| Despre cum un duşman al lui Dumnezeu a avut trei demoni întrânsul şi despre sentinţa dată lui de Cristos. |
| CARTEA 1 – CAPITOLUL 13 |
|
Duşmanul meu are trei demoni întrânsul. Cel dintâi locuieşte în organele
genitale, al doilea în inimă, al treilea în gură. Primul se aseamănă
unui marinar care lasă apa să intre prin chilă, iar apa, crescând
treptat, umple corabia. Astfel din cauza inundaţiei ambarcaţiunea se
scufundă. Corabia simbolizează trupul său care este asaltat de temptaţiile demonilor şi de propriile pofte asemenea unor furtuni. Pofta trupească a intrat mai întâi prin chilă, adică, prin plăcerea pe care a avut-o în gândurile rele. Deoarece nu a rezistat prin pocăinţă sau nu a acoperit găurile prin cuiele cumpătării, apa sau pofta a crescut zi de zi prin acordul său. Corabia fiind astfel plină sau umplută de concupiscenţa pântecelui, apa a inundat şi a înghiţit ambarcaţiunea în poftă trupească astfel că nu a mai reuşit să ajungă la portul salvării. Al doilea demon, locuind în inima sa, se aseamănă unui vierme aşezat într-un măr care mai întâi mănâncă miezul iar apoi, după ce îşi depune excrementele acolo, străbate interiorul până când îl distruge în totalitate. Asta face diavolul. Mai întâi strică voinţa şi dorinţele bune ale unei persoane, care sunt precum miezul unde întreaga putere şi bunătate se găsesc, şi, îndată ce inima este golită de aceste bunuri, pune în locul lor în inimă gândurile şi afecţiunile lumeşti pe care acea persoană le-a îndrăgit mai mult. Apoi îndeamnă întregul trup spre plăcerea lui, din acest motiv, curajul omului şi înţelegerea se diminuează iar viaţa sa devine dificilă. Se aseamănă întradevăr unui măr lipsit de miez, adică, un om fără inimă, de vreme ce intră în Biserica mea lipsit de inima lui, neavând milă. Al treilea demon se aseamănă unui arcaş ce, privind în jur prin ferestre, trage cu arcul în cei neştiutori. Cum se poate ca diavolul să nu fie înăuntrul unui om care mereu îl include în conversaţiile sale? Ceea ce este iubit mai mult este menţionat mai mult. Cuvintele aspre prin care îi răneşte pe alţii sunt ca nişte săg;eţi trase prin tot atât de multe ferestre ca şi numărul menţionărilor diavolului sau de câte ori cuvintele sale rănesc oameni nevinovaţi şi scandalizează pe cei simpli. Eu care sunt Adevărul jur pe Adevărul Meu că îl voi condamna la fel ca pe o desfrânată la foc şi pucioasă, la fel ca pe un trădător ascuns, la mutilarea membrelor sale, asemenea unui batjocoritor al Domnului la ruşine eternă. Totuşi, câtă vreme sufletul este încă unit cu trupul său, îndurarea mea este deschisă pentru el. Ceea ce solicit este să participe la Sfânta Liturghie mai des, să nu dorească vreo onoare, să nu se teamă de reproşuri şi să nu mai aibă vreodată acel nume sinistru pe buzele sale. |
| EXPLICAŢIE |
| Acest om, un stareţ de ordin Cisterian, înmormântase pe cineva care a
fost excomunicat. În timp ce rostea rugăciunea comemoratorie pentru el, Brigitta, învăluită în spirit, a auzit aceasta: “A făcut ce i-a stat în putere şi l-a înmormântat. Poţi fi sigură că prima înmormântare după aceasta va fi a sa. Căci a păcătuit împotriva Tatălui, care ne-a spus să nu arătăm părtinire şi să nu îi onorăm pe cei bogaţi pe nedrept. De dragul unui mic câstig trecător, acest om a onorat o persoană care nu merita şi a pus-o alături de cei vrednici, lucru pe care nu trebuia să îl facă. A păcătuit de asemenea împotriva Duhului Meu, care este comuniunea şi comunitatea celor drepţi, înmormântând un om nedrept alături de cei Sfinţi. A păcătuit şi împotriva mea, Fiul, deoarece am spus: “Cel ce mă respinge pe mine va fi respins.” Acest om a onorat şi a slăvit pe cineva pe care Biserica şi preotul meu a respins.” Stareţul s-a căit la auzul acestor cuvinte şi a murit a patra zi. sursa :http://www.prophecyfilm.com/romanian/revelatiile/cartea1/cartea1-capitolul13.htm |
"Cine poate întelege raiul? Il poate întelege în parte cine poarta în el pe Duhul Sfant, pentru ca raiul este imparatia Duhului Sfant, si Duhul Sfant in cer si pe pamant Acelasi este." Sf.Siluan Athonitul
30 decembrie 2015
Duşmanul meu are trei demoni întrânsul.
29 decembrie 2015
Lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus
“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a
solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte,
se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte
nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu
trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar
instinctul i-o ia înainte! Ceea ce
reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem
se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne
umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum
succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor
sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre
ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se
usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este
pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot
ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a
se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai
mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să
simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în
ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un
dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine
prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra
poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul
frustrării o confirmă.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu
ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre.
Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile
statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în
dăruire pentru cei din jur.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a
nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării.
Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a
vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.
Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe
soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice
lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci!
Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo
unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte
există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente
pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru
totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O
înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O
dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este
profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai
severi decît viciile şi incapacităţile noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a
răului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa,
simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si
gingasiei unui menuet de Mozart… este un pacat si o spurcaciune; nu
numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar
orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret,
orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am
aflat si eu…”
Parintele Nicolae Steinhardt
24 decembrie 2015
Craciun fericit si binecuvantat!
Va doresc ca nasterea Domnului nostru sa nasca in inimile voastre dorul de Cer si viata in Iubire!
Craciun fericit si binecuvantat tie ... si tie... tuturor si fiecaruia in parte!
20 decembrie 2015
Prietenul meu ingerul
Un film minunat care mi-a mangaiat sufletul,mi-a inseninat fiinta si mi-a facut inima sa surada!
Va e dor de putina iubire pura, cristalina?
Atunci : vizionare placuta!
Va e dor de putina iubire pura, cristalina?
Atunci : vizionare placuta!
18 decembrie 2015
Cand Te-ai născut Tu
Părea că timpu-n cursu-i linear
S-a îndoit,vrând parcă să se rupă,
Când Te-ai născut Tu,bornă de hotar,
Ca să împarţi,în funcţie de Har,
Istoria în „înainte de..."şi „după..."
S-a îndoit,vrând parcă să se rupă,
Când Te-ai născut Tu,bornă de hotar,
Ca să împarţi,în funcţie de Har,
Istoria în „înainte de..."şi „după..."
Era-mplinirea vremii,timp marcat
Să-nceapă planul sfânt de mântuire;
Când Te-ai născut Tu,când Te-ai întrupat,
Zăgazul cerului s-a-ndepărtat
Şi-a inundat pământul cu iubire.
Când Te-ai născut Tu,oştile cereşti
Cântau în cor,unindu-se-ntre ele,
Păstorii erau slujitori domneşti,
Iar staulele case-mpărăteşti
Şi-n Betleem erau mai multe stele.
Totul s-a petrecut cum era scris
Şi totul s-a-mplinit în Pruncul Rege
Venit să spună urii:interzis!
Când Te-ai născut Tu s-a-mplinit un vis,
Căci Tu ai transformat iubirea-n lege.
Te-ai coborât Tu,Fiu de Dumnezeu,
Ca drumul Tău prin lume să Te poarte
Şi pe la uşa sufletului meu;
Când Te-ai născut Tu,m-am născut şi eu,
Căci fără Tine-aş fi trăit în moarte.
Simion Felix Marţian
15 decembrie 2015
Prietenie ... Iubire ...
"Prietenia lumeasca are nevoie de ochi si de intalniri, pentru ca din ele sa
se infiripeze inceputul apropierii,insa cei ce stiu sa iubeasca in
spirit nu au nevoie de trup drept sol al prieteniei,ci trairea aceleiasi
credinte este cea care duce la unirea spirituala a doua fiinte."
Sf.Vasile cel Mare
Sf.Vasile cel Mare
Stiam ca ma aude ... incearca si tu ...
14 decembrie 2015
56 de modalități de a fi milostiv în Anul Jubiliar al Milostivirii
Văzând aceasta, fariseii au spus discipolilor Lui: „De ce mănâncă
învățătorul vostru cu împreună cu vameșii și păcătoșii?” Auzindu-i, El
le-a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de medic, ci bolnavii. Așadar,
mergeți și învățați ce înseamnă: ‘Îndurare vreau și nu jertfă’, căci nu
am venit să îi chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși”. (Mt 9,11-13)
Dumnezeu, care este milostiv, dorește milostivirea noastră. Iată 56 de căi prin care ne putem exprima milostivirea în cursul Anului Jubiliar. Încercați să alegeți la întâmplare una dintre aceste căi în fiecare săptămână și să o puneți în practică.
1) Rezistă tentației de a fi sarcastic! Sarcasmul este antiteza milostivirii: „Pune, Doamne, strajă gurii mele / și păzește ușa buzelor mele (Ps 141,3).
2) Redu-ți bunurile: împarte lucrurile tale cu cei nevoiași.
3) Sună pe cineva despre care știi că este singur, chiar dacă înțelegi motivul pentru care este singur. În special dacă înțelegi.
4) Scrie o scrisoare de iertare cuiva. Dacă nu poți să o trimiți, stropește-o cu apă sfințită, roagă-l pe Isus Cristos să aibă milă de amândoi, iar apoi arde-o sau îngroap-o.
5) Învață această rugăciune: „Dragă Dumnezeule, binecuvântează pe [numele persoanei care te sâcâie] și ai milă de mine!”
6) Plănuiește un mini-pelerinaj la un sanctuar local; pe drum, fă efortul de a trăi fapta de milostivire trupească a „primirii străinilor” asemenea lui Cristos.
7) Fă ceva plăcut și util pentru cineva cu care nu te înțelegi bine sau care ți-a greșit.
8) Fii atent la comportamentul pe care îl ai online. Ceea ce postezi are intenția să îți îmbunătățească propria imagine… și să îi facă pe alții să se simtă prost? Dai în capul altora numai ca să îți potolești mânia și să umilești pe alții?
9) Oferă Liturghii pentru cei vii: prieteni și membri ai familiei, chiar și pentru străinii despre care ai citit sau ai auzit că trec prin perioade grele.
10) Fii suficient de generos ca să permiți altora să te ajute; oamenii au nevoie să simtă că este nevoie de ei.
11) Chiar dacă nu ai vrut să superi pe cineva, admite că ai făcut-o, chiar și fără intenție, și cere-i persoanei să te ierte.
12) Ține la tine mereu câțiva lei și/sau bonuri de masă pe care să le dai celor fără adăpost.
13) În timpul rugăciunii, gândește-te la calitățile cuiva cu care nu te înțelegi bine. Fă același lucru pentru fiecare din membrii familiei tale.
14) Trimite un mesaj, flori, daruri cuiva, cu ocazia comemorării a șase luni de când a pierdut o persoană dragă. Cam de atunci începând, majoritatea oamenilor nu mai sunt atenți la durerea acestora.
15) Oferă-te să stai cu copiii unei mame ocupate, astfel încât să poată și ea ieși din casă și să aibă câteva ore pentru ea însăși.
16) Gătește (sau cumpără un cadou) pentru o mamă care tocmai a născut sau a adoptat un copil, sau pentru cineva care a suferit recent o pierdere.
17) Stăpânește-ți limba!
18) Oferă-te să faci deplasări pentru diferite servicii (cumpărături, ridicat rufele de la spălătorie, plimbat câinele) pentru o persoană care este foarte ocupată sau este imobilizată în casă.
19) Dacă nu poți sta alături de o persoană fără adăpost, cel puțin trimite o donație asociației abilitate să facă acest lucru.
20) Dacă ți se servește ceva delicios, ia cea mai mică bucățică.
21) Ține minte cele 14 fapte de milostivire trupească și spirituală și explică-le copiilor tăi semnificația acestora.
22) În loc să îți pierzi răbdarea cu cineva online (sau vorbind în persoană), urmărește să îi asculți temerile. Cere de la Dumnezeu, la fel ca Solomon, „o inimă înțelegătoare”.
23) Oferă-te să conduci o persoană în vârstă la Sfânta Liturghie.
24) Amintește-ți de timpul în care nu ți s-a dat prezumția de nevinovăție și ofer-o cuiva.
25) Lasă la o parte telefonul și ascultă cu adevărat acea persoană, discutând față în față.
26) Să ai pregătite băuturi alternative, pe lângă apă, pentru cazul în care vine în vizită cineva care a avut probleme cu alcoolul.
26) Profită de sezonul cumpărăturilor și ia pastă de dinți, săpun, șampon, ciorapi, șosete și produse de toaletă, fă sacoșe de cadouri și donează-le în parohii sau oriunde este nevoie.
27) Citește Enciclica Papei Ioan Paul al II-lea „Dives in misericordia”, puțin câte puțin, de-a lungul întregului an.
28) Fă la sfârșitul fiecărei zile un ritual prin care să ceri iertare de la cei cu care trăiești. „Să nu apună soarele peste mânia voastră” (Ef 4,26).
29) Fă o listă cu toți „dușmanii” tăi. Apoi, în fiecare zi, spune o rugăciune pentru ei.
30) Fă-ți obiceiul să surâzi, să feliciți, să spui un lucru amabil sau să conversezi cu cineva care nu este în anturajul tău zilnic.
31) Dăruiește ceva care îți aparține și care îți place cu adevărat cuiva care știi că se va bucura.
32) Fă Coronița Divinei Milostiviri când mergi sau când ieși de la serviciu.
33) Când este dificil să practici milostivirea pentru alții, roagă-te Litania Umilinței, a Cardinalului Rafael Merry del Val.
34) Fă un jurnal al recunoștinței și notează lucrurile mici pentru care îi ești recunoscător partenerului de viață. Mușcă-ți limba și scrie în jurnal data viitoare când vrei să critici.
35) Fă un examen ignațian al conștiinței în fiecare seară. Amintindu-ne de Dumnezeul milostivirii în fiecare seară, această deprindere ne ajută să devenim milostivi.
36) Răspunde provocărilor cu același respect pe care ai dori să ți-l arate persoana respectivă.
37) Învață Rugăciunea lui Isus și folosește-o: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul.
38) Intră pentru câteva minute în cursul săptămânii în biserică și așază-te în fața Tabernacolului, pur și simplu ca să fii împreună cu Isus Cristos, cel milostiv. Dacă nu poți face aceasta, meditează în fața crucifixului.
39) Fă o novenă pentru binele unei persoane de care nu îți place.
40) Scoate un plic și o hârtie, și scrie de mână o scrisoare cuiva, ca modalitate de a-i demonstra cât de important(ă) este pentru tine.
41) Oferă-te să citești pentru cineva care se simte rău sau este mâhnit.
42) Cere-i Sfântului Duh să se roage „cu suspine negrăite” (Romani 8,26) pentru tine, atunci când nu poți să te rogi, pentru cineva care te-a rănit.
43) Discută cu bunăvoință atât cu prietenii, cât și cu străinii.
44) Atunci când conversațiile alunecă spre „întunecata bucurie” a bârfei, schimbă subiectul.
45) Știi să cânți la pian sau la un alt instrument? Poți recita poezii? Oferă atunci „spectacole” gratis celor părăsiți în aziluri și în spitale.
46) Mergi la mormintele strămoșilor tăi sau vizitează un cimitir local și roagă-te rozariul pentru cei aflați acolo.
47) Mergi la o reculegere spirituală. Este o modalitate de a-ți manifesta milostivirea față de tine însuți și față de cei din jur, care știu că ai nevoie să mergi acolo. Dacă nu poți face aceasta, atunci încearcă cel puțin să ai o zi sau măcar o seară de reculegere.
48) Recunoaște geloziile pe care le ai, atât față de tine însuți, cât și în fața confesorului.
49) Oferă-te să te rogi cu cineva, chiar și cu o persoană pe care ai întâlnit-o pe stradă sau într-un mijloc de transport public, care pare să aibă nevoie de rugăciune.
50) Păstrează iconițe, scurte rugăciuni imprimate, medalii binecuvântate, și oferă-le celor cu care te întâlnești, ca o binecuvântare pentru alții.
51) Oferă ospitalitate în casa ta unei persoane sau unui grup de persoane pe care în mod normal nu le-ai invita.
52) Planifică o petrecere împreună cu câțiva membri ai bisericii tale și invită-i să vină pe „cei de la marginea drumului”.
53) Dacă o persoană pe care o cunoașteți pare să nu creadă, spune-i cum anume Cristos ți-a schimbat ție viața.
54) Plătește parcarea sau taxa de trecere persoanei care se află în spatele tău.
55) Citește din scrierile mult-calomniatului Papă Benedict al XVI-lea. Vei fi cu adevărat surprins.
56) Roagă-te în fiecare zi pentru sufletele din Purgatoriu. Roagă-te pentru cei morți.
sursa: http://lumea.catholica.ro/2015/12/56-de-modalitati-de-a-fi-milostiv-in-anul-jubiliar-al-milostivirii/

13 decembrie 2015
Cer nou
Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul şi i-am spus:
De noi cum nu Ţi-e silă Prea Scumpul meu Iisus?
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat
Cel care peste aripi de înger a călcat ?
Cum poala prea curată, Stapane, n-o fereşti,
În tina omenească să nu ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit,
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine, Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neâncăput,
Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut.
În sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti
Cu Maica Prea Curată, cu cetele-i cereşti.
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.
poezie de Zorica Latcu
11 decembrie 2015
Ancorata in Privirea Ta
Naufragiata in mocirla,
Agonizand,ma cufundam in ea,
Ma sfasia constant amaraciunea
Ca sunt ruina doar din vina mea.
Agonizand,ma cufundam in ea,
Ma sfasia constant amaraciunea
Ca sunt ruina doar din vina mea.
Cu inima-mi ranita de pacate,
Hranita de-un pustiu ingrozitor,
Ma adanceam spre gheena ce imparte
Suspine si durere tuturor.
Ma cauta neobosita Raza,
A spintecat intunecimea grea,
Imi oglindise pentr-o clipa Crucea
Pecetluind-o pe retina mea.
Pulseaza Sangele Atotputernic,
Tasnind in inima ce-L cauta,
Si inchizand in ea pe Necuprinsul
Ma ancoreaza in Privirea Ta.
mmary
Uimitoarea şi miraculoasa icoană a Sfintei Fecioare Maria, din Guadalupe
Minunatul DAR! Multumim neprihanita MAMA !
09 decembrie 2015
Ferestre
"O
fereastră nu obosește să lase lumina prin ea, nu se gândește dacă mai
poate suporta ochii ce privesc și de dinăuntru și de afară și, ea
însăși,nu este niciodată cu adevărat obiect al privirii. "
Pr.Gabriel Marian Marincaş
Pr.Gabriel Marian Marincaş
In ochii lumii, fereastra ,
niciodata privita,niciodata iubita.
In ochii Tai,comoara,
totdeauna privita,totdeauna iubita!
niciodata privita,niciodata iubita.
In ochii Tai,comoara,
totdeauna privita,totdeauna iubita!
mmary
08 decembrie 2015
Mi-e sufletul
Mi-e sufletul cernit în colivie,
O gratie îi tine loc de-aripa,
În el, numai durerea mai e vie,
Si-n vesnicia lui mai este-o clipa.
O gratie îi tine loc de-aripa,
În el, numai durerea mai e vie,
Si-n vesnicia lui mai este-o clipa.
Prin vremea lui trec veri demult uitate,
În anii lui se face tot mai toamna,
Închis în el, viseaza libertate,
Si ma întreaba tot mai des ce-nseamna.
Îi spun ca usa lumii e deschisa,
Ca nu-i zavor si nimeni nu-i de garda,
Priveste-n gol si-n pleoapa lui închisa,
Ghicesc scântei ce au uitat sa arda.
Îi spun ca lumea e-un sirag de stele,
Purtat la gât de zâne fara nume,
Dar gândul meu se pierde-ntre zabrele,
Si între noi tacerea-i cât o lume.
Mi-e sufletul un cer de-apusuri sumbre,
Pierdut în lumea lui, de gratii plina,
Ce-n teama de-ntuneric si de umbre,
Se frânge-n rasarituri de lumina.
poezie de Marian Burtoi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)