Despre puterea confesiunilor adresate lui Dumnezeu

Te voi cunoaste , o , tu , care ma cunosti pe mine, te voi cunoste dupa cum si eu sunt cunoscut de tine.

Tarie a sufletului meu, patrunde in el si potriveste-l pe masura ta, ca sa ti-l insusesti si sa-l stapanesti fara vreo pata sau vreo zbarcitura. 

Aceasta este speranta mea, pentru aceasta vorbesc si intru aceasta speranta ma bucur atunci cand ma bucur cu o bucurie intrematoare.

Cat priveste insa celelalte bucurii ale vietii acesteia, cu atat mai putin sunt vrednice de lacrimile noastre cu cat le plangem mai mult , si cu cat ar trebui sa le plangem mai mult pe acelea pe care le plangem mai putin.

Eu stiu ca tu ai iubit adevarul, fiindca acela care lucreaza adevarul vine la lumina.Vreau , asadar, sa lucrez adevarul , atat in inima mea, marturisindu-ma inaintea ta, cat si inaintea multor martori , prin ceea ce scriu aici.

*******

O , Doamne, abisul constiintei umane este gol si dezvaluit privirilor tale!

 Ce ar mai putea oare ramane in mine ascuns de tine, chiar daca nu m-as marturisi tie?

Mai degraba pe tine te ascund de mine insumi decat as putea eu sa ma ascund de tine. Acum insa, cand geamatul meu sta marturie cat de sila imi este de mine insumi, tu esti acela care stralucesti in mine, care ma bucuri, acela care esti iubit si dorit de mine pana intr-acolo incat sa-mi fie rusine de mine, sa ma resping pe mine insumi pentru a te imbratisa pe tine, sa nu vreau sa fiu pe placul fie al meu , fie al tau , decat in numele tau.

In fata ta , Doamne, stau dezvelit, asa cum sant. Si in ce scop ma marturisesc tie, am spus-o deja.Si ma marturisesc nu prin cuvinte si strigate trupesti,

 ci prin cuvintele inimii si prin strigarea gandirii mele , 

pe care urechea ta o poate intelege.

Cand sunt pacatos, a ma  marturisi catre tine nu inseamna altceva decat sa-mi fie sila de mine; cand sant insa bun, atunci marturisirea nu inseamna altceva decat sa nu-mi insusesc eu acest merit, fiindca tu , Doamne , il binecuvantezi pe cel drept, dar mai inainte de asta tu il indreptezi pe pacatos.

Marturisirea mea , Dumnezeul meu, pe care o fac inaintea privirilor tale, se petrece , asadar , deopotriva si in tacere si in liniste; 

caci , desi glasul meu tace , inima mea striga!

Tot ceea ce spun bine oamenilor tu ai auzit inainte in inima mea, iar tot ceea ce tu auzi in inima mea tu mi-ai spus mai inainte.

*******

Daruieste-mi-te, Dumnezeule,

regaseste-ti locul in mine!

Iata, te iubesc, dar daca iubirea mea este prea mica, da-mi puterea sa te iubesc mai mult.

Nu pot sa masor iubirea mea ca sa aflu cat imi lipseste spre a-mi fi de ajuns pentru ca viata mea sa alerge catre imbratisarile Tale si sa nu se mai desprinda de Tine, pana se va adaposti in tainica locuinta a infatisarii Tale.Tot ceea ce stiu este ca,pentru mine, totul nu inseamna decat rau daca Tu nu esti prezent  nu doar in mine insumi,ci si in afara mea, si ca orice bogatie, daca nu este Dumnezeul meu, inseamna de fapt saracie.

    

  sursa: Sfantul Augustin " Confesiuni "

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Spiritul Sau Sfant!

Dumnezeu este tuturor toate

Asa cum si titlul arata , acest mic discurs isi propune sa arate ca inima noastra isi afla in Dumnezeu toate placerile pe care si le doreste, si ca , spre deosebire de bunurile materiale care nu se pot da tuturor fara a se imparti, Dumnezeu se daruieste in intregime fiecaruia dintre noi.

 O predica  sublima in idei si clara in expunere.

 ********

1. Printre profetiile divine , sa o examinam cu preferinta, cu ajutorul Domnului , pe aceasta pe care am ascultat-o ultima: 

" Sa se veseleasca inima celor ce cauta pe Domnul " ( Ps 104,3)

Ceea ce face binevenita aceasta  meditatie este faptul ca suntem inca in post , si inima  noastra se va bucura numai daca sufletul ne este flamand.

Cand aducem pe mesele noastre bucate placute, cei flamanzi se bucura; ochiul , caruia ii place sa vada ceva stralucitor , se bucura si el atunci cand ii aratam tablouri in care varietatea culorilor si perfectiunea liniilor sunt potrivite pentru a incanta; exista veselie si pentru urechea care cauta  melodii armonioase , pentru mirosul ce alearga  dupa parfumurile suave.

Sa se bucure deci si inima care cauta pe Dumnezeu.

2. Fara indoiala ca fiecare dintre simturile noastre este in mod placut lovit de propriul sau obiect.Sunetul nu are nimic care incanta ochiul, nici culoarea  nimic din ce atrage urechea. Insa pentru inima noastra Dumnezeu este totodata lumina , armonie , parfum si hrana.

Si daca El este toate acestea , aceasta pentru ca nu este nimic din toate acestea; si ca , daca nu este nimic din acestea , tocmai pentru ca toate au fost create de El.

El este lumina inimii noastre; si noi ii zicem:

"Intru lumina Ta vom vedea lumina" ( Ps 35, 9).

El este armonia:

"Vei face urechile noastre sa asculte bucuria si veselia"( Ps 50,9)

El este si parfumul inimii noastre:

"Suntem buna mireasma a lui Hristos" ( 2 Cor 2, 15).

Daca postiti aveti nevoie si de hrana:

"Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate" ( Mt 5,6).

Or, s-a spus despre Domnul Nostru Iisus Hristos ca 

 "S-a facut dreptatea si intelepciunea noastra" ( 1 Cor 1,30 )

Iata masa pregatita ;Iisus Hristos este dreptatea, Dreptatea care nu lipseste niciodata , pe care servitorul nu are voie sa o dreaga pentru noi si pe care comertul nu o transporta de dincolo de mare, ca pe  fructele straine.

Este hrana pe care o gusta cel ce nu are bolnav cerul gurii; este hrana omului interior ; si vorbind despre El Insusi , Hristos a spus:

"Eu sunt painea cea vie coborata din cer" ( In 6, 51).

Acest aliment hraneste fara a se epuiza, se imparte fara a se consuma; satura foamea fara a se imputina.Atunci cand veti iesi de aici, nu veti gasi nimic asemanator pe mesele voastre.Si , fiindca sunteti la acest ospat , mancati pe saturate , insa , inainte de a-l fi parasit, aveti grija sa digerati bine.

E mai bine sa manaci si sa digeri prost , decat sa asculti bine Cuvantul lui Dumnezeu fara a-l pune in practica; nu inseamna a extrage sucurile hranitoare, ci a le respinge cu dezgust ca pe o mancare acra si grea.

3. Nu va mirati ca inimile noastre mananca  si se hranesc fara a indeparta nimic alimentelor lor (O fructa are coaja, un aliment un ambalaj. Pe acestea le indepartam inainte de a le manca.).

Oare Dumnezeu nu are pentru ochii nostri o hrana asemanatoare? Lumina, de fapt , este hrana ochilor,din ea traiesc , si, daca sunt prea multa vreme in intuneric, pier intr-un fel pentru a fi postit.

Am vazut oameni care si-au pierdut vederea stand in intuneric; nu le-a intrat nimic in ochi; nu i-a lovit nimeni, nici altceva strain nu a intrat in ei, nici praf , nici fum; acesti oameni au iesit afara si nu au mai vazut cum vedeau inainte; ochii lor erau morti de foame ; se stinsesera pentru ca nu-si-au luat hrana, adica nu au vazut lumina.

Recunoasteti acum ce voiam sa va arat, anume, care este natura acestei lumini din care traiesc ochii.Toti o vad, toti se hranesc din ea; si , totusi, servind de aliment vederii , lumina nu pierde nimic din ea insasi.

Oamenii o vad, ea ramane intreaga; mai multi o vad, ea ramane aceeasi tuturor.nimic nu o margineste ; imbogateste pe cel sarac; nu este pentru bogat un motiv al zgarceniei.

Oare cel mai bogat vede mai mult? Oare cu aurul lui poate lua locul celui sarac si-i poate cumpara lumina pentru a-l lipsi pe cel nevoias?Daca aceasta este hrana ochilor nostri, ce trebuie sa gandim despre Dumnezeu  pentru sufletele noastre?

4. Urechea, de asemenea , traieste prin sunet , si ce este sunetul? Caci putem , prin lucrurile sensibile , sa ne facem o idee despre lucrurile inteligibile.Eu vorbesc fratiilor voastre; urechile si sufletele voastre sunt deschise.

Tocmai am numit doua lucruri ; urechile si sufletele, si in cuvantul meu sunt de asemenea doua lucruri: sunetul si gandul.Amandoua zboara si ajung in acelasi timp la ureche ; dar sunetul se opreste , in timp ce gandul coboara in inima.

Sa luam in considerare mai intai sunetul, desi trebuie sa-i preferam mai mult gandul.Sunetul este precum trupul, gandul este ca si sufletul.Imediat dupa ce a lovit aerul si a atins urechea, sunetul sfarseste fara intoarcere, nu il mai auzim.Caci, silabele care il formeaza se succed atat de rapid, ca nu il auzim pe al doilea  decat dupa trecerea primului.Si totusi, ce minunatie in ceea ce trece atat de repede!

Daca acum , pentru a va astampara foamea, va puneam in fata o paine , nu ar fi  a fiecaruia; ati imparti-o si fiecare ar avea cu atat  mai putina  cu cati sunteti mai multi.

Va prezint un discurs , nu impartiti silabele, nu le rupeti pentru a da o bucata acestuia, o bucata celuilalt su pentru a da fiecaruia o mica parte din ceea ce spun.Totul este ascultat de unul , de doi, de mai multi si de toti cei care au venit aici.Ajunge pentru toti un discurs, si fiecare il are in intregime.

Urechea ta sa-l asculte, urechea vecinului tau nu pierde nimic.

Daca cuvantul, care nu este decat un zgomot, produce aceasta minunatie, ce nu face Cuvantul Atotputernic? 

Glasul meu este in toate urechile , fiecare om il are in intregime; nu imi trebuie atatea glasuri cate urechi aveti voi ; o singura voce ajunge pentru mai multe urechi fara a se imparti, ea o umple pe fiecare dintre ele.

In acest fel , imaginati-va Cuvantul lui Dumnezeu, cu totul in cer , cu totul pe pamant, in intregime cu ingerii, in sanul Tatalui Sau  in intregime, cu totul in pantecele Fecioarei , cu totul in vesnicie, in trupul Sau cu totul, in intregime in iad cand l-a cercetat , si in rai cand l-a condus pe talharul pocait .Iata si pentru sunet.

5. Si daca spun un cuvant despre gand , care totusi este inferior Cuvantului lui Dumnezeu, fac un sunet; insa dupa ce l-am emis, nu-l mai retin ; daca vreau sa ma fac iarasi auzit , produc  un alt sunet su dupa aceasta  un al treilea , fara de care va fi liniste.

Dar , cand este vorba despre gand , il dau si eu il pastrez in acelasi timp; tu tii ceea ce ai auzit, eu nu pierd ceea ce am spus.

Recunoasteti cat de drept este ca se bucura inima care cauta pe Dumnezeu. 

Caci Domnul Insusi este Adevarul care invata.

Astfel deci, gandul meu imi ramane in suflet si merge la tine fara a-l parasi. Insa pentru a ti-l transmite am nevoie  de un fel de vehicul , este sunetul.Il iau , il incarc intr-un oarecare fel cu gandul meu, il scot , il conduc,il aduc pana la tine fara a-l parasi.

Daca gandul meu poate  face aceasta cu vocea mea, oare Cuvantul lui Dumnezeu nu poate face la fel cu trupul Sau? De fapt , pentru a veni la noi Cuvantul lui Dumnezeu , Care este Dumnezeu si traieste in Dumnezeu, aceasta Intelepciune Dumnezeiasca ce ramane vesnic in sanul Tatalui , alege un trup asa cum gandul alege un sunet , se pune in acest corp si vine la noi fara a-si parasi Tatal.

Intelegeti , gustati ceea ce tocmai ati ascultat, meditati la maretia si minunatiile acestora , si imaginati-va despre Dumnezeu idei mult mai mari.

Dumnezeu este superior oricarei lumini, oricarei armonii, el biruieste orice gandire.

Trebuie sa-L doriti pe Dumnezeu , 

sa suspinati dupa El.

sursa: " Predici" de Fericitul Augustin

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu suava Sa Prezenta!

Te chem pe Tine...

  " Te chem, Dumnezeul meu, indurarea mea,

 Tu, care m-ai creat si nu m-ai uitat

 atunci cand eu te-am uitat.
      

Te chem in sufletul meu, pe care tu il pregatesti 

 sa te primeasca prin dorinta pe care i-o insufli.

Nu ma parasi , acum cand te chem,

Tu care mi-ai venit in ajutor inainte 

ca eu sa te fi chemat  si ai staruit din ce in ce mai des si pe cai foarte diferite sa-ti ascult de departe glasul, sa ma intorc spre Tine si sa te chem in sufletul meu , pe Tine , care m-ai chemat la Tine."
                                                            

                                                        Sfantul Augustin

 Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Pacea , Iubirea , Prezenta si Bucuria Sa!

"Momentul convertirii: un glas misterios il indeamna pe Augustin sa citeasca din Epistolele Apostolului Pavel

"Acum insa, aruncand o adanca privire in strafundurile cele mai ascunse ale sufletului meu, am scos la iveala si am ingramadit inaintea privirilor inimii mele intreaga mea nenorocire, in mine s-a ridicat o furtuna uriasa, purtand  cu sine un potop de lacrimi.

M-am ridicat atunci de langa Alypius si m-am despartit de el, ca sa-mi pot varsa pana la sfarsit potopul de lacrimi insotit de gemete si de tipete; singuratatea mi se parea mai potrivita pentru tanguieli.M-am indepartat, asadar, cat am putut de mult, ca sa nu ma stinghereasca nici macar prezenta unui prieten.

Aceasta era starea in care ma aflat si cred ca Apypius a inteles-o; banuiesc ca am spus ceva , iar din glasul meu se vedea limpede ca eram gata sa izbucnesc in plans.M-am ridicat si am plecat, iar prietenul meu a ramas in locul unde statuseram, incremenit de uimire.

In ce ma priveste, nu-mi mai amintesc cum m-am oprit, m-am prabusit langa un smochin si am dat drumul lacrimilor care mi-au izbucnit din ochi ca niste rauri, jertfa ce-ti este bine primita(113). Si ti-am vorbit atat de mult, daca nu chiar intocmai cu aceste cuvinte, cel putin in acest inteles: Iar tu , Doamne, pana cand vei sta departe de mine? (114) Pana cand , Doamne , vei  starui in mania ta? Nu pastra amintirea vechilor noastre nelegiuiri! (115)

Simteam ca inca sunt robul acestora.In nenorocirea mea am inceput sa strig:

 "Cat timp, cat timp voi mai spune "maine" si "maine"?De ce nu acum , pe data ? De ce sa nu pun capat chiar in aceasta ora rusinii mele? " (116)

Spuneam asemenea cuvinte si palngeam cu inima zdrobita de amaraciune and , deodata, am auzit un glas care venea parca din casa de alaturi; nu mai stiu daca era un glas de baiat sau de fata, dar repeta intruna, ca in  refrenul unui cantec:

 "Ia si citeste! Ia si citeste! "

Imediat mi-am ridicat fata si am inceput sa  ma gandesc cu atentie daca nu cumva copiii obisnuiesc in vreunul din jocurile lor sa cante ceva asemanator, dar nu mji-am amintit deloc sa cante ceva asemanator; dar nu mi-am amintit deloc sa fi auzit vreodata asa ceva.Stavilindu-mi navala lacrimilor, m-am ridicat, spunandu-mi ca aceste cuvinte nu pot fi altceva decat porunca dumnezeiasca, de a deschide cartea Sfantului Apostol Pavel si de a citi primul capitol peste care imi vor cadea privirile.

Caci auzisem despre Sfantul Antonie cum , intr-o zi , intrand in biserica tocmai in clipa cand se citea din Evanghelie, a inteles ca pe un indemn care i se  adresa chiar lui aceste cuvinte:

 "Du-te, vinde tot ce ai si daruieste saracilor, si vei avea o comoara in ceruri;apoi vino si urmeaza-ma! "

Auzind aceasta dumnezeiasca prevestire, Antonie s-a convertit imediat la credinta in tine.

M-am repezit deci inapoi, catre locul unde sedea Alypius, caci acolo lasasem Cartea Apostolului cand ma ridicasem sa plec.

Am apucat-o, am deschis-o si am citit in tacere primul pasaj pe care mi-am aruncat privirea:

"Sa umblam in plina zi cu buna- cuviinta , nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in destrabalari, nu in certuri si in rivalitati; ci imbracati-va in Domnul Isus Cristos si nu va  ingrijiti de indestularea poftelor trupului."

Nu am dorit sa mai citesc in continuare, si nici nu mai era nevoie.Imediat ce am ajuns la sfarsitul acestei fraze, in inima mea s-a raspandit ceva asemenea unei lumini pline de liniste si de incredere, care a risipit tot intunericul indoielilor mele.

Apoi, insemand locul din care citisem, cu degetul sau nu mai stiu  ce alt semn, am inchis cartea si intorcandu-ma catre Alypius cu chipul impacat, i-am povestit ce mi se intamplase.La randul lui, si el mi-a relatat ce sentimente a trait in acest rastimp, lucruri pe care , dsigur, eu nu le cunosteam.Mi-a cerut sa vada ce citisem.I-am aratat, iar el a citit in continuare textul pe care il incepusem eu.Nu stiam ce urmeaza , si anume:

"Sprijiniti-l pe cel ce este inca slab in credinta".

Alypius mi-a marturisit ca el se supune  acestei indrumari.Intarit de acest indemn, fara sovaiala si fara intarziere, el mi s-a alaturat,printr-o hotarare buna, foarte potrivita cu firea si cu comportarile sale care,inca de multa vreme , erau de departe mai bune ca ale mele.

Plecam apoi sa o cautam pe mama mea,ii povestim totul ,iar ea se bucura.Cand ajungem sa-i  relatam in amanunt  cum s-a petrecut totul, mama mea este cuprinsa de insufletire si, in culmea  bucuriei, te binecuvanteaza pe tine, care " poti face cu mult mai mult decat ceea ce cerem noi sau intelegem";vedea ca tu i-ai daruit mult mai mult decat indraznea ea sa-ti ceara prin rugaciunile sale inlacrimate si prin gemetele sale indurerate.

M-ai intors catre tine atat de deplin, incat am incetat sa-mi mai caut o sotie,am parasit orice speranta in aceasta lume si am inceput sa ma bizui pe aceastinghie a credintei pe care m-ai infatisat stand intr-un vis al mamei, cu multi ani inainte.

"Si ai intors in bucurie  jalea ei",o bucurie mult mai deplina decat o dorise, mult mai scumpa si mai curata decat s-ar fi asteptat sa primeasca din partea unor nepoti nascuti din trupul meu."

sursa : "Confesiunile Sfantului Augustin"

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele Haruri de care aveti mai mare nevoie!

"Nu aş fi absolut nimic, dacă Tu nu ai exista întru mine." Sfantul Augustin

 Dar în ce fel îl voi invoca eu pe Dumnezeul meu, pe Dumnezeul şi pe Domnul meu? Fiindcă oricum îl voi invoca, îl voi chema în mine, întru totul pe El însuşi, însă care ar putea să fie locul din fiinţa mea în care să poată veni întru mine Dumnezeul meu; în care loc să vină întru mine Dumnezeu, Dumnezeul care a făcut ce­rul şi pămîntul?

  

O, Doamne, Dumnezeule al meu, exis­tă oare în fiinţa mea ceva atît de mare, care să Te poată cuprinde?

 Dar oare cerul şi pămîntul, pe care Tu le-ai fă­cut, şi în care Tu şi pe mine m-ai zidit, Te cuprind ele oare?

Dar, întrucît fără Tine nimic din tot ceea ce există n-ar putea să existe, ar fi cu putinţă oare ca ceea ce există să poată să Te cuprindă? Fiindcă la fel sînt şi eu: de ce îţi cer eu să vii întru mine, eu, care n-aş putea să exist dacă Tu n-ai fi întru mine?

 Deoarece eu, chiar şi la cei de jos de mă voi duce, Tu eşti totuşi pînă şi acolo; iar de voi cobori la iad, Tu iarăşi eşti prezent. Aşadar, o, Dumnezeule al meu, eu n-aş putea să fiu, n-aş putea în nici un fel să exist, dacă Tu n-ai fi întru mine. Or, aş putea eu oare să exist, dacă n-aş fi întru Tine, Cel da­torită Căruia sînt toate, prin care sînt toate şi în care sînt toate?  

Chiar aşa, o, Doamne, chiar aşa! în ce loc să Te chem deci, de vreme ce eu sînt întru Tine; sau Tu, de unde anume să vii întru mine? Căci unde m-aş putea eu retrage în afara cerului şi a pămîntului, pentru ca Dumnezeul meu să vină întru mine de acolo, El, Care a zis: Eu umplu şi cerul, şi pămîntul.

Tu pe toate le umpli

 Aşadar, Te cuprind oare cerul şi pămîntul, de vreme ce Tu le umpli pe ele cu făptura Ta? Oare Tu le

umpli şi încă mai rămîne pe afară, deoarece ele nu sînt în stare să Te cuprindă? Şi încotro mai reverşi Tu ceva, care prisoseşte din Tine, după ce şi cerul şi pămîntul s-au umplut de Tine? Nu simţi oare nevoia să fii conţi­nut de ceva, Tu, Care le conţii pe toate, fiindcă pe cele pe care le umpli, Tu le umpli conţinîndu-le? Căci nu va­sele care sînt pline de Tine Te fac neschimbător; deoa­rece ele, chiar dacă s-ar sfărîma, Tu tot nu Te-ai revăr­sa, iar cînd Te vei revărsa peste noi, Tu nu vei rămîne la pămînt, ci ne vei ridica şi pe noi, şi nici Tu nu Te vei împrăştia, ci ne vei aduna.

Dar Tu, Cel Care le umpli pe toate, le umpli cu totali­tatea Ta? Ori poate că întregul nu Te poate cuprinde în întregime şi atunci el cuprinde numai o parte din Tine? Şi toate cuprind în acelaşi timp aceeaşi parte din Tine, ori fiecare parte conţine numai cîte ceva din Tine, şi anume, părţile mai mari pe cele mai mari, şi părţile mai mici pe cele mai mici? Aşadar, există vreo parte a Ta mai mare şi alta mai mică, sau Tu eşti. totul în toate părţile şi nici un lucru nu Te poate cuprinde în întregime?

Ce anume eşti, o, Dumnezeule?

 Aşadar, ce anume eşti, o, Dumnezeule al meu, Te întreb ce anume eşti, dacă nu Domnul Dumnezeu? Dar cine ar putea să fie Domn, în afară de Domnul, sau cine ar putea să fie Dumnezeu, în afară de Dumnezeul nos­tru?¹⁸ O, Tu, Preaînaltule, Preabunule, Preaputernicule, Atotputernicule, Preamilostive, Preadreptule, Preataini-cule şi Preaprezentule! Tu, Cel Preafrumos şi Cel Prea-tare! Tu, Care eşti statornic şi de necuprins! Tu, Cel ne­schimbat, Care le schimbi pe toate! Tu, Care nu eşti niciodată nou şi niciodată vechi! Tu, Cel Care le înno-ieşti pe toate şi Care pe cei trufaşi îi readuci la vechea lor stare, şi ei nici măcar nu ştiu! Tu, Cel întotdeauna activ şi întotdeauna paşnic; Tu, Cel Care mereu aduni,

dar Care nu ai nevoie de nimic; Tu, Cel Care aduci şi Care umpli! Tu, Cel Care ocroteşti; Tu, Cel Care naşti şi hrăneşti, şi duci totul pînă la capăt, căutînd atunci cînd Ţie nimic nu-Ţi lipseşte!

Tu iubeşti şi nu devii pătimaş; eşti gelos şi eşti în siguranţă; Te căieşti şi totuşi nu regreţi; Te mînii, dar eşti liniştit; Tu schimbi lucrările mîinilor Tale şi totuşi, planul nu Ţi-l schimbi; Tu primeşti ceea ce găseşti şi niciodată nu arunci nimic de la Tine; Tu, Care nu eşti niciodată sărac, dar care Te bucuri de cîştiguri; Care nu eşti niciodată avar, dar Care ceri totuşi dobînzi; Tu, Că­ruia i se dă din belşug, ca să nu pretinzi datorii, şi to­tuşi, cine posedă ceva şi acel ceva nu este al Tău? Tu dai înapoi datoriile, fără să rămîi cuiva dator; dai înapoi datoriile, nepierzînd nimic. Şi ce am mai putea spune, o, Dumnezeule al meu, Tu, viaţa mea, Tu, Dulcele meu cel Sfînt? Sau ce ar mai putea să spună cineva, cînd ar încerca să vorbească despre Tine? Dar vai de aceia care păstrează tăcerea cu privire la Tine, fiindcă, deşi vorbă­reţi, ei tot muţi sînt.

Voi muri, ca să nu mor

 Cine-mi va da mie posibilitatea să mă odihnesc întru Tine? Cine-mi va da mie puterea ca Tu să vii în inima mea? Şi oare, dacă vii, o vei îmbăta astfel încît eu să pot uita relele mele şi să Te îmbrăţişez pe Tine, Tu, singurul meu bun? Ce anume eşti Tu pentru mine? Ai milă de mine, ca să pot vorbi! Ce anume sînt eu însumi pentru Tine, ca Tu să porunceşti să fii iubit de mine, şi, dacă nu voi face aceasta, să Te mînii pe mine şi să mă ameninţi cu suferinţe cumplite? Cît de mici, sau cît de mari ar fi aceste suferinţe, dacă eu nu Te-aş iubi? Vai mie! Spune-mi prin milostivirile Tale, o, Doamne, Dum­nezeule al meu, ce eşti Tu pentru mine?

 Spune sufletu­lui meu: mintuirea ta sînt Eu! Spune aşa, ca să aud!

Iată, urechile inimii mele sînt înaintea Ta, o, Doamne; deschide-le şi spune inimii mele:  

Eu sînt mîntuirea ta.  

Voi alerga după glasul acesta şi Te voi înţelege. Să nu ascunzi de mine faţa Ta; voi muri, ca să nu mor spre a o vedea.

 Strimt este lăcaşul inimii mele, dar, ca Tu să poţi veni în el, se cuvine să fie lărgit de Tine; ruinat este el, Tu refă-l! Are lucruri care ar putea răni ochii Tăi, ştiu şi mărturisesc. Dar cine va curaţi lăcaşul acesta? Sau că­tre cine altul voi striga eu în afară de Tine: curăţeşte-mă pe mine de tăinuirile mele, Doamne, şi cruţă pe robul Tău de cele străine. Cred, din care cauză şi vorbesc; Tu ştii aceasta, o, Doamne! N-am mărturisit eu, oare, în faţa Ta şi împotriva mea, păcatele mele, o, Dumnezeule al meu, şi Tu ai iertat necredinţa inimii mele²³? Nu merg la judecată cu Tine, Care eşti adevărul; iar eu nu vreau să mă înşel pe mine însumi, pentru ca nu cumva ne­dreptatea mea să se înşele pe sine însăşi. 

 Aşadar, nu merg eu la judecată cu Tine, fiindcă, dacă Tu ai observa nedreptăţile, o, Doamne, Dumnezeule, cine va mai în­drăzni să susţină contrariul?

fragment din "Confesiunile Sfantului Augustin" 

sursa :http://alecsela.wordpress.com/2008/02/27/confesiuni-sfantul-augustin/

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu nesfarsitele comori ale milostivirii Sale!