Necuratia

Alte imperfectiuni de care dau dovada de obicei incepatorii, ca urmare a celui de al treilea pacat capital:NECURATIA

1.Din multele alte imperfectiuni,nascute din pacatele mai mari ale incepatorilor, aleg pe scurt, ca sa nu lungesc vorba, doar cateva mai importante, care constitue sursa celorlalte.In privinta necuratiei, lasand la o parte caderea persoanelor spirituale in acest pacat, voi trata doar acele imperfectiuni care ar putea fi purificate prin noaptea intunecata.Multe dintre aceste imperfectiuni ar putea fi considerate drept senzualitate spirituala - nu pentru ca ar fi intr-adevar ceva de acest fel, ci datorita faptului ca ele rezulta din anumite preocupari spirituale.

Astfel se intampla destul de des chiar in timpul rugaciunii sau al altor preocupari spirituale, ca, independent de vointa celui in cauza, se fac simtite in senzualitatea celui care se roaga, tulburari si acte necurate; uneori chiar in timp ce spiritul se afla recules intr-o rugaciune profunda sau in timpul Impartasaniei si a marturisirii.

2.Aceste lucruri, repet, se petrec fara participarea persoanei in cauza, provenind din urmatoarele trei motivae:Primul consta in faptul ca natura noastra simte adesea o adanca placere in cele spirituale.Intrucat atat spiritul, cat si simturile participa la aceasta placere, fiecare dintre aceste doua parti ale omului va simti placerea dupa caracteristica si receptivitatea proprie.

Spiritul ca parte superioara, se vede atins si impins catre o desfatare plina de bucurie in Dumnezeu; simturile in schimb, ca parte inferioara, se vad cuprinse de placere si delectare senzuala, prin faptul ca ele nu pot lua si avea altceva.Astfel, ele se bucura de ceea ce le este accesibil si anume,desfatarea senzuala.Nu este exclus ca , in timp ce spiritul se uneste cu Dumnezeu prin rugaciune reculeasa, omul sa remarce in partea simturilor, spre marea sa nemultumire si fara sa participe, anumite agitatii, impulsuri si senzatii, din care se naste placere senzuala.Astfel de lucruri se intampla adesea in timpul sfintei Impartasanii, celebrare a actului de dragoste intre Dumnezeu si suflet, in care cel din urma gusta, daca Dumnezeu ingaduie, o desfatare deosebita, daruita chiar de Dumnezeu cu gandul unei cresteri a dragostei; tot astfel, participa la aceasta bucurie si partea simturilor, dar in felul ei.Dat fiind ca ambele parti constitue de fapt o singura fiinta, se poate intampla sa participe amandoua la binefacerile obtinute, dar fiecare in felul sau.Dupa invatatura filozofilor, orice lucru va fi primit dupa felul de a fi  al celui care-l primeste.In acest stadiu initial,dar si dupa ce sufletul a inaintat putin, partea nepurificata a simturilor, inca destul de imperfecta, va primi spiritul divin in chip la fel de nedesavarsit.

Daca prin purificare noptii intunecate despre care am inceput sa povestim, partea simturilor va fi transformata in intregime, atunci ea nu va mai manifesta aceste slabiciuni.Atunci, nu ea va mai fi partea care receptioneazaspiritul divin, ci acesta din urma o va atrage intr-insul.Astfel, partea simturilor va primi totul dupa felul de a fi al Spiritului.

3.Cea de a doua cauza a unor razvratiri este demonul; el cauta sa agite si sa tulbure sufletul adancit in rugaciune sau in timpul pregatirii la rugaciune, prin a-i trezi senzatii dezordonate.Daca sufletul le acorda atentie, va suferi pagube imense.Nu e destul ca se va opri, cuprins de frica, pret de cateva clipe din rugaciune, pentru a lupta impotriva acelor senzatii (ceea ce urmareste de fapt diavolul);unii intrerup chiar rugaciunea crezand ca in felul acesta pot scapa de ispita si fiind convinsi ca asemenea lucruri penibile li se intampla mai cu seama in timpul rugaciunii, ceea ce corespunde realitatii.

Diavolul ispiteste sufletele mai mult in timp ce se roaga decat cu prilejul altor preocupari, tocmai pentru a le determina sa renunte la acest exercitiu spiritual.Si nu se rezuma doar la atat: pentru a le starni spaima si descurajare, diavolul le aduce in fata ochilor, scene imorale legate adesea de lucruri sfinte sau persoane care le sunt de folos sufletului lor.Cei care tin seama de asemenea lucruri, nu mai indraznesc sa se uite la ceva sau sa mediteze asupra unei teme, vazandu-se imediat din nou ispititi.

Cei care inclina spre melancolie, sufera atat de mult de pe urma unor astfel de atacuri atat de puternice, incat sunt demni de toata compasiunea si duc o viata apasata de tristete.La persoanele care inclina spre acest fel de a fi raul despre care vorbim poate lua asemenea proportii, incat li se pare limpede ca sunt stapanite de demon, fara libertatea de a-i scapa, chiar daca unele suflete reusesc totusi prin multa truda si lupta sa invinga asemenea asalturi.Cand astfel de ispite josnice asalteaza suflete bantuite de melancolie, ele nu se vor putea elibera decat atunci cand vor iesi din asemenea stari, sau intrand in noaptea intunecata care, incetul cu incetul, le va vindeca toate acestea.

4.A treia cauza de la care purced de obicei asemenea senzatii care se razboiesc cu sufletul, este frica legata de senzatii si inchipuiri necuviincioase posibile.Aceasta frica de care se vad stapanite anumite persoane, amintindu-si cele vazute, facute sau gandite candva, le face sa sufere realmente acele senzatii, fara nici o vina proprie.

5. Exista si unele suflete de o sensibilitate si emotivitate atat de accentuata, incat chiar in clipa unor bucurii spirituale sau a linistii nascute din rugaciune, se vad cuprinse de senzatii necurate.Simturile acestor persoane, gasindu-se in acele momente,intr-o stare de exaltare, chiar imbatate de fericire, vor fi inundate de apasarea si de placerile acestui viciu.Trairile despre care este vorba se fac simtite concomitent cu cele spirituale, pasiv; uneori au o durata atat de lunga, incat se ajunge chiar la infaptuirea nechibzuita a unor acte necurate.Acest lucru se explica prin faptul ca astfel de suflete sunt dotate de la natura cu o mare sensibilitate, astfel ca, la orice emotie, umorile si sangele intra intr-o atat de puternica tulburare incat pot lua nastere senzatiile despre care am vorbit.Acelasi lucru li se intampla cand sunt cuprinsi de manie, de necazuri sau durere.

6.Uneori, in anumite suflete spirituale se trezeste , cu ocazia unor conversatii sau indeltniciri spirituale, o anumita caldura sau vioiniciune legata de acele persoane pe care  le au in fata si cu care se intretin intr-un fel de placere vana, si acest lucru e rezultatul necuratiei spirituale in sensul in care o intelegem aici si la care se adauga de obicei si consimtamantul vointei.

7.Unele persoane leaga, pe cale spirituala,prietenii de acest fel, care-si au foarte des originea intr-o senzualitate dezordonata si nu in spirit.Acest lucru se cunoaste prin faptul ca, amintirea prieteniei respective nu da nastere la cresterea  dragostei de Dumnezeu, ci la mustrari de constiinta.Caci daca o prietenie intre doua persoane este cu adevarat spirituala, atunci dragostea pentru Dumnezeu va spori impreuna cu ea.Cu cat sufletul isi aminteste mai des de aceasta prietenie, cu atat isi aduce mai des aminte de Dumnezeu, bucurandu-se in el.

Cu cat creste prietenia, cu atat creste dragostea fata de Dumnezeu.Pentru ca asa lucreaza Duhul dumnezeiesc : binele sporeste din bine, dupa asemanare si potrivire; in schimb daca o asemenea iubire se naste din viciu senzual, ea va avea efecte contrarii.

Cu cat va creste una, cu atat se va diminua cealalta,impreuna cu amintirea ei.In masura in care creste dragostea senzuala, se poate observa cum, in acelasi timp, dragostea de Dumnezeu isi va pierde caldura, iar amintirea iubirii senzuale aduce cu sine uitarea de Dumnezeu si mustrari de constiinta.Daca , in schimb, in suflet sporeste dragostea pentru Dumnezeu,atunci iubirea cealalta se va raci si sufletul o va da uitarii.Intrucat aceste doua feluri de iubire se contrazic,ele nu se pot ajuta reciproc in cresterea lor, ci din contra: cea predominanta o va stinge si o va sufoca pe cealalta pentru a castiga in putere dupa cum ne invata filozofii.

De aceea spune si Domnul nostru in evanghelie:

"Ce este nascut din trup , trup este, si ce este nascut din Duh , Duh este."

(Ioan 3:6)

Dragostea nascuta din senzualitate,este indreptata spre cele senzuale;dragostea nascuta din Dumnezeu este indreptata spre Spiritul lui Dumnezeu,facand ca el sa creasca  in om.Prin aceasta deosebire se pot cunoaste cele doua feluri de iubire.

8.Cand sufletul patrunde in noaptea intunecata,se face randuiala in aceste doua feluri de iubire.Cea dumnezeiasca se va intarii si se va purifica;cealalta in schimb, va pierde din puteri si se va stinge.La inceput insa,noaptea va face ca sufletul sa le piarda din vedere pe amandoua,precum vom arata in cele ce urmeaza.

sursa: "Noaptea intunecata" scrisa de Sfantul Ioan al Crucii

Lacomia Spirituala

Imperfectiuni de care dau dovada incepatorii cu privire la cel de al doilea pacat capital: LACOMIA SPIRITUALA

1.Multi dintre acesti incepatori cad uneori prea usor prada si asa zisei lacomii spirituale.Rareori se arata multumiti cu starea sufleteasca  data lor de Dumnezeu.In schimb sunt neconsolati si indispusi pentru ca in lucrurile spirituale, nu gasesc multumirea sufleteasca la care s-au asteptat.Unii nu se mai satura sa tot ceara sfaturi si indrumare spirituala, aduna multe carti spirituale, citesc tratate de care cred ca ar putea avea nevoie, pierzand astfel mult mai mult timp decat ar sacrifica pentru obtinerea atat de necesarei tagaduiri de sine si a desavarsirii saraciei in spirit.Strang iconite, rozarii si crucifixe deosebite si aratoase, luind in mana ba unul , ba altul, fac chiar schimburi de obiecte de cult cu alte persoane.Ba doresc un fel de obiecte , ba altul,isi leaga dorinta de cate unul care li se pare mai rar si mai scump.Altii isi atarna la gat medalii din ceara, binecuvantate de Sfantul Parinte, asa zisele "Agnus Dei", relicve sau numele sfintilor, comportandu-se ca si copiii cu jucariile lor.

In toate acestea condamn mai ales dorinta inimii de a le poseda, de a pune prea mare pret pe numarul si executia artistica a acestor obiecte, caci acest fel de a se comporta  este contrar saraciei spirituale, care nu cauta decat esenta evlaviei servindu-se de acele obiecte doar in scopul rugaciunii, netinand seama de numarul si de valoarea lor.Evlavia adevarata trebuie sa izvorasca din inima, tinand doar de realitatea si esenta exprimata prin acele obiecte spirituale.Tot ce trece de aceasta limita, este avaritie si,ca atare , un semn al imperfectiunii.Cel care vrea sa ajunga la desavarsire, trebuie sa renunte la asemenea dorinte.

2.Am cunoscut o persoana care a purtat mai bine de 10 ani o cruciulita simpla de tot, lucrata dintr-o ramurica sfintita, cele doua brate fiind prinse unul de celalalt cu ajutorul unui ac de gamalie.Aceasta persoana nu s-a despartit niciodata de cruciulita, purtand-o pana in ziua in care i-am luat-o;a fost o persoana de o intelegere si inteligenta deosebita.Am cunoscut pe altcineva, care-si facea rugaciunile depanand un sirag de matanii ale carui margele erau lucrate din vertebre de peste; desigur ca devotiunea acestei persoane nu a fost mai putin pretuita de Dumnezeu.

Se poate spune ca cele doua persoane despre care am vorbit, n-au pus pret nici pe executia artistica,nici pe valoarea obiectului de cult.Toti cei care pasesc de la bun inceput pe calea cea buna, nu-si leaga inima de obiecte, nu fac colectii, nici nu doresc sa aiba mai multe cunostinte decat le sunt necesare activitatii lor profesionale.

Ei nu au alta dorinta decat sa fie cat mai aproape de Dumnezeu si sa-i fie pe plac.

Cu multa marinimie daruiesc altora tot ce poseda, gasindu-si placerea in renuntarea la toate acestea din dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele, fara sa tina cont daca e vorba de obiecte spirituale sau profane.

Ei nu urmaresc, precum am mai spus,decat desavarsirea lor interioara, pentru a-i face in toate placere lui Dumnezeusi nicidecum lor insile.

3.De aceste imperfectiuni, ca de altfel si de toate celelalte, sufletul se poate purifica in intregime doar cand este supus de Dumnezeu purificarii pasive a noptii intunecate, despre care vom vorbi in cele ce urmeaza.Cu toate acestea, sufletul trebuie sa colaboreze din rasputeri la purificarea si sfintirea sa, spre a deveni demn de aspra scoala a lui Dumnezeu, in care se va vindeca de tot ceea ce nu-i poate fi de folos.

Oricat de mult s-ar stradui , sufletul nu se poate purifica singur atat de temeinic incat sa fie intr-o masura oarecare apt de unirea desavarsita in dragoste cu Dumnezeu, daca Domnul Insusi nu l-ar lua de mana pentru a-l purifica in focul intunecos despre care vom vorbi in cele ce urmeaza.

sursa : "Noaptea Intunecata" scrisa de Sfantul Ioan al Crucii

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu harurile de care aveti mai mare nevoie si sa va transforme in iubiti copii ai Vointei Divine!

Despre vanitate

Unele imperfectiuni spirituale, pe care le comit incepatorii,ca urmare a inclinatiilor spre vanitate.

1.Incepatorii, vazandu-se atat de aprinsi si de zelosi in rugaciune si in celelalte exercitii ale spiritului, tocmai datorita imperfectiunii lor si provocata de acest comfort spiritual, se trezeste in ei adesea un fel de ingamfare ascunsa, cu toate ca astfel de indeletniciri marete ar trebui sa-i duca mai degraba la smerenie.Astfel , ei cad prada ispitei de a gasi placere in realizarile lor spirituale, cat si in propria persoana.De aici rezulta o dorinta trufasa, adesea plina de vanitate, de a vorbi altora despre lucrurile spirituale.In loc sa asculte si sa primeasca invatatura de la altii, prefera sa-i sfatuiasca ei pe ceilalti, judecandu-i in inima lor pentru ca nu practica genul de devotiune dorit de ei; si exprimandu-se uneori chiar prin cuvinte in acest sens.Astfel se asemuiesc fariseului care se lauda in fata lui Dumnezeu cu faptele sale, in timp ce il dispretuia pe vames(Lc.18,11-12).

2.Adesea diavolul este cel care le mareste zelul si dorinta de a face un exercitiu sau altul, cand vede ca astfel le creste trufia si aroganta,diavolul stiind bine ca , prin ingamfare, toate faptele si virtutile exersate de ei,nu numai ca raman fara folos, dar li se vor preschimba chiar in vicii.Unele dintre aceste suflete se ratacesc atat de mult,incat doresc ca nimeni, in afara lor,sa nu mai fie considerat virtuos,judecandu-i si calomniindu-i pe ceilalti prin vorbe si purtare ori de cate ori li se ofera ocazia.Ei nu vad decat paiul din ochiul fratelui fara sa vada barna din propriul ochi(Mt.7,3); alteori , ei strecoara tantari, dar inghit camila(ibid.23,24).

3.Daca indrumatorii lor sufletesti, cum sunt duhovnicii sau superiorii, nu le aproba starea de spirit sau felul lor de a se comporta, atunci ei, dorind ca ideile si conduita lor sa fie laudate si apreciate, se considera neintelesi si nu ezita sa-i califice pe superiorii lor drept oameni lipsiti de intelegere si de virtuti.Astfel ei doresc, si-si gasesc chiar, intrevederi cu un alt duhovnic pe placul lor, caci nu le convine sa vorbeasca despre viata lor spirituala decat cu cei care le impartasesc si accepta vederile.Pe cei care le naruiesc iluziile cu intentia de a-i aduce pe calea cea buna, ii evita si fug de ei ca de moarte, uneori nutresc chiar sentimente de ura impotriva lor.Avand o parere prea buna despre ei insisi, isi propun mult si realizeaza foarte putin .Uneori doresc sa fie vazuti de altii in inflacararea lor pioasa, cautand sa se dezvaluie prin gesturi vizibile, prin suspine si alte forme de exteriorizare; cad in extaz mai degraba in public decat in ascuns, si in toate acestea le vine in ajutor demonul.Gasesc multa placere in a fi vazuti de catre cei din jur in astfel de stari, pe care ei si le doresc atat de mult.

4.Multi doresc sa-si castige simpatia duhovnicilor lor, fapt fapt din care iau nastere mii de invidii si nelinisti.Fiindu-le rusine sa-si recunoasca pacatele cu sinceritate, si le infrumuseteaza, spre a nu fi judecati prea aspru, cautand mai degraba sa se dezvinovateasca decat sa se acuze.Uneori cauta un confesor strain, caruia ii marturisesc pacatele mai grave, pentru ca duhovnicul lor obisnuit sa creada ca n-au facut nici un rau ci numai lucruri bune si frumoase.Le face placere sa-i spuna confesorului lor toate faptele bune, adesea impodobindu-le cu vorbe alese, preferand sa ascunda faptele rele si astfel sa para plini de virtuti in ochii duhovnicului.Adevarata smerenie le-ar cere insa, cum vom arata mai tarziu, sa desconsidere binele facut si sa doreasca ca nimeni sa nu aiba o parere buna despre persoana lor, nici macar confesorul.

5.Unii incepatori trec prea usor peste propriile lor greseli, iar alteori se intristeaza peste masura, dandu-si seama ca, din nou, au cazut in ele.Fiind convinsi ca ar fi ajuns de acum sfinti, devin nerabdatori si se supara pe ei insisi,cazand astfel intr-o alta imperfectiune.Adesea il roaga cu tristete pe Dumnezeusa-i scape de imperfectiuni si de greseli, mai mult din dorinta de a trai fara lupta si efort , decat din dragoste pentru Dumnezeu.Acesti oameni nu-si dau seama ca ar deveni si mai plini de sine, daca Dumnezeu, ascultandu-le rugamintile, i-ar elibera de aceste defecte.Ei nu suporta sa-i vada pe altii laudati, dar le place ca ei sa fie pretuiti, cersind uneori chiar laude din partea oamenilor.In acest caz ei se aseamana fecioarelor nebune, care, tinand candelele stinse in maini, au pornit sa ceara untdelemn de la altii(Mt.25,8).

6.Din aceste nedesavarsiri,unele suflete cad si mai adanc in multe altele, ceea ce le aduce multa suferinta.Unii oameni au mai multe, altii mai putine imperfectiuni; unii nu simt decat primele impulsuri ale greselilor, dar rareori se pot gasi incepatori care,in  perioada primei inflacarari,sa nu cada intr-una sau intr-alta din greselile amintite.Cei care, in acest rastimp, au pasit pe calea desavarsirii, se comporta cu totul altfel, aflandu-se intr-o stare de spirit cu totul diferita de cea descrisa.Ei inainteaza si realizeaza mult in duhul smereniei si nu numai ca nu-si exagereaza faptele , ci , dandu-si seama de nimicnicia lor, ii considera pe toti ceilalti mult mai buni decat ei.Se uita cu sfanta invidie la cei din jur, simtind in suflet dorinta de a-l sluji pe Dumnezeu la fel de bine.Cu cat devin mai zelosi, cu atat realizeaza mai mult si cu mai multa daruire, cu atat isi dau seama in smerenia lor cat ii datoreaza lui Dumnezeu si cat de putina valoare are tot ceea ce fac in cinstea lui.Cu cat infaptuiesc mai mult, cu atat sunt mai nemultumiti de sine.Dragostea sfanta le cere fapte si dovezi atat de marete, incat tot ceea ce au realizat pana acum li se pare a fi prea putin.Iubirea lor plina de zel ii imboldeste, ii umple, ii fericeste in asa masura, incat nici nu mai observa ce fac si ce nu fac ceilalti.; daca totusi iau in seama cate ceva,continua sa creada ca toti oameni sunt mai buni decat ei insisi.Si pentru ca se considera mici si neinsemnati, doresc sa fie putin pretuiti si nesocotiti de catre toti.Daca ar incerca cineva sa-i laude sau sa-si exprime stima fata de ei ,nu ar da crezare unor asemenea cuvinte, paranduli-se ciudat  ca s-ar putea spune ceva bun despre ei.

7.In linistea si smerenia lor interioara, aceste suflete nutresc in inima dorinta fierbinte de a fi instruiti si indrumari de catre cineva care-i poate calauzi.Un astfel de comportament este contrar celui al acelor persoane de care am vorbit mai inainte.Acestea din urma nu doresc altceva decat sa fie ascultate taindu-la vorba celor care incearca sa le faca observatii, ca si cand ele ar stii totul.Acele suflete(smerite) sunt departe de a se considera invatatori, fiind in schimb gata oricand sa paraseasca drumul inceput, daca cineva le-o cere, nefiind niciodata convinse ca ar putea avea dreptate.Ele se bucura cand au prilejul de a aprecia faptele altora, intristandu-se doar pentru faptul ca ele nu-l pot sluji pe Dumnezeu la fel de bine.Nu simt nevoia sa discute despre propriile lor probleme sufletesti, acestea parandu-li-se atat de neinsemnate, incat au retineri sa le destainuiasca unui confesor,fiind convinse ca problemele lor nu merita nici cea mai mica atentie.Mai degraba doresc sa-si recunoasca imperfectiunile, greselile si pacatele sau acele lucruri pe care le observa in interiorul lor ca fiind lipsite de virtuti.In felul acesta, ele prefera sa se marturiseasca acelor duhovnici, care nu au prea mare pretuire pentru faptele lor sau pentru starea lor de spirit.Acesta este semnul unui spirit simplu,curat si sincer, placut lui Dumnezeu.Si deoarece in aceste suflete smerite salasluieste duhul Intelepciunii divine, acesta le va invata sa-si tina ascunse inlauntrul lor comorile, dandu-si in vileag  greselile si nedesavarsirile.Dumnezeu daruieste celor smeriti, impreuna cu alte virtuti, si acest har pe care il refuza celor increzuti.

8.Cei smeriti si-ar da viata pentru cel daruit lui Dumnezeu , si ajuta din toate puterile ca El sa fie slujit.Daca s-ar intampla sa cada in imperfectiuni, atunci ei le suporta cu umilinta, cu blandete sufleteasca , cu teama iubitoare de Dumnezeu, punandu-si nadejdea in El.Dupa cate stiu , exista putine, chiar foarte putine suflete care de la bun inceput dau dovada de o asemenea purtare perfecta.Numarul lor fiind foarte mic, trebuie sa ne multumim daca ele nu savarsesc greseli contrarii.Aceste suflete pe care dumnezeu doreste sa le purifice de toate aceste imperfectiuni cu gandul de a le calauzi spre inaintare, vor fi aduse de El in "noaptea cea intunecata", precum vom arata in cele ce urmeaza.

sursa: "Noaptea intunecata" scrisa de Sfantul Ioan al Crucii

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu HARUL SIMPLITATII !