Prin rugaciune se deprinde credinta si se reinnoieste experienta divina
.Viata interioara este o viata de rugaciune.Rugaciunea nu este niciodata un act banal.Este indeletnicirea cea mai inalta data omului(sa i se consacre)aici,pe pamant."Nu exista cu adevarat ora mai frumoasa decat aceea in care ne rugam."Intr-adevar,putem aplica rugaciunii definitia care a fost data evlaviei:"O incercare de legatura afectuoasa si vibranta cu Misterul dar presupunand ca aceasta incercare reuseste intotdeauna si ca misterul cu care ne impartasim prin rugaciune,nu e un necunoscut intunecat,ci o fiinta vie si personala."De fapt a te ruga ,mai intai de toate,inseamna a te reculege in Dumnezeu,inseamna a te retrage in sanctuarul interior al carui tacere e plina de Dumnezeu.Orice rugaciune trebuie sa inceapa printr-un act de credinta in prezenta divina.Dupa aceea sa te intretii cu Dumnezeu.Pentru a alimenta aceasta convorbire,sufletele care nu sunt obisnuite cu viata interioara,se servesc de formule gata facute,ca acelea de care face uz cultul public,formule care trecand repede printre buze,nu produc in suflet decat emotii superficiale si trecatoare.Sufletul interiorizat nu se preocupa de formule lungi.El stie din experienta ca cu cat formula e mai scurta,cu atat poate fi mai intensa atentia ce i se da.Pentru el,dupa punerea in prezenta lui Dumnezeu,rugaciunea inseamna concentrarea atentiei asupra unui adevar de credinta.Ideea astfel pusa in lumina,ia un contur extraordinar.Pe masura ce ideea ilumineaza si straluceste,inima se incalzeste si se curata:"Dumnezeul meu si Totul meu",repeta SF.Francisc.Si vointa inflacarata de inima,devine capabila de hotarari mai generoase.Dar cuvintele si insasi ideile pe care le reprezinta aceste cuvinte,nu sunt aici decat accesorii.Esentialul este intalnirea care se produce intre Dumnezeu si sufletul care se roaga;e intrevederea in cursul careia sufletul ii spune lui Dumnezeu mult mai multe lucruri decat contine o biata formula de care se serveste,in timp ce Dumnezeu face ca sufletul sa auda un raspuns care nu se poate traduce in limbaj omenesc."Il privesc si ma priveste",zicea in limbajul sau naiv taranul pe care parohul din Ars il afla in fiecare zi in biserica sa,nemiscat,in picioare, cu ochii tinta asupra tabernacolului,absorbit intr-o tainica adoratie.Fara indoiala,rugaciunea nu ne da totdeauna sentimentul prezentei divine.Se poate ca inima noastra sa ramana stearpa si rece,cu toata bunavointa noastra.In acest caz,trebuie sa stim a astepta cu umilinta si rabdare la usa templului,pana cand va binevoi Dumnezeu sa ne lase sa intram.Dar sa fim convinsi ca timpul petrecut batand la usa nu e timp pierdut;efortul este totdeauna meritoriu si roditor,chiar si atuci cand pare sterp.(E.Macker-"Meditatii pentru viata interioara)... Isus ne spune:Vino la Mine si priveste.Citeste in privirea mea si adapa-te din ea.Cufunda-te in Inima mea si infrupta-te din ea.Apropie-te si arzi in vointa mea.Eu suntFlacara,sunt Foc,sunt Iubire.(Gaston Courtois-"Cand Domnul vorbeste inimii")
.Viata interioara este o viata de rugaciune.Rugaciunea nu este niciodata un act banal.Este indeletnicirea cea mai inalta data omului(sa i se consacre)aici,pe pamant."Nu exista cu adevarat ora mai frumoasa decat aceea in care ne rugam."Intr-adevar,putem aplica rugaciunii definitia care a fost data evlaviei:"O incercare de legatura afectuoasa si vibranta cu Misterul dar presupunand ca aceasta incercare reuseste intotdeauna si ca misterul cu care ne impartasim prin rugaciune,nu e un necunoscut intunecat,ci o fiinta vie si personala."De fapt a te ruga ,mai intai de toate,inseamna a te reculege in Dumnezeu,inseamna a te retrage in sanctuarul interior al carui tacere e plina de Dumnezeu.Orice rugaciune trebuie sa inceapa printr-un act de credinta in prezenta divina.Dupa aceea sa te intretii cu Dumnezeu.Pentru a alimenta aceasta convorbire,sufletele care nu sunt obisnuite cu viata interioara,se servesc de formule gata facute,ca acelea de care face uz cultul public,formule care trecand repede printre buze,nu produc in suflet decat emotii superficiale si trecatoare.Sufletul interiorizat nu se preocupa de formule lungi.El stie din experienta ca cu cat formula e mai scurta,cu atat poate fi mai intensa atentia ce i se da.Pentru el,dupa punerea in prezenta lui Dumnezeu,rugaciunea inseamna concentrarea atentiei asupra unui adevar de credinta.Ideea astfel pusa in lumina,ia un contur extraordinar.Pe masura ce ideea ilumineaza si straluceste,inima se incalzeste si se curata:"Dumnezeul meu si Totul meu",repeta SF.Francisc.Si vointa inflacarata de inima,devine capabila de hotarari mai generoase.Dar cuvintele si insasi ideile pe care le reprezinta aceste cuvinte,nu sunt aici decat accesorii.Esentialul este intalnirea care se produce intre Dumnezeu si sufletul care se roaga;e intrevederea in cursul careia sufletul ii spune lui Dumnezeu mult mai multe lucruri decat contine o biata formula de care se serveste,in timp ce Dumnezeu face ca sufletul sa auda un raspuns care nu se poate traduce in limbaj omenesc."Il privesc si ma priveste",zicea in limbajul sau naiv taranul pe care parohul din Ars il afla in fiecare zi in biserica sa,nemiscat,in picioare, cu ochii tinta asupra tabernacolului,absorbit intr-o tainica adoratie.Fara indoiala,rugaciunea nu ne da totdeauna sentimentul prezentei divine.Se poate ca inima noastra sa ramana stearpa si rece,cu toata bunavointa noastra.In acest caz,trebuie sa stim a astepta cu umilinta si rabdare la usa templului,pana cand va binevoi Dumnezeu sa ne lase sa intram.Dar sa fim convinsi ca timpul petrecut batand la usa nu e timp pierdut;efortul este totdeauna meritoriu si roditor,chiar si atuci cand pare sterp.(E.Macker-"Meditatii pentru viata interioara)... Isus ne spune:Vino la Mine si priveste.Citeste in privirea mea si adapa-te din ea.Cufunda-te in Inima mea si infrupta-te din ea.Apropie-te si arzi in vointa mea.Eu suntFlacara,sunt Foc,sunt Iubire.(Gaston Courtois-"Cand Domnul vorbeste inimii")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu