24 august 2019 - "La multi ani , drag frate in Cristos"

"Astazi inca de dimineata, sufletul meu este atins de Dumnezeu.

Dupa Sfanta Impartasanie, am fost un moment in comuniune cu Tatal ceresc.Sufletul mi-a fost atras in focul insusi al iubirii, am inteles ca nicio fapta exterioara nu poate fi comparata cu iubirea pura a lui Dumnezeu...

Am vazut bucuria Cuvantului Intrupat si am fost cufundata in Dumnezeiasca

Treime. Cand mi-am revenit, dorul mi-a cuprins sufletul,

tanjeam sa ma unesc cu Dumnezeu.

O iubire atat de fierbinte fata de Tatal ceresc m-a invadat, incat pot numi aceasta zi extaz neintrerupt de iubire.

Intregul univers mi-a aparut ca o mica picatura in comparatie cu Dumnezeu.

Nu este fericire mai mare ca atunci cand Dumnezeu ma face sa cunosc in interior ca fiecare bataie a inimii mele Ii este placuta si atunci cand imi arata ca El ma iubeste in mod special.

Aceasta convingere interioara in care Dumnezeu imi comfirma iubirea pe care mi-o poarta si cat Ii este de placut sufletul meu, imi aduce adancul pacii in suflet.

In ziua aceea n-am putut sa mananc nimic, ma simteam saturata de iubire."

Sfanta Faustina -"Mic Jurnal- Milostivirea lui Dumnezeu in sufletul meu" (1121)

Ceea ce a trait Sfanta Faustina in aceea zi iti doresc, din nou, din toata inima, 

sa traiesti si tu azi si in fiecare zi a vietii tale!

Tanguire !

"Astazi vazându-Te pe Tine, Cuvinte, spânzurând pe Cruce, Fecioara cea fara de prihana, tânguindu-se cu mila ca o maica, s-a ranit la inima cu amar, si suspinând cu durere din adâncul sufletului, zgâriindu-si obrazul, se chinuia; de aceea în piept batându-se striga cu jale: Vai mie, Dumnezeiescule Fiu! Vai mie, Lumina lumii! Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu?

Pentru care ostile celor fara de trupuri erau cuprinse de spaima, zicând: Cel ce esti necuprins, Doamne, marire Tie."

Prietenia duhovniceasca

- Poate exista o prietenie la distanță, sau poate rezista o prietenie la distanță?

Alea sunt cele mai sigure prietenii, alea durează cel mai mult. Nu ne vedem defectele, n-avem timp să ne certăm, să smiorcăim... Sfinții se iubeau la distantă. Era unul într-un capăt și altul putea să fie în alt capăt și ei se rugau. Trăiau până la 90 de ani, până la 100 de ani și înainte de moarte veneau, se întâlneau, stăteau la un sfat și mureau cu pace.

Prieteni, haideți să vă spun despre o prietenie frumoasă, cum am văzut eu una. Eram în chilie la Părintele Selafiil [cel orb] și tot îl întrebam ceva. Părintele Selafiil e Bătrânul nostru de la Man. Noul Neamț și a trăit până la 97 de ani; un om care 80 de ani i-a petrecut în mănăstire, toată viața lui și-a dat-o lui Hristos. Si stăteam cu Bătrânul la sfat, dar Bătrânul de vreo 20-30 de ani nu mai vedea. In timp ce stăteam noi la vorbă, bate la ușă un frate și intră cu un părinte cu parul alb și bocancii mari. Era un părinte din Athos. Eu nu l-am mai văzut până atunci și nici nu știam nimic despre el. Fratele, care era ucenic la Bătrânul [Selafiil] spune: "Părinte, avem oaspeți!". Si el: "Da, dar cine e?". Si părintele care a intrat spune cu vocea lui mecanică: "Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi!". La care Părintele Selafiil îndată a sărit cu glasul: "Arsenie! Vino încoa!". Nu l-a mai văzut de vreo 40 de ani, pentru că acest Arsenie, călugăr în Athos, care fusese în mănăstire la noi până în anii '60, era ucenic Părintelui. Era cu vreo 20 de ani mai mic decât el și i-a fost ucenic. Si, închipuiți-vă voi, 40 de ani au trecut, oameni care și-au trecut viața, și vine din Sfântul Munte și intră în chilie, și numai zicând rugăciunea și Părintele a strigat: "Arsenie, ia vino încoa!" - Nici nu mai vedea de atâta vreme - "Ia vino încoa, ia șezi aici! Ce mai faceți voi prin Gradina Maicii Domnului acolo? Ce se mai aude, măi?". Ei, mai departe nu știu ce-o vorbit că noi am ieșit afară.

Dar asta vedeți, o prietenie și o dragoste care a rămas ca un foc toată viața. Altfel decât vedeți voi, ce prietenii fac oamenii duhovnicești! - Oamenii lui Dumnezeu, oameni simpli, care acuma toți s-au mutat la Domnul. Părintele Selafiil, iarăși, stătea ușă în ușă cu un alt Părinte duhovnicesc, Părintele Serghie (Podgornâi), care era arhimandrit, duhovnic și lume după lume venea la el. Când erau mici, când el avea vreo 16 ani și celalalt avea vreo 8 ani și erau în mănăstire - Părintele Selafiil ne povestea: "Asta micu, trebuia să se ducă cu o găletușă de apă la lucrători acolo, unde munceau. Si eu eram mai mare peste copiii ăștia pe care îi puneam la treburi. Si, uneori, când nu mai ascultau, luam vărguța și le trageam vreo două la fund". Si acuma ăsta era mare duhovnic, trecuse de vreo 80 de ani, și stăteau ușă în ușă. După ce mănăstirile au fost închise la noi, unii au mers într-o parte, Părintele Serghie a fost la Poceaev, Părintele Selafiil a stat la el în sat într-o chilie și apoi s-au întors înapoi. Acuma Părintele nu mai vedea de vreo câțiva ani. Si stăteau ușă în ușă. Si, ce gândesc ucenicii? "Măi, dacă ei se cunosc de atâta vreme și stau ușă în ușă, hai sa le organizam o întâlnire". "Dar cum?", "Păi, uite, îl chemam pe Părintele Serghie la Părintele Selafiil, că uite, oamenii ăștia stau ușă în ușă, se cunosc de 80 de ani, și nu intră unul la altul". Părintele Selafiil nici nu se putea mișca. Si amândoi Bătrânii: "Ei, bine, bine, dacă ucenicii vor..." Noi ziceam că trebuie să se păstreze o prietenie, să se întâlnească oamenii, să stea de vorba, nu așa cum fac ei. Il aduc pe Părintele Serghie, îi dau un scăunel. Marele arhimandrit o făcut ascultare, că dacă au zis ucenicii că trebuie făcută întâlnirea... Si s-au așezat amândoi pe câte un scăunel. Stau, stau, stau, ...stau, stau, stau... Noi așteptam, ce-or să-și spună. Stau, stau, stau, ... La care Părintele Sergie: "ce, gata?". Părintele Selafiil: "gata!". "Hai, mă întorc!". Si asta vă spun despre oameni care se iubeau foarte mult! Pentru că unii ar spune: "aveau răutate între ei și nu își vorbeau". Părintele Selafiil dacă era orb, stătea pe scăunel și dădea cu bețișorul ăla și alt Părintele Varahiil, care nici o dată n-o intrat în chilie în toți anii ăștia, stătea alături, era și el trecut de 80 de ani, și ori de câte ori bătrânul bătea cu bățul, state așa pe o parte, că noi nu ne dădeam seama, era bolnav, bătrân, și asta venea de alături, punea umărul așa, și îl ținea, și atâta dragoste aveau între ei, dar de vorbit nu vorbeau. Nu aveau nevoie. Uitați prietenie de sfinți! De departe se iubesc unii pe alții, cu dragoste, fără să intervină în intimitatea celuilalt, fără să-l înțelepțească, să-i spună, să-i arate. Se roagă unii pentru alții, se iubesc și dacă este nevoie și mor unii pentru alții. Dar nu au nevoie de lucrurile astea omenești.

Așa că sigur, se poate prietenie la distanță și dacă nu putem iubi la distantă nu putem iubi nici de-aproape!

Savatie Bastovoi

sursa: http://corortodox.blogspot.com/2013/10/savatie-bastovoi-despre-prietenia-intru.html

Educatia copiilor - Staretul Porfirie Kafsokalivitul

Educaţia copiilor începe din ceasul zămislirii lor.

Embrionul aude şi simte în pântecele maicii lui. Da, aude şi vede cu ochii mamei. Percepe mişcările şi simţămintele ei, deşi mintea lui încă nu s-a dezvoltat. Se întunecă chipul mamei, se întunecă şi el. Se enervează mama, se enervează şi el. Tot ceea ce simte mama – tristeţe, durere, teamă, nelinişte – trăieşte şi el. Dacă mama nu doreşte embrionul, dacă nu-l iubeşte, el simte şi se răneşte sufleţelul lui, iar aceste răni îl însoţesc toată viaţa. La fel se întâmplă cu simţămintele sfinte ale mamei: când are bucurie, pace, iubire pentru embrion, le transmite tainic şi acestuia, precum se întâmplă cu copiii născuţi.

De aceea trebuie ca mama să se roage mult în perioada sarcinii şi să iubească embrionul, să mângâie pântecele, să citească psalmi, să cânte tropare, să trăiască o viaţă sfântă. Acest lucru este aducător de folos şi pentru ea, dar este şi o jertfă de dragul embrionului, ca să devină copilul ei sfânt, să dobândească de la început trăsături sfinte. Aţi văzut ce lucru delicat este pentru o femeie să poarte în pântece un copil? Câtă răspundere şi câtă cinste!

O să vă spun ceva legat de alte fiinţe vii dar neraţionale, şi o să înţelegeţi puţin. În America au făcut următorul experiment: în două săli identice, cu aceleaşi temperaturi, acelaşi pământ şi aceeaşi umezeală, se plantează flori. Există, însă, o deosebire: într-una din săli pun o muzică liniştită, odihnitoare. Rezultatul? Ce să vă spun! Florile din această sală prezintă uriaşe diferenţe faţă de celelalte. Au altă putere de viaţă, culoarea lor este mai frumoasă, iar creşterea cu mult mai grabnică.

Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire.

Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor. Când copiii sunt răniţi de faptul că părinţii se poartă rău unul cu altul, îşi pierd puterile şi pornirea de a lucra spre a spori. Se plămădesc rău, iar casa sufletului lor se primejduieşte să se prăbuşească clipă de clipă. Să vă dau şi două exemple.

Au venit două fete la mine, iar una dintre ele avea nişte trăiri foarte urâte, şi m-au întrebat de unde izvorăsc. Le-am zis:

- Sunt de acasă, de la părinţii voştri. Şi, „privind” pe una dintre ele, zic:

- Tu de la mama le-ai moştenit.

- Şi totuşi, părinţii noştri sunt oameni atât de desăvârşiţi. Sunt creştini, se spovedesc, se împărtăşesc, am trăit, cum se spune, înlăuntrul religiei. Fără numai… dacă greşeşte religia, a răspuns ea.

Le zic:

- Nu cred nimic din ce-mi ziceţi. Eu un singur lucru văd, că părinţii voştri  nu trăiesc bucuria lui Hristos.

Legat de aceasta, cealaltă a zis:

- Ascultă, Maria, zice bine părintele, are dreptate. Părinţii noştri merg la duhovnic, la spovedanie, la împărtăşanie, da… Dar am avut noi vreodată pace în casă? Tata se ceartă mereu cu mama. Totdeauna ba unul nu mânca, ba celălalt nu voia să meargă undeva împreună. Are dreptate, deci, părintele.

- Cum îl cheamă pe tata? întreb. Mi-a spus. Cum o cheamă pe mama? Mi-a spus. Ei, zic, înlăuntrul tău nu eşti deloc bine cu mama.

Ascultaţi-mă acum. În clipa în care îmi ziceau numele, îl vedeam pe tata, îi vedeam sufletul. În clipa în care îmi ziceau numele mamei, o vedeam pe mama şi vedeam cum privea fiica pe mama ei.

Într-o altă zi, m-au vizitat o mamă cu fiica ei. Era strâmtorată. Plângea în hohote. Se simţea foarte nenorocită.

- Ce ai? o întreb.

- Sunt deznădăjduită cu fata mea cea mare, care şi-a izgonit soţul de acasă şi ne-a spus multe minciuni.

- Ce minciuni? îi zic.

- L-a izgonit de mult timp de acasă pe soţul ei şi nu ne-a spus nimic. O întrebam la telefon: „Ce face Stelios?”. „Bine, ne răspundea, tocmai s-a dus să-şi ia un ziar”. De fiecare dată găsea un motiv, aşa încât să nu bănuim nimic. Asta a ţinut doi ani. Ne-a ascuns că-l izgonise. Am aflat chiar de la el, întâlnindu-l din întâmplare în urmă cu câteva zile.

Îi zic, deci:

- Tu greşeşti. Tu şi bărbatul tău. Dar mai mult tu.

-  Eu! Eu, care i-am iubit atât de mult pe copiii mei, care nu ieşeam din bucătărie, care nu aveam viaţă personală, care i-am călăuzit către Dumnezeu şi către Biserică şi i-am povăţuit spre bine!? Cum greşesc eu?

Am întrebat-o pe fată, care era de faţă:

- Tu ce zici?

- Da, mamă,are dreptate părintele, noi niciodată, dar niciodată, n-am mâncat pâine „dulce” din pricina certurilor pe care le-ai avut o viaţă întreagă cu tata.

- Vezi că am dreptate? Voi greşiţi, voi îi răniţi pe copii. Ei nu greşesc, ci pătimesc de pe urma voastră.

Se naşte în sufletul copiilor o anumită stare din pricina părinţilor lor, stare care lasă urme înlăuntrul lor pentru întreaga viaţă. Purtarea lor în viaţă, legătura cu ceilalţi atârnă nemijlocit de trăirile pe care le poartă din anii copilăriei. Se măresc, se formează, dar în adâncime nu se schimbă. Asta se vede şi în cele mai mici manifestări ale vieţii. De pildă, te apucă lăcomia şi vrei să mănânci. Ai luat, ai mâncat, vezi altceva, vrei şi din aceea, vrei şi din cealaltă. Simţi că ţi-e foame, ca şi când n-ai fi mâncat, te ia un leşin, un tremur. Ţi-e teamă c-o să slăbeşti. Este ceva psihologic, are o explicaţie. Poate, să spunem, că nu l-ai cunoscut pe tata, sau pe mama, că eşti înfometat şi sărac şi neputincios. Iar aceasta se răsfrânge din plan duhovnicesc ca o neputinţă a trupului.

În familie se află o mare parte a răspunderii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca să scape copiii de feluritele probleme lăuntrice, nu sunt de-ajuns sfaturile, constrângerile, logica şi ameninţările. Mai degrabă înrăutăţesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfinţirea părinţilor. Deveniţi sfinţi şi nu veţi mai avea nici o problemă cu copiii voştri. Sfinţenia părinţilor îi scapă pe copii de probleme. Copiii vor creşte alături de oameni sfinţi, cu multă iubire, care nu-i înfricoşează, nici nu se mărginesc la dăscălire, ci se fac pildă de sfinţenie şi rugăciune. Părinţilor, rugaţi-vă în tăcere, cu mâinile ridicate către Hristos, şi îmbrăţişaţi-i în taină pe copiii voştri. Şi, când fac neorânduieli, să luaţi ceva măsuri pedagogice, dar să nu-i forţaţi. În principal să vă rugaţi.

De multe ori, părinţii, şi mai ales mama, îl rănesc pe copil pentru neorânduiala pe care a făcut-o, şi îl ceartă peste măsură. Atunci acesta se răneşte. Chiar şi dacă nu-l cerţi în afară, dar îl cerţi înlăuntrul tău, şi te răzvrăteşti şi îl priveşti sălbatic, copilul îşi dă seama. Socoteşte că mama nu-l iubeşte. O întreabă pe mama:

- Mamă, mă iubeşti?

- Da, copilul meu.

Dar el nu este convins. S-a rănit. Mama îl iubeşte, apoi vrea să-l mângâie, dar el nu primeşte mângâierea, o socoteşte făţărnicie, căci a fost rănit.

Un alt lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.

O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam „Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare. Mama s-a îngrozit, era gata să strige, să alerge, căci îl văzuse pe micuţ cu mâinile întinse, făcând echilibristică pe vârful movilei. Eu am liniştit-o, i-am spus să se întoarcă cu spatele, iar eu mă uitam pieziş către copil. Acesta, deznădăjduind că o va putea provoca iarăşi pe mama lui, înfricoşând-o şi făcând-o să strige ca de obicei, încet-încet a coborât şi s-a apropiat de noi. Asta era! Atunci a primit şi mama lecţia unei educaţii corecte.

 O altă mamă se văita că singurul ei fiu nu mânca toate mâncărurile, şi mai ales iaurtul. Micuţul era de trei anişori, şi o chinuia zilnic pe mama. Îi zic:

„O să faci aşa: o să goleşti frigiderul de toate mâncărurile şi o să-l umpli cu oarecare cantitate de iaurt. O să vă chinuiţi puţin şi voi, părinţii, câteva zile. A venit ora mesei? îi dai lui Petru iaurt. N-o să-l mănânce. Seara la fel, ziua următoare la fel. Ei, o să flămânzească, o să încerce el să plângă, să strige. O să răbdaţi. Apoi, o să mănânce bucuros”. Aşa s-a întâmplat, iar iaurtul a devenit cea mai bună mâncare pentru Petru.

 Nu sunt lucruri grele. Şi totuşi, multe mame nu le izbutesc şi dau o educaţie foarte proastă copiilor lor. Mamele care stau neîncetat pe capul copiilor şi-i strâmtorează, adică îi ocrotesc peste măsură, au dat greş în lucrarea lor. În vreme ce ar trebui să-l laşi pe copil singur să se îngrijească de sporirea lui. Atunci vei dobândi. Când stai tot timpul pe capul lor, copiii se împotrivesc. Dobândesc moleşeală, fragilitate, şi de obicei nu reuşesc în viaţă. Este un fel de ocrotire peste măsură, care îi lasă pe copii necopţi.

Înainte cu câteva zile a venit o mamă deznădăjduită pentru nereuşitele în lanţ ale fiului ei la examenele de admitere la Universitate. Strălucit elev în şcoala generală, strălucit în gimnaziu, strălucit în liceu. Apoi, nereuşite, dezinteres al copilului, împotriviri ciudate.

„Tu greşeşti, îi spun mamei, şi eşti şi cultivată! Ce să facă bietul copil? Împresurare, împresurare, împresurare toţi anii, «să fii primul, să nu ne faci de ruşine, să devii mare în societate…». Acum nu mai vrea nimic. Să pui capăt acestei împresurări şi ocrotiri peste măsură, şi o să vezi atunci că şi copilul are se aşeze. Atunci va înainta, când îl vei lăsa liber”.

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mângâierea duhovnicească pe care i-o trimite mama lui, şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină pe copilul ei prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ceea ce-l apasă.

Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască, să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, cu credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun.

Într-o zi a venit aici la mănăstire o mamă deznădăjduită de fiul ei, Iorgu. Era foarte încurcat. Se întorcea noaptea târziu şi cu tovărăşii nu tocmai bune. Starea lui se înrăutăţea pe zi ce trecea. Mama – plânsete şi zbucium, îi zic:

- Tu, nimic – nici un cuvânt, numai rugăciune. Am pus seara de la zece la zece şi un sfert o

rugăciune comună, i-am spus să nu vorbească şi să-l lase pe fiul ei să iasă la ce oră vrea, să nu întrebe „La ce oră ai venit?” ş.a., ci să-i spună aşa, cu multă iubire: „Mănâncă, Iorgu, ţi-am lăsat mâncare în frigider”. Şi să nu-i spună nimic altceva. Să se poarte cu iubire şi să nu lase rugăciunea.

Mama a început să le pună în faptă, iar după ce au trecut vreo douăzeci de zile, fiul i-a zis:

- Mamă, de ce nu-mi vorbeşti?

- Iorgu meu, eu nu-ţi vorbesc?

- Mamă, ai ceva cu mine. Nu-mi vorbeşti.

- Ciudat lucru îmi spui, lorgu meu. Cum nu-ţi vorbesc? Uite, acum nu-ţi vorbesc? Ce vrei să-ţi spun? Şi lorgu nu i-a răspuns. Apoi, mama a venit la mănăstire şi mi-a zis:

- Părinte, ce este aceasta pe care mi-a spus-o copilul meu?

- A reuşit metoda noastră!

- Care metodă?

- Pe care v-am spus-o: să nu-i vorbiţi, să faceţi numai rugăciune în taină, şi copilul o să-şi revină.

- Spuneţi că asta e?

- Asta e, îi zic. Vrea să-l mustri: „Unde ai fost, ce-ai făcut?”; iar el să strige, să se împotrivească şi să vină şi mai târziu.

- Măi, măi! zice. Ce taine se ascund!

 - Ai înţeles? De vreme ce chiar faptele vorbesc de la sine. El te chinuia, căci voia să-l cerţi, iar el să-şi facă mofturile lui. Nu-l cerţi, se strâmtorează. În loc să te strâmtorezi tu când şi le face el pe ale lui, acum, când nu te strâmtorezi tu şi arăţi nepăsare, se strâmtorează el.

Într-o zi, acasă, Iorgu i-a anunţat că pleacă, îşi lasă lucrul şi pleacă în Canada. Îi spusese şi şefului său: „Plec, găseşte pe altul să mă înlocuiască la lucru”. Între timp, eu le-am zis părinţilor:

- Noi o să facem rugăciune.

- Dar e gata… I-arăt eu!, a spus tatăl.

- Nu, să nu-l atingi, îi zic.

- Dar pleacă copilul, părinte!

- Zic:Să plece. Voi să vă dăruiţi rugăciunii, şi eu împreună cu voi.

După două-trei zile, duminică, Iorgu le-a zis foarte de dimineaţă:

- Eu plec, mă duc cu prietenii mei.

- Bine, cum vrei, i-au zis.

A plecat. Şi-a luat prietenii – doi băieţi şi două fete, au închiriat o maşină şi au pornit spre Halkida. Au mers ici, colo… Apoi au mers la Sfântul loan Rusul, iar de acolo la Mantoudi, la Sfânta Ana, la Vasilika. Au mers, au făcut baie în Marea Egee, au mâncat, au băut, au chefuit. Apoi au apucat-o pe drumul de întoarcere. Se înserase, Iorgu conducea. Acolo, la Sfânta Ana, au lovit maşina de colţul unei case. Au stricat-o. Ce să facă acum? Au luat-o încet-încet şi au adus-o în Athena.

A ajuns în zori acasă. Părinţii nu i-au spus nimic. S-a culcat şi a adormit. După ce s-a sculat, le-a zis:

- Tată, asta şi asta… Acum trebuie să facem maşina şi trebuie bani mulţi.

Îi zice:

- Copilul meu, tu ştii. Eu am datorii, le am pe surorile tale… Ce-o să facem?

- Ce să fac, tată?

- Fă tot ce vrei. Eşti mare, ai minte. Du-te în Canada să faci bani, să…

- Nu pot, trebuie s-o reparăm acum.

- Nu ştiu, îi zice. Rânduieşte.

Deci, văzându-l aşa pe tata, a plecat. A mers, l-a găsit pe şeful lui. Zice:

- Şefule, am păţit asta şi asta. Nu mai plec. Nu lua pe altul.

Acela îi zice:

- Bine, bine, copilul meu.

- Da, dar vreau bani.

- Da, dar tu vrei să pleci. Trebuie să-mi semneze tatăl tău.

- Îţi semnez eu. Tata nu se amestecă. Mi-a spus-o. O să muncesc şi o să ţi-i dau înapoi.

Nu-i asta minunea lui Dumnezeu? Când a venit din nou mama, i-am spus:

- A izbutit meşteşugirea noastră şi rugăciunea a fost auzită la Dumnezeu. Şi accidentul a fost de la Dumnezeu, iar acum copilul va sta acasă şi se va înţelepţi.

Aşa s-a întâmplat prin rugăciunea noastră. S-a săvârşit o minune. Părinţii au postit cu rugăciune şi în tăcere, şi au izbutit. Mai târziu, copilul a venit la mine fără să-i vorbească despre mine nimeni dintre apropiaţii lui. Iorgu a devenit foarte bun, şi acum este la Aviaţie. Şi are şi o familie frumoasă.

Din cartea: Ne vorbeste Parintele Porfirie
(Sfantul Munte Athos) 

sursa: http://www.impantokratoros.gr/educatia-copiilor.ro.aspx 

La multi ani intru sfanta fericire!

*******

Dragii mei,in aceasta zi, precum si in fiecare dintre cele care vor veni, doresc ca:

"Domnul sa va binecuvanteze si sa va pazeasca !
Domnul sa faca sa lumineze Fata Lui peste voi si sa Se indure de voi !
Domnul sa-Si inalte Fata peste voi si sa va dea pacea !" Amin.

*******

Isus Rege al Romaniei!

In inimile noastre , precum si in fata tuturor ,putem sa il recunoastem pe 

Isus Rege al Romaniei!

„Noi, romanii stam în fața Ta, Iisuse, să recunoastem domnia Ta, sa ne predam legii Tale, și sa încredințam patria noastra și întreaga națiune in mana Ta.
Plecând umili capetele noastre înaintea Ta, Rege al universului, recunoaștem stăpânirea Ta asupra națiunii romane, a celor care trăiesc în țară și în întreaga lume.

Noi renunțăm la diavol și la toate lucrările sale!

În inimile noastre, domneste Tu, Hristos! În familiile noastre, domneste Tu, Hristos! … În școlile și universitățile noastre, domneste Tu, Hristos.
Prin intermediul națiunii romane, domneste Tu, Hristos!
Încredințăm poporul roman și liderii romani, in mana Ta. Fa-i să exercite puterea în mod echitabil și în conformitate cu legile Tale … domneste-ne Tu, Hristos! Imparateste în patria noastră si în fiecare națiune – pentru o mai mare slava a Preasfintei Treimi și pentru mântuirea omenirii.”Amin.

*******

PS.19 Noiembrie 2016 – Isus a fost declarat regele Poloniei
Isus a fost numit Regele țării în cadrul unei ceremonii la care au participat sâmbătă președintele Poloniei Andrzej Duda. Ceremonia a avut loc la Biserica Milostivirii Divine în Cracovia.
Ceremonia a coincis cu sfârșitul Jubileului Anul Mercy(Anul Indurarii) a Bisericii Catolice și a 1050-a aniversare a creștinismului polonez.

sursa:https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/11/25/isus-hristos-a-fost-declarat-oficial-regele-poloniei/

Victimă a unui accident, față în față cu Isus

În 2011, Natalie Saracco, regizoare franceză, a suferit un accident, în timp ce conducea în Normandia. Mașina ei, lovită de un camion, a fost proiectată cu viteza de 130 km/oră în parapetul central. Natalie a trăit o experiență de moarte iminentă, regăsindu-se în fața lui Hristos „care plângea și suferea martiriul”. Interviul de mai jos a fost realizat de site-ul Aleteia.fr

Cum ați ajuns în fața lui Isus?

Eram ghemuită în mașină și simțeam cum energia, viața, căldura mă părăsesc, începând de la picioare, ca un recipient spart. Totuși, eram deplin conștientă în acest timp, încastrată în mașina din care pompierii încercau să ne extragă, pe mine și pe prietena mea. Unul din ei mă tot chema pe nume, pentru că vedea că mă duc. Deodată, m-am regăsit într-un loc în care toate convențiile noastre umane au dispărut:  fără timp, fără spațiu, fără niciun decor. Totul era alb, iar Isus era în fața mea, cu chip de om. Fiind credincioasă, nu am fost surpinsă să-l întâlnesc. Nu numai că mă așteptam, dar și speram aceasta! Dar acolo unde eram fixată, m-am întâlnit față în față cu Domnul plângând, suferind martiriul.

Cum a transformat viața dvs. această întâlnire?

Mai mult decât cu Hristos, m-am întâlnit cu Inima Lui. În acea perioadă, nu cunoșteam nimic despre Preasfânta Inimă a lui Isus, cu excepția bazilicii de pe Montmartre. Și, datorită acestui accident, m-am întâlnit față în față cu această Inimă însângerată: Isus care plânge și suferă martiriul. Acest lucru m-a șocat total.

După ce puteați vedea că suferă?

Isus plângea cu lacrimi fierbinți și tremura din cauza unei suferințe îngrozitoare. Îmi arăta Inima sa, care era ca și ieșită din pieptul său. Era atât de mare, atât de corporală… Inima lui roșie era înconjurată de o cunună de spini și vărsa ca niște lacrimi de sânge. Alte lacrimi îi desfigurau chipul. Unii mă întreabă uneori ce culoare au ochii lui. Glumiți, oameni buni? Nu știu nimic despre asta! Eram copleșită, absorbită de suferința lui. Era insuportabil pentru mine să-l văd pe Hristos și să simt fizic durerea lui… Voia în mod vizibil să o împărtășesc cu El.

Cum ați reacționat în fața acestui spectacol dureros?

L-am întrebat: „Dar de ce plângi, Domnul meu?” Răspunsul Lui, care se adresează întregii omeniri, m-a lăsat fără cuvinte: „Plâng pentru că mi-am dat viața pentru voi, pentru voi toți, copiii mei iubiți, pentru că nu știu ce să mai fac pentru voi și pentru că în schimb nu primesc decât răceală, dispreț și indiferență”. Vă puteți da seama? În acea perioadă nu știam de Paray-le-Monial, iar când am povestit unor preoți acest dialog, la ceva timp după aceea, am descoperit că era mesajul pe care Hristos îl dăduse deja Sfintei Margareta-Maria Alacoque. Când am cumpărat cartea care relatează acestea, am izbucnit în plâns. Erau unele pasaje în care Domnul îi încredințase cuvânt cu cuvânt ceea ce îmi spusese mie!

Ce altceva v-a mai spus?

„Plâng pentru că mi-am dat viața pentru voi și vă iubesc până la nebunie. Nu știu ce să mai fac pentru voi, iar în schimb nu am decât răceală, dispreț și indiferență. Plâng pentru că Inima mea se consumă cu o Iubire nebunească pentru voi toți, oricine ați fi”. Și, în timp ce vorbea, m-a făcut să simt fizic iubirea Lui pentru mine, pentru noi toți… Depășește orice înțelegere! Ce putere și ce bucurie! Nu ne vom plictisi în Paradis, credeți-mă! Vom fi cufundați în Iubirea lui, El va fi în noi, și noi, în El, va fi extazul fără de sfârșit.

În cartea dvs. descrieți faptul că trăiți un dialog permanent cu Hristos după accidentul dvs…. Puteți sta de vorbă cu El în mod direct, ca și cu orice altă persoană?

Absolut! Această întâlnire cu Inima lui Isus nu a fost un sfârșit, ci un nou început. Savurez și mă delectez de drumul pe care mă face să-l trăiesc în brațele lui, într-o întâlnire din ce în ce mai personală, pot spune, o întâlnire de iubire cu El.

Această bucurie și pace care radiază pe chipul dvs vin deci direct de la El?

Mă rog două ore pe zi, cu siguranță asta lasă ceva urme! Chiar dacă nu sunt propriu-zis o convertită, pentru că înainte de acest accident credeam deja, întâlnirea mea cu Hristos a fost cu adevărat o renaștere a credinței mele. Interlocutorii mei sunt suprinși de modul în care vorbesc despre Domnul, ca și cum ar fi iubitul meu! Relația cu acest Dumnezeu-Iubire ține într-adevăr de ceea ce este personal, dar cum îl port în mine, această relație lasă să transpară ceva ce mă depășește. Asta nu face din mine o sfântă, Dumnezeu singur este Sfânt și Fecioara Maria este Neprihănita Zămislire; noi suntem cu toții păcătoși, iar pentru mine, convertirea ține până la finalul vieții…De altfel, nu ar trebui să ne numin „ființe umane”, ci „ucenici umani”! Suntem aici ca să ne construim umanitatea.

Înainte de acest accident, cum era viața dvs de credință?

Am fost crescută de o mamă foarte credincioasă, care a fost întotdeauna un exemplu de caritate și iubire. Ea și-a dat seama despre ce e vorba! Tatăl meu era medic la Levallois, iar mama îi aducea pe cei fără adăpost să doarmă peste noapte în sala de așteptare a cabinetului și le ducea mâncare. A avut inteligența de a ne vorbi despre Dumnezeu, fără ca să ne impună ceva vreodată. A fost foarte inteligent din partea ei. Iar când aveam 14 ani, deși nu sunt o persoană matinală, îmi luam bicicleta – iar mai târziu, motoreta - și, înainte să mă duc la școală, mă duceam din Levallois până la bazilica Sacré-Cœur de pe Montmartre pentru a participa la Sfânta Liturghie de la ora 7, împreună cu călugărițele. Aceste surori mi-au devenit de fapt prietene: m-au văzut crescând și au cunoscut toată evoluția mea artistică.

Ce a schimbat această întâlnire cu Domnul?

Această întâlnire cu Inima lui Isus a schimbat totul, pentru că m-a făcut să trec de la o idee intelectuală despre Dumnezeu, de la o tradiție, la o adevărată întâlnire a inimii, și asta schimbă totul! Am început să-l iubesc cu toată ființa mea, cu spiritul meu, cu inima mea, cu carnea mea, cu fiecare por, cu fiecare fir de păr…cu tot ceea ce sunt! Îl iubesc din interior, cu sângele meu: asta înseamnă femeia îndrăgostită!

Acest mesaj se adresează doar catolicilor din secolul XXI?

Acest mesaj al lui Hristos este pentru acum! Evident, este pentru orice perioadă, dar astăzi se realizează în întregime actualitatea sa. Umanitatea noastră o ia razna, se distruge din cauză că are nevoie să fie iubită. Noi nici nu mai știm măcar că soluția la suferința noastră este Iubirea lui Dumnezeu. Viețile noastre nu mai au sens, pentru că l-am redus la tăcere pe Dumnezeu în societățile noastre. Și, între timp, Isus suferă martiriul, pentru că Inima Lui e consumată de o Iubire nebunească pentru noi toți. La el, nu există selecție! Chiar și ultima canalie, cel mai rău dintre pedofili, este un copil iubit al Domnului, pe care El vrea să îl salveze. Fiecare suflet care se pierde este o picătură de sânge care se scurge din Inima lui Hristos. Este insuportabil pentru El, care ne iubește pe toți atât de mult!

Iar lumea nu conștientizează…

Cu cât avansez în întâlnirea mea personală cu Inima Lui Preasfântă, cu atât am impresia că asist la o întâlnire de dragoste ratată cu Domnul, care și-a dat viața Lui pe Cruce pentru noi și continuă să se dea nouă în Euharistie. Avem, pe de o parte, un Dumnezeu care ne iubește până la nebunie, și pe de cealaltă parte, noi – care murim pentru că nu ne știm iubiți: este ca o întâlnire de dragoste ratată dintre Dumnezeu și oameni.

Traducere și adaptare: Oana Viviana Dimcev

Sursa:it.aleteia.org

 http://www.e-communio.ro/stire4685-victima-a-unui-accident-fata-in-fata-cu-isus

Procesiunea lumanarilor la Sanctuarul Fecioarei Maria de la Fatima!

Sa ne incredintam si noi, fiecare dupa numele nostru, Maicii Pururea Fecioare, ca ea sa ne fie mereu mijlocitoare la Fiul Sau Preaiubit!

Am un nou Bunic! Cine e? Veti afla urmarind clipul!

" Fă-ţi inima ta mănăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tămăiază şi te roagă...

Prin credinţa în Dumnezeu, viaţa noastră capătă sens, scop, sprijin. Sufletul este plin de o comoară nepreţuită...
Am iubit patimirea , fiindca minunat curateste sufletul!"
Sfântul Luca al Crimeei

"Ce înseamnă cuvântul lui Solomon din Cântarea Cântărilor: „De dormit
dormeam, dar inima-mi veghea”? (Cântarea cântărilor 5, 2). Este un cuvânt foarte profund. Inima este organul cunoaşterii supreme, organul comunicării cu Dumnezeu şi cu întreaga lume transcendentală. Ea niciodată nu doarme. Cea mai importantă şi profundă activitate psihică se desfăşoară dincolo de pragul conştiinţei noastre şi nu încetează niciodată." Sf.Luca al Crimeii

 "Esenţa cea mai profundă a fiinţei noastre nu o cunoaştem cu mintea, ci cu
duhul. Conştiinţa de sine este lucrarea duhului, şi nu a minţii. Lucrarea harului lui Dumnezeu dăruită nouă o cunoaştem nu prin duhul acestei lumi (1 Corinteni 2, 12), ci cu duhul nostru, primit de la Dumnezeu."
Sf.Luca al Crimeii

" Imparatia Cerurilor este a acelora care se stiu reinnoi imbratisand Adevarul si Iubirea."
Isus in "Evanghelia asa cum mi-a fost revelata" scrisa de Maria Valtorta

 De la minutul 22 incolo se gaseste raspunsul la intrebare!

e

Iubire nesfarsita

" Stiti voi cum poate omul sa aiba o iubire nesfarsita?

Fiind intr-atat de unit cu Dumnezeu incat sa fie una cu Dumnezeu. 

Atunci cu adevarat disparand creatura intru Creatorul, lucreaza Creatorul, care este nesfarsit.

 Astfel trebuie sa fie apostolii mei,una cu Dumnezeul lor in virtutea iubirii, care ne apropie atat de mult de Obarsia sai incat se contopeste cu ea.
 
Nu prin felul in care veti vorbi, ci prin felul in care veti iubi veti intoarce inimile inspre bine."
 

Isus in "Evanghelia asa cum mi-a fost revelata" scrisa de Maria Valtorta

volumul 6 

La multi ani , Ioan!

La multi ani binecuvantati tuturor celor care poarte numele 
celui mai iubit Apostol al inimii mele: Ioan !
 

Fie ca Dumnezeu sa reverse asupra voastra toate Harurile necesare pentru ca sufletele sa va devina curate ,credincioase, bune, blande, iubitoare!

Clipe de iubire !

Sufletul adorator:

Isuse! Maretia si Bunatatea Ta ma coplesesc!
Esti atat de Mare si totusi atat de APROPIAT de sufletul meu;

 Tu, TOTUL,de mine,NIMICUL!
Te ador aici!Te ador in Tatal si pe TATAL IN TINE,

si ador SPIRITUL IUBIRII CARE VA UNESTE...
Te rog sa-mi primesti ADORAREA in cantare:

Te ador,Isuse,Domn si Dumnezeu,
Esti in Taina TOTUL TATALUI si-al meu,
Te ador cu Mama pentru Globul tot:
Vreau sa fiu cu Tine,in al Tau Chivot.

Tu adori pe Tatal si eu vreau, la fel,
Sa ador Treimea si Eternul Miel;
Vreau sa intru , Doamne, in acel curent
Care preamareste VESNICUL PREZENT.

Ma unesc cu Tine in al Tau Mister,
Sa ma urci,Isuse,de aici in Cer,
Ca sa rog pe Tatal,Cel Preaindurat,
Sa salveze lumea prin Insangerat.

Sora Ionela

Lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus

“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a răului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart… este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu…”

Parintele Nicolae Steinhardt

Craciun fericit si binecuvantat!

Va doresc ca nasterea Domnului nostru sa nasca in inimile voastre dorul de Cer si viata in Iubire! Craciun fericit si binecuvantat tie ... si tie... tuturor si fiecaruia in parte! 

Prietenie ... Iubire ...

"Prietenia lumeasca are nevoie de ochi si de intalniri, pentru ca din ele sa se infiripeze inceputul apropierii,insa cei ce stiu sa iubeasca in spirit nu au nevoie de trup drept sol al prieteniei,ci trairea aceleiasi credinte este cea care duce la unirea spirituala a doua fiinte."
Sf.Vasile cel Mare

 Stiam ca ma aude ... incearca si tu ... 

 

56 de modalități de a fi milostiv în Anul Jubiliar al Milostivirii

Văzând aceasta, fariseii au spus discipolilor Lui: „De ce mănâncă învățătorul vostru cu împreună cu vameșii și păcătoșii?” Auzindu-i, El le-a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar, mergeți și învățați ce înseamnă: ‘Îndurare vreau și nu jertfă’, căci nu am venit să îi chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”. (Mt 9,11-13)
Dumnezeu, care este milostiv, dorește milostivirea noastră. Iată 56 de căi prin care ne putem exprima milostivirea în cursul Anului Jubiliar. Încercați să alegeți la întâmplare una dintre aceste căi în fiecare săptămână și să o puneți în practică.

1) Rezistă tentației de a fi sarcastic! Sarcasmul este antiteza milostivirii: „Pune, Doamne, strajă gurii mele / și păzește ușa buzelor mele (Ps 141,3).
2) Redu-ți bunurile: împarte lucrurile tale cu cei nevoiași.
3) Sună pe cineva despre care știi că este singur, chiar dacă înțelegi motivul pentru care este singur. În special dacă înțelegi.
4) Scrie o scrisoare de iertare cuiva. Dacă nu poți să o trimiți, stropește-o cu apă sfințită, roagă-l pe Isus Cristos să aibă milă de amândoi, iar apoi arde-o sau îngroap-o.
5) Învață această rugăciune: „Dragă Dumnezeule, binecuvântează pe [numele persoanei care te sâcâie] și ai milă de mine!”
6) Plănuiește un mini-pelerinaj la un sanctuar local; pe drum, fă efortul de a trăi fapta de milostivire trupească a „primirii străinilor” asemenea lui Cristos.
7) Fă ceva plăcut și util pentru cineva cu care nu te înțelegi bine sau care ți-a greșit.
8) Fii atent la comportamentul pe care îl ai online. Ceea ce postezi are intenția să îți îmbunătățească propria imagine… și să îi facă pe alții să se simtă prost? Dai în capul altora numai ca să îți potolești mânia și să umilești pe alții?
9) Oferă Liturghii pentru cei vii: prieteni și membri ai familiei, chiar și pentru străinii despre care ai citit sau ai auzit că trec prin perioade grele.
10) Fii suficient de generos ca să permiți altora să te ajute; oamenii au nevoie să simtă că este nevoie de ei.
11) Chiar dacă nu ai vrut să superi pe cineva, admite că ai făcut-o, chiar și fără intenție, și cere-i persoanei să te ierte.
12) Ține la tine mereu câțiva lei și/sau bonuri de masă pe care să le dai celor fără adăpost.
13) În timpul rugăciunii, gândește-te la calitățile cuiva cu care nu te înțelegi bine. Fă același lucru pentru fiecare din membrii familiei tale.
14) Trimite un mesaj, flori, daruri cuiva, cu ocazia comemorării a șase luni de când a pierdut o persoană dragă. Cam de atunci începând, majoritatea oamenilor nu mai sunt atenți la durerea acestora.
15) Oferă-te să stai cu copiii unei mame ocupate, astfel încât să poată și ea ieși din casă și să aibă câteva ore pentru ea însăși.
16) Gătește (sau cumpără un cadou) pentru o mamă care tocmai a născut sau a adoptat un copil, sau pentru cineva care a suferit recent o pierdere.
17) Stăpânește-ți limba!
18) Oferă-te să faci deplasări pentru diferite servicii (cumpărături, ridicat rufele de la spălătorie, plimbat câinele) pentru o persoană care este foarte ocupată sau este imobilizată în casă.
19) Dacă nu poți sta alături de o persoană fără adăpost, cel puțin trimite o donație asociației abilitate să facă acest lucru.
20) Dacă ți se servește ceva delicios, ia cea mai mică bucățică.
21) Ține minte cele 14 fapte de milostivire trupească și spirituală și explică-le copiilor tăi semnificația acestora.
22) În loc să îți pierzi răbdarea cu cineva online (sau vorbind în persoană), urmărește să îi asculți temerile. Cere de la Dumnezeu, la fel ca Solomon, „o inimă înțelegătoare”.
23) Oferă-te să conduci o persoană în vârstă la Sfânta Liturghie.
24) Amintește-ți de timpul în care nu ți s-a dat prezumția de nevinovăție și ofer-o cuiva.
25) Lasă la o parte telefonul și ascultă cu adevărat acea persoană, discutând față în față.
26) Să ai pregătite băuturi alternative, pe lângă apă, pentru cazul în care vine în vizită cineva care a avut probleme cu alcoolul.
26) Profită de sezonul cumpărăturilor și ia pastă de dinți, săpun, șampon, ciorapi, șosete și produse de toaletă, fă sacoșe de cadouri și donează-le în parohii sau oriunde este nevoie.
27) Citește Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea „Dives in misericordia”, puțin câte puțin, de-a lungul întregului an.
28) Fă la sfârșitul fiecărei zile un ritual prin care să ceri iertare de la cei cu care trăiești. „Să nu apună soarele peste mânia voastră” (Ef 4,26).
29) Fă o listă cu toți „dușmanii” tăi. Apoi, în fiecare zi, spune o rugăciune pentru ei.
30) Fă-ți obiceiul să surâzi, să feliciți, să spui un lucru amabil sau să conversezi cu cineva care nu este în anturajul tău zilnic.
31) Dăruiește ceva care îți aparține și care îți place cu adevărat cuiva care știi că se va bucura.
32) Fă Coronița Divinei Milostiviri când mergi sau când ieși de la serviciu.
33) Când este dificil să practici milostivirea pentru alții, roagă-te Litania Umilinței, a Cardinalului Rafael Merry del Val.
34) Fă un jurnal al recunoștinței și notează lucrurile mici pentru care îi ești recunoscător partenerului de viață. Mușcă-ți limba și scrie în jurnal data viitoare când vrei să critici.
35) Fă un examen ignațian al conștiinței în fiecare seară. Amintindu-ne de Dumnezeul milostivirii în fiecare seară, această deprindere ne ajută să devenim milostivi.
36) Răspunde provocărilor cu același respect pe care ai dori să ți-l arate persoana respectivă.
37) Învață Rugăciunea lui Isus și folosește-o: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul.
38) Intră pentru câteva minute în cursul săptămânii în biserică și așază-te în fața Tabernacolului, pur și simplu ca să fii împreună cu Isus Cristos, cel milostiv. Dacă nu poți face aceasta, meditează în fața crucifixului.
39) Fă o novenă pentru binele unei persoane de care nu îți place.
40) Scoate un plic și o hârtie, și scrie de mână o scrisoare cuiva, ca modalitate de a-i demonstra cât de important(ă) este pentru tine.
41) Oferă-te să citești pentru cineva care se simte rău sau este mâhnit.
42) Cere-i Sfântului Duh să se roage „cu suspine negrăite” (Romani 8,26) pentru tine, atunci când nu poți să te rogi, pentru cineva care te-a rănit.
43) Discută cu bunăvoință atât cu prietenii, cât și cu străinii.
44) Atunci când conversațiile alunecă spre „întunecata bucurie” a bârfei, schimbă subiectul.
45) Știi să cânți la pian sau la un alt instrument? Poți recita poezii? Oferă atunci „spectacole” gratis celor părăsiți în aziluri și în spitale.
46) Mergi la mormintele strămoșilor tăi sau vizitează un cimitir local și roagă-te rozariul pentru cei aflați acolo.
47) Mergi la o reculegere spirituală. Este o modalitate de a-ți manifesta milostivirea față de tine însuți și față de cei din jur, care știu că ai nevoie să mergi acolo. Dacă nu poți face aceasta, atunci încearcă cel puțin să ai o zi sau măcar o seară de reculegere.
48) Recunoaște geloziile pe care le ai, atât față de tine însuți, cât și în fața confesorului.
49) Oferă-te să te rogi cu cineva, chiar și cu o persoană pe care ai întâlnit-o pe stradă sau într-un mijloc de transport public, care pare să aibă nevoie de rugăciune.
50) Păstrează iconițe, scurte rugăciuni imprimate, medalii binecuvântate, și oferă-le celor cu care te întâlnești, ca o binecuvântare pentru alții.
51) Oferă ospitalitate în casa ta unei persoane sau unui grup de persoane pe care în mod normal nu le-ai invita.
52) Planifică o petrecere împreună cu câțiva membri ai bisericii tale și invită-i să vină pe „cei de la marginea drumului”.
53) Dacă o persoană pe care o cunoașteți pare să nu creadă, spune-i cum anume Cristos ți-a schimbat ție viața.
54) Plătește parcarea sau taxa de trecere persoanei care se află în spatele tău.
55) Citește din scrierile mult-calomniatului Papă Benedict al XVI-lea. Vei fi cu adevărat surprins.
56) Roagă-te în fiecare zi pentru sufletele din Purgatoriu. Roagă-te pentru cei morți.

sursa: http://lumea.catholica.ro/2015/12/56-de-modalitati-de-a-fi-milostiv-in-anul-jubiliar-al-milostivirii/