"Cine poate întelege raiul? Il poate întelege în parte cine poarta în el pe Duhul Sfant, pentru ca raiul este imparatia Duhului Sfant, si Duhul Sfant in cer si pe pamant Acelasi este." Sf.Siluan Athonitul
30 iulie 2019
27 iulie 2019
... ... ...
Când totul se sfârșea, deși abia-ncepuse,
Când sufletu-mi tăcea-speranțele apuse -
Atunci eu Te-am zărit, cuprins de grea mulțime,
Mergeai însingurat - mă așteptai pe mine.
Ca melcul mă topeam, în mersul său alene,
Voiam să mă ascund de fețele viclene
Ce aspru mă priveau, dar Tu mă așteptai;
Cum să ajung la Tine, o, fiule de rai?!
Cuvânt nu am, nici stare să fiu luată-n seamă;
Cu sângele curgându-mi, cu viața numai rană,
Cum să străbat la Tine, prin lumea-n îmbulzire,
De ce mă chemi pe mine, ascunsă rătăcire?
Voiam să intru-n țărnă, să pier în nimicire;
Cum să ating cu sânge curata Ta iubire?
Tu, însă, mă chemai, era a Ta voință
Să îți reverși puterea-n ocean de neputință.
Sfârșită, tremurând de teamă și rușine,
La glasul Tău de tunet, sădit adânc în mine,
În negura din suflet văzut-am licărire:
Speram să îmi dai viață, Tu-aveai doar nemurire.
De dor fiind cuprinsă, dincolo de dorință,
Pășeam spre Tine sigur, purtată de credință;
Un singur țel având, un singur crezământ,
S-ating în taină poala curatului veșmânt.
Tu, însă, m-ai vădit, nu mai eram uitare,
Ci fiica Ta eram - în mine numai soare,
Doar Tu și eu eram, în mare de mulțime,
Tu mă priveai zâmbind, eu mă uimeam în Tine.
autor Pr. Gabriel Marian Marincas
25 iulie 2019
23 iulie 2019
20 iulie 2019
19 iulie 2019
24 iunie 2019
22 iunie 2019
11 iunie 2019
01 mai 2019
25 aprilie 2019
Tanguire !
"Astazi vazându-Te pe Tine, Cuvinte, spânzurând pe Cruce, Fecioara cea fara de prihana, tânguindu-se cu mila ca o maica, s-a ranit la inima cu amar, si suspinând cu durere din adâncul sufletului, zgâriindu-si obrazul, se chinuia; de aceea în piept batându-se striga cu jale: Vai mie, Dumnezeiescule Fiu! Vai mie, Lumina lumii! Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu?
Pentru care ostile celor fara de trupuri erau cuprinse de spaima, zicând: Cel ce esti necuprins, Doamne, marire Tie."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)