Evlavia cea adevarata

 Tu aspiri la evlavie, preaiubita Filotee, pentru ca , fiind crestina , stii ca aceasta este o virtute nespus de placuta bunului Dumnezeu: insa , dat fiind ca micile greseli comise la inceputul unei intreprinderi se maresc cu timpul si devin la sfarsit aproape ireparabile, e necesar, inainte de toate , sa stii ce este virtutea evlaviei; caci in timp ce exista numai una adevarata si o multime false si desarte, daca n-ai cunoaste-o pe cea adevarata, ai risca sa te inseli si sa pierzi timpul urmarind una absurda si superstitioasa.

Arelius dadea tuturor portretelor pe care le picta infatisarile si asemanarea femeilor pe care le iubea ; la fel, fiecare picteaza evlavia dupa propriile tendinte si propria inchipuire.Cel ce e inclinat spre post se va socoti foarte evlavios daca posteste, in timp ce inima ii e plina de ura; de asemenea, in timp ce nici nu indrazneste sa-si moaie macar limba in vin , nici chiar in apa, din cumpatare, nu va sovai, cu toate acestea , sa si-o inmoaie in sangele aproapelui prin barfa si calomnie.

Un altul se va crede evlavios pentru ca in fiecare zi spune foarte multe  rugaciuni, desi, dupa aceea , limba lui se dezlantuie in tot felul de vorbe jignitoare , arogante si injurioase printre personalul de serviciu si vecini.

Altul scoate foarte bucuros bani din punga pentru a-i darui saracilor, dar nu este in stare sa scoata  blandetea din inima lui pentru a ierta pe dusmanii sai; altul isi va ierta dusmanii, dar nici nu-i trece prin cap sa-si plateasca datoriile, decat doar silit de justitie.Toate persoanele acestea sunt considerate de oamenii cumsecade drept evlavioase, si totusi nu sunt deloc.

Iti amintesti de episodul in care oamenii lui Saul il cautau pe David in casa lui ; micol , sotia lui, punand o statuie in pat si acoperind-o cu vesmintele lui David, ii facu sa creada ca era David insusi, adormit si bolnav: tot astfel , multi se imbraca in anumite fapte exterioare de evlavie, iar lumea crede ca sunt oameni cu adevarat evlaviosi si spirituali, dar de fapt , nu sunt decat manechini si fantome de evlavie.

Adevarata si reala evlavie , Filoteea , presupune iubirea lui Dumnezeu , ba mai mult , nu este altceva decat adevarata iubire de Dumnezeu, nu o iubire oarecare. De fapt , iubirea lui Dumnezeu, intrucat infrumuseteaza sufletul, se numeste har si ne face placuti Domnului; intrucat ne da puterea de a face binele , se numeste caritate; dar cand a ajuns la un atare grad de perfectiune , incat nu se margineste doar la a ne face sa savarsim binele ci ne face sa savarsim binele cu atentie, adesea si cu promptitudine, atunci poarta numele de evlavie.Strutii  nu zboara deloc, gainile zboara dar greu, jos si rareori; vulturii insa , porumbeii si randunelele zboara adesea , repede si la inaltime.

In mod asemanator, pacatosii nu se inalta spre Dumnezeu, ci fac toate cursele lor pe pamant si pentru pamant; la fel , oamenii cumsecade, care nu poseda inca evlavia, se inalta spre Dumnezeu prin faptele lor cele bune, dar rar , incet si greu; in schimb, persoanele evlavioase se inalta spre Dumnezeu frecvent , repede si cu inflacarare.

Cu alte cuvinte, evlavia nu este decat un fel de agerime si vioiciune spirituala prin mijlocul careia caritatea isi realizeaza faptele in noi, sau noi prin ea , cu promptitudine si sarguinta; si , dupa cum e caracteristica sau sarcina caritatii de a ne face , in general , sa practicam poruncile lui Dumnezeu fara exceptie si in totalitatea lor, la fel , devotiunii evlavioase ii revine sarcina de a-i adauga promptitudinea si sarguinta.De aceea , cine nu tine toate poruncile lui Dumnezeu nu poate fi considerat nici bun , nici evlavios, pentru ca pentru a fi bun trebuie sa ai caritatea, iar pentru a fi evlavios trebuie sa ai pe langa caritate, o mare insufletire si promptitudine 

in a savarsi acte de iubire.

Si deoarece evlavia consta intr-un anume grad de cea mai aleasa caritate, nu numai ca ne face prompti, activi si sarguinciosi in tinerea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, dar, in afara de aceasta , ne stimuleaza sa facem cu promptitudine si iubire cat mai multe fapte bune, chiar daca acestea nu sunt poruncite , ci doar sfatuite sau indicate.Caci dupa cum un om de curand vindecat de o boala umbla atat cat e necesar , dar incet si greu , tot asa  si pacatosul abia vindecat de raul lui umbla atat cat Dumnezeu ii porunceste, totusi greu si incet , pana ce ajunge la evlavie; atunci , ca un om foarte sanatos , nu numai ca umbla , dar alearga si se avanta " pe calea poruncilor lui Dumnezeu" si , mai mult ,se inscrie si alearga pe caile sfaturilor si inspiratiilor ceresti.

In sfarsit , caritatea si evlavia nu se deosebesc mai mult una de alta decat flacara de foc, intrucat caritatea , fiind un foc spiritual, cand este inflacarata, se numeste evlavie: asa incat evlavia nu adauga nimic la focul caritatii decat flacara, care face ca iubirea sa fie prompta , activa si sarguitoare , nu numai in tinerea poruncilor lui dumnezeu , dar si in practicarea sfaturilor si inspiratiilor ceresti.

sursa: Sfantul Francisc de Sales " Introducere in viata evlavioasa"

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu harul evlaviei adevarate!