Sa fim curati...sa fim fericiti...(2)

Dragii mei, in postarea de ieri am vorbit despre spovada bine facuta
si importanta ei

...Azi m-am gandit ca ar fi oportun sa aprofundam putin subiectul...

De aceea va voi reda un nou capitol din carticica "Spovedeste-te bine"...

"Cainta si propunerea

Cainta este numaidecat de trebuinta pentru fiecare spovada.

Fara de parerea de rau nu poate fi vorba de sacramentul Pocaintei.

Dupa cum nu poate de botez fara apa, tot asa nu poate fi spovada fara parere de rau pentru pacatele savarsite.

Prin urmare, toti cei care cred ca spovada inseamna numai a insira pacatele, fara a avea parere de rau pentru ele, fara a simti o vie durere in suflet, nu se spovedesc bine.

E adevarat insa ca bunavointa ce are cineva de a se spovedi bine cuprinde in sine si parerea de rau pentru pacate.

Nu trebuie deci sa ne inspaimantam ca n-am fi facut spovezile noastre bine.
Pentru a trezi in noi aceasta cainta de pacate , trebuie sa ne gandim la adevarurile vesnice: la iad, pe care l-am meritat prin pacate,
si la paradis,pe care l-am pierdut prin aceste pacate.
Sa aruncam o privire asupra lui Isus in agonie pe cruce,
 care moare pentru pacatele noastre.

Sa ne gandim apoi ca Dumnezeu este Tatal nostru, ca noi suntem nimic in fata lui si ar putea dintr-o clipa in alta sa ne paraseasca.

Sa nu uitam ca, daca nu suntem in iad, unde sunt poate mai multi cunoscuti de-ai nostri mai tineri decat noi, asta o datoram numai bunatatii lui nesfarsite, care ne vrea binele si a avut mila de noi pana in clipa de fata.

Intr-o zi se duse la scaunul de spovada un ofiter elegant si spuse preotului fara rezerve:
-Parinte, drept va spun, sa ma iertati, sunt militar si am venit sa ma spovedesc, dar numai ca sa multumesc pe mama si pe surorile mele, care stau pe capul meu sa ma spovedesc si eu de Pasti, insa eu nu cred in asemenea lucruri.
-Cum, dumneata nu crezi in adevarurile religiei si in sfintele Taine?

-Nu, nu cred parinte !

-Nici ca este un paradis si un iad?

-Nu parinte, nici acestea nu le cred.

-Ei, atunci sa stii ca nu pot sa te dezleg si nici sa-ti dau Sfanta Impartasanie.
-Si totusi parinte, Sfanta Impartasanie trebuie sa o primesc pentru a o multumi pe mama si pe surori.

-Bine, atunci facem asa:dumneata vei spune mamei si surorilor ca preotul ti-a dat mai intai pocainta si trebuie s-o sfarsesti si apoi te vei impartasi.Astfel vei face pocainta ce ti-o voi da eu acum.

-Ce pocainta daca nu m-am spovedit?De ce sa fac pocainta?

-Ce are a face? Te-ai prezentat la spovada, trebuie sa faci si pocainta;cred ca n-ai sa-ti bati joc de mine.Fagaduiesti ca ai s-o faci?

-Daca asa spuneti am s-o fac.Dar ce fel de pocainta?

-Iata ce ai de facut: trei seri la rand nu vei merge la nici o petrecere si la culcare vei spune aceste cuvinte:"Doamne, eu cred in tine, dar de religia si de sacramentele tale imi bat joc.Cred in tine, dar de moarte si de judecata imi bat joc.Cred in tine, dar de iad si de vesnicie imi bat joc!" Apoi vei dormi linistit.Vei face asta , nu-i asa?

-Parinte, am s-o fac; jur pe onoarea mea de soldat.

Apoi se ridica si pleca.Dupa trei zile insa veni iar la scaunul de spovada:

-Parinte, eu sunt ofiterul cu pocainta.Am facut acea pocainta si am venit sa va spun ca m-am gandit serios la ceea ce spuneam prin acele cuvinte si nu vreau sa-mi mai bat joc de ele.Ba chiar ma tem.Fiti bun si ajutati-ma sa fac o spovada buna!

Scopul preotului fusese atins.Gandul la cele de urma ale omului il facu pe militar sa se cutremure.El mai avea un pic de credinta in adancul sufletului sau , dar aceasta credinta era ca si adormita din cauza vietii usuratice la care se daduse.In fata gandului mortii si a vesniciei s-a simtit rusinat
si a facut o buna spovada.

Cainta apoi, cum stim si din catehism, poate sa fie din doua feluri:desavarsita si nedesavarsita.Cui ii pare rau de pacatele sale numai de teama pedepselor din viata aceasta sau din cealalta, are cainta nedesavarsita.Aceasta cainta este ca o moneda buna, dar de arama.
Cine se caieste insa de pacatele sale pentru ca prin ele a suparat pe Dumnezeu,Parintele nostru cel mai bun,, adica este miscat la cainta de o dragoste fiieasca catre Dumnezeu, acela are o cainta desavarsita,
care este ca o moneda de aur.

Cainta desavarsita este de mare insemnatate.

Prin ea se dobandeste si iertarea pacatelor , daca e intovarasita de dorinta de a ne spovedi, si, cine moare cu cainta desavarsita se mantuieste chiar daca nu s-a putut spovedi. Si nu este nevoie de acea durere pe care o simtim cand ne doare capul sau cand ne dor dintii.
Este de ajuns sa avem aceasta parere de rau in inima.

Dar pe langa cainta, la spovada se mai cere si propunere. Propunerea nu este altceva decat o vointa hotarata de a nu savarsi nici un pacat.E o urmare a credintei, deoarece e cu neputinta sa ne caim cu adevarat de pacate fara sa fim hotarati si de a nu le mai savarsi in viitor.Ca sa fie buna propunerea, se cere ca sa ne dezlipim cu desavarsire de orice pacat si sa fim gata de a ne pierde mai degraba orice decat sa savarsim pacatul.

Un om oarecare se spovedea, printre alte pacate , spuse preotului ca furase si cateva legaturi de lemne.
-Cate legaturi ai furat, intreba duhovnicul.
-Parinte , am furat cinci, dar sfintia voastra socotiti sapte.
-Cum , sunt cinci sau sapte?
-Sa va spun parinte: de unde am luat aceste legaturi erau sapte cu totul.Eu am luat cinci, dar in noaptea asta voi merge sa le iau si pe celelalte;ma spovedesc acum si pentru acestea.De aceea sfintia voastra socotiti sapte legaturi.

Cam asa fac multi din cei ce se spovedesc;fagaduiesc pentru trecut, adica nu fagaduiesc nimic si incep din nou a aduna pacate peste pacate. Sa ne aducem aminte insa ca a ne spovedi si apoi a nu ne indrepta este calea cea mai sigura pentru a ne osandi.Pentru a ne tine promisiunile facute la spovada, sa luam in seama aceste trei lucruri:

1) Sa nu ne incredem mai mult in noi insine, ci sa ne rugam cu statornicie lui Dumnezeu ca sa ne dea ajutorul harului Sau pentru a ne respecta promisiunile.

2)Ori de cate ori ne incalcam promisiunea, sa facem de bunavoie o pocainta.

3) Sa ne spovedim mai des, spre a rupe coarnele diavolului, ca sa nu ne mai poata invinge pe viitor.

Sunt oameni care fagaduiesc indreptare, dar nu se tin niciodata de fagaduinta lor.Ei uita ca cu Dumnezeu nu se glumeste.
E plin iadul cu astfel de oameni care spun mereu ca se vor indrepta si nu se indreapta niciodata.
Mai nefericiti sunt aceia care spun ca nu pot sa se indrepte de pacatele lor.Semn vadit ca sunt robii celor mai rusinoase patimi.Cine vrea cu adevarat sa se indrepte, o poate face cu harul lui Dumnezeu, caci Dumnezeu nu tagaduieste niciodata harul sau acelora care-l cer din suflet.
Cine vrea , poate!
Numai sa vrea!
Iata o dovada:

Generalul Cambrone, mort in 1842 in lupta de la Waterloo, pe cand era numai un simplu soldat, s-a imbatat odata si a dat o palma capitanului sau.Judecat de Tribunalul Militar, a fost condamnat la moarte.Colonelul sau, stiindu-l un soldat viteaz, a mijlocit pentru el si i-a obtinut iertare de pedeapsa cu moartea.
Totusi il chema in fata sa si-i ceru sa fagaduiasca ca nu se mai imbata.
Cambrone raspunse:

-Domnule colonel, eu va datorez viata;ceea ce-mi cereti in schimb e un lucru mic, si ca sa asigur de hotararea mea de a nu ma mai imbata, fagaduiesc ca de acum inainte nici nu voi mai gusta vin ori alta bautura spirtoasa.
-Trecura 22 de ani de la aceasta intamplare.Cambrone ajunse general.Intr-o zi , plecand de la Cannes ca sa intovaraseasca pe imparatul Napoleon I la Paris,a fost poftit la masa in casa fostului sau colonel, pe atunci iesit la pensie.Primi invitatia, dar la masa nu voi sa guste vin.Colonelul care uitase toate cele petrecute cu Cambrone, il intreaba de ce nu doreste sa guste vinul.Cambrone ii aminti atunci ceea ce fagaduise cu 22 de ani in urma, fagaduinta pe care el o tinuse in tot acest rastimp.

O , daca propunrea noastra de la spovada s-ar asemana cu propunerea acestui general!...
Si daca oamenii tin fagaduintele facute oamenilor, de ce n-ar tine fagaduintele facute lui Dumnezeu?"