuvantata Mmary si Dumnezeu sa-ti ocroteasca familia!

elena marin-alexe spunea...

Iti doresc "Prezenta Lui" in toata perioada hotarata de tine.
Dragostea Lui sa te incarce.
Te imbratisez cu iubire draga Mary!

Unknown spunea...

Dumnezeu sa te binecuvanteze1

Cristian Lisandru spunea...

Mulţumesc din suflet pentru gândurile bune pe care le-ai trimis în fiecare zi către mine şi către Geanina... Te îmbrăţişez cu drag...

Geanina Codita spunea...

Am venit și eu cu întârziere , ca de fiecare dată.


Mi-e dor de tine și îmi doresc să revii cât mai curând.

Subscriu la cele transmise de Cristi.

Gândurile mele cele mai bune și îmbrățișări peste normă!

Carmen Gigartu spunea...

Imi este dor de tine...

Domnul sa te binecuvinteze!

elena marin-alexe spunea...

Draga mea mmary, nici nu stii cat imi lipsesti.....
Soer sa fii bine in adevaratul sens al cuvantului. Trimit spre tine gandurile mele , prietenia si multa iubire din IUBIRE.
DUMNEZEU SA TE PAZEASCA DE ORICE RAU.

Carmen Gigartu spunea...

Domnul sa te apere!

compadvice spunea...

PRIN ORICE TRECI, DUMNEZEU TE POARTA IN BRATE,IAR NOI(PRIETENII VIRTUALI) SUNTEM ALATURI DE TINE!

Mihai Zamfiroiu spunea...

Dupa cum se vede in postare , se pare ca esti intr-o "pasa proasta" , sau pur si simplu ai o stare care te duce catre pesimism.

Sper ca in curand sa iti fie bine , iar Domnul sa fie cu tine in tot ce faci.

silvia spunea...

mmary,multumesc lui dumnezeu ca te-ai intors,dar de fapt aici este lucrarea lui ,tu ai un scop cred eu de a alina multeee suflete... si de a le indreptata pe calea cea buna.multumesc ca te-ai intors,multumesc ca te-am gasit,multumesc ca dumnezeu a permis sa ne cunoastem prin iubirea lui mare,il rog frumos sa te aiba in paza pe tine ,familia ta si pe toata aceasta lume...te iubesc mmary.

mmary spunea...

Draga Silvia , iti multumesc .

Si eu ma bucur ca te-am cunoscut, dar mai ales ma bucur simtind cat de frumos ne iubeste Isus prin tine.

Dumnezeu sa te binecuvanteze , si sa-ti binecuvanteze falimilia cu toate harurile si darurile Duhului Sfant!

cornelia spunea...

multumesc domne ca miai scoso pe sfata rita an cale oiubesc asa de mult catrebuie sa ocau ca nu pot sa marog pana citesc rugaciune cu ia amin

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...