Sa nu ne temem sa iubim...

" Viata presupune moartea si invers. Viata este de nedefinit,nesfarsit de intensa si extinsa,iar omul o poate percepe doar daca intra in jocul dihotomic de a sti ca trebuie sa moara si de a nu vrea sa stie acest lucru.Nu putem vorbi de iubire,daca nu vorbim de suflet si de conditia umana.Deja este depasita ideea ca persoana este o paradigma statica,fixa.Nimic nu este mai dinamic,mai liber,mai deschis decat curgerea vietii.Iubirea isi are radacinile in existenta umana,tocmai acolo,in inconstient,acolo unde contrariile se unesc,unde granita dintre boala si integritate se dovedeste a fi labila,unde capacitatea de a judeaca dispare,dar unde se poate si trebuie sa fie cautata originea nemultumirii fata de viata,a nostalgiei,a sentimentului de singuratate,a dorintei de implinire,de desavarsire,acolo unde se gaseste originea suferintei umane si,la urma urmei,sensul vietii,infinitul,punctul de plecare.Toate acestea sperie.Stiu.Si poate,de aceea,pe de o parte,suntem sfatuiti sa traim iubirea asa cum e,ca si cum singura noastra datorie ar fi sa o traim in mod pasiv,iar pe de alta parte,suntem sfatuiti sa recurgem la cele mai mediocre modalitati operative ale practicii amoroase.Nu cred nici in prima,nici in a doua varianta.Caci ambele sunt dictate de teama.As vrea sa-mi conving cititorul sa aleaga o alta posibilitate:lipsa de teama.Sa nu se teama sa se adanceasca in aceasta lume complexa a iubirii,caci este fecunda si esentiala in viata.Pentru ca a patrunde in aceasta lume inseamna sa patrundem inlauntrul nostru,sa ne intelegem adevarata conditie,sa traim situatii pshihice si spirituale aparte,in care fiecare sa-si intalneasca ,reflectat ca intr-o oglinda,propriul eu;in care omul traieste experienta limitei si isi "incearca",isi sporeste cunoasterea de sine.Cine fuge,evadand in sex,promiscuitate sau teama de suferinta,este bolnav,se teme de viata.Iubirea este risc.Riscul de a te pierde in celalalt fara sa te mai regasesti,riscul de a te opri,dar e si posibilitatea de de a te adanci in celalalt,si a sti sa va regasiti,impreuna,mai plini de viata.Iubirea este descoperire.Inseamna sa joci cu cartile pe fata cand toata lumea din jur ne invata sa ne ascundem,sa ne protejam,sa folosim orice mijloc ca sa nu ne expunem,sa nu fim raniti,ucisi, cumparati.Iubirea este adevar.Nu iubeste subterfugiile,compromisurile,comunicarea dubla,tripla.Este directa si merge la esenta.Iubirea este proiect.Este menita mortii,daca nu este inserata intr-un itinerar,daca nu face parte dintr-un drum ce urmeaza sa fie strabatut.Iubirea este alegere.Inseamna sa nu acceptam pasivi ceea ce ni se propune,ci sa alegem sa avem un rol activ,creativ in formarea relatiei,sa nu alegem drumul cel mai comod,ci pe cel care duce la adevarata comuniune,mai intai a mintilor,apoi a trupurilor.Iubirea este demnitate.Nu accepta ceea ce vine la intamplare.nici nu umple cu sex golul interior,ci are respect fata de sine,fata de propria unicitate.Iubirea este integritate.Niciodata o relatie adevarata de iubire nu produce rupturi sau rani propriei identitati,dimpotriva,o face sa creasca.Iubirea inseamna a da sens.Atrai experienta iubirii inseamna a deveni o veriga din lantul semnificatiilor pe care le capata viata fiintelor vii.Iubirea este cunoastere.Datorita ei,putem deveni partasi la intelepciune,putem cunoaste drumuri noi,care altfel ar ramane necunoscute,putem ajunge la noi insine.Dar pentru toate acestea exista si reversul medaliei.Iata de ce iubirea este si libertate. Libertatea de a trai sau de a se imbolnavi,de a muri.Depinde de noi.De gradul nostru de nevroza depinde cum,cand si cat putem sa inaintam in iubire,deoarece a iubi este o capacitate.Nu este un dar gratuit,nu este pentru toti.Sau,mai bine spus,toti putem sa iubim,aceasta facultate sta in puterea noastra,dar putini sunt cei care o cauta,o gasesc,o practica,deoarece capacitatea de a iubi merge mana in mana cu capacitatea de evolutie personala.Nici una,nici alta nu vine in mod gratuit,ca un dar din afara noastra,un dar ce poate ajunge la toti,un eveniment extraordinar.Nimic nu exista in exteriorul propriei persoane.Exteriorul nu este decat reflectarea a ceea ce este in interiorul nostru.Sau,in orice caz ,este ceea ce percepem.Doar cunoscandu-ne pe noi insine putem cunoaste iubirea.Pentru ca e acelasi lucru.Maturitatea personala,capacitatea de a iubi,da,este o stare extraordinara,pe care cu totii vrem s-o traim,s-o experimentam;dar ea nu tine de destin,de intamplare,ci este rodul unui lung si greu drum de pregatire,de antrenament.Caracterul extraordinar vine din ceea ce este obisnuit;si aceasta este adevarata noastra conditie de fiinte umane.Sa nu invidiem perechea fericita,persoana matura!Sa nu ne gandim ca suntem lipsiti de noroc sau incapabili!In noi,in noi toti,exista posibilitatea de a evolua,capacitatea de a iubi.Pentru asta am fost creati.Aceasta este menirea noastra.UNICA.Sa nu ne mai gandim,asadar,ca fericirea in dragoste sau intelepciunea sunt daruri venite cine stie de unde si ca ajung doar la cei norocosi.Ci sa fim atenti.Nu putem sa iubim daca nu am inceput un proces de evolutie.Aceasta este cheia,cifra magica pentru a putea inainta,cu pasi mici,dar siguri,pe drumul iubirii.Cine nu isi dezvolta propria personalitate,sa nu porneasca la drum,sa nu iubeasca.Este un sfat venit din partea unui prieten adevarat....Valerio Albisetti-"Iubire"