"Cine poate întelege raiul? Il poate întelege în parte cine poarta în el pe Duhul Sfant, pentru ca raiul este imparatia Duhului Sfant, si Duhul Sfant in cer si pe pamant Acelasi este." Sf.Siluan Athonitul
29 iulie 2020
Prețioasă epistolă!
1. Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.
2. Căci zice: "La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat"; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii,
3. Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată,
4. Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,
5. În bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi;
6. În curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică;
7. În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga,
8. Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr,
9. Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi;
10. Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.
11. O, corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit.
12. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre.
13. Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată, vă vorbesc ca unor copii ai mei - lărgiţi şi voi inimile voastre!
14. Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
15. Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
16. Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu".
17. De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
18. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul
2 Corinteni cap.6
26 iulie 2020
13 iulie 2020
28 martie 2020
10 decembrie 2019
09 decembrie 2019
03 decembrie 2019
26 septembrie 2019
Zorica Lațcu - Maica
Când El suia cu trudă pe Golgota,
Tu l-ai urmat, uitată în popor.
Și nimeni n-a știut că două trupuri
Se frâng, spre mântuirea tuturor;
Și nimeni n-a văzut, că patru palme
Se-ntind pe lemn și-n cuie că se bat,
Că două capete se-ncununară
Cu spinii grei, în curtea lui Pilat.
Și mintea nu pricepe cum ostașul
Deodată, două trupuri a străpuns,
Și două guri uscate se uniră,
Să soarb-amarul fierei, în ascuns.
Și nimeni nu-ndrăzni vreodat-să scrie
Minunea mare - a veșnicei iubiri,
Că iată, pe același lemn al Crucii,
Se-ntâmplă-n taină două Răstigniri.
Și cum El veșnic suie pe Golgota,
Și-i veșnic Răstignitul întru noi,
Tu, maică, Îl urmezi cu pași de sânge
Ca să muriți pe Cruce, Amândoi.
Bătrânii, iscusiți în vorbe-alese,
Văzut-au singuri jertfa-ți de nespus:
De-aceea ei Îți înălțară slavă,
Decât a Îngerilor mai presus.
Dar cine ar putea să povestească,
Stăpână, ˘mpărăteasca slava Ta?
Precum nepovestită-Ți este jertfa,
Mărirea Ți-e Fecioară, tot așa.
Așa Ți s-a lucrat dreptate Ție,
Și-așa rămâne dincolo de vremi,
Ca mai cinstită decât Heruvimii,
Și decât Serafimii să Te chemi.
Zorica Lațcu - Maica
08 septembrie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)