10 februarie 2013

Al treilea adevar: Trebuie sa ne curatim de aceea ce este rau in noi



Cele mai bune fapte ale noastre sunt de obicei intinate 
si viciate de fondul rau care este in noi.

Daca intr-un vas urat mirositor se pune apa curata si limpede,
 sau intr-un butoi in care a fost vin alterat se pune vin bun, 
atat apa limpede , cat si vinul bun se schimba repede la gust si capata acel miros urat.
Tot astfel , cand Dumnezeu toarna harurile sale , roua cereasca si vinul gustos al iubirii sale in vasul sufletului nostru alterat de pacatul originar si cel actual , toate harurile sale se " contamineaza" , prinzand miros din cauza drojdiei si a depunerilor de pe " fundul  butoiului",
 pe care pacatul le-a lasat in noi; toate faptele noastre, chiar si cele mai virtuoase , miros urat.
Este deci foarte important, pentru a ajunge la desavarsire, care nu se obtine decat prin unirea cu Isus Cristos , sa ne golim de tot ceea ce este rau in noi, altminteri Domnul nostru , care este nesfarsit de curat si uraste imens si cea mai mica murdarie in suflet, ne va alunga din fata ochilor sai si nu se va mai uni cu noi.

Ca sa ne golim de noi insine, trebuie mai intai sa cunoastem bine, prin lumina Duhului Sfant, fondul nostru rau, neputinta noastra de a savarsi binele necesar mantuirii, slabiciunea noastra in orice lucru , nestatornicia in orice timp, nevrednicia pentru orice har si rautatea noastra in orice loc.

Pacatul parintelui nostru stramosesc a stricat aproape totul, a alterat, a fermentat si a corupt totul, asa cum drojdia inacreste, dospeste si altereaza aluatul in care este pusa.Pacatele actuale savarsite de noi, mortale sau veniale, oricat ar fi de iertate , au marit concupiscenta, slabiciunea, nestatornicia si coruptibilitatea noastra si au lasat ramasite cumplite in sufletul nostru.

Trupurile noastre sunt atat de deterioarate, incat  Duhul Sfant le numeste trupuri ale pacatului( cf. Rom 6,6 ; Ps 50, 7), zamislite in pacat, hranite in pacat si capabile de orice , trupuri expuse la mii si mii de boli, care se pervertesc din zi in zi mai mult si nu dau nastere decat la raie, viermi si putrezire.

Sufletul nostru, unit cu trupul, a devenit atat de carnal, incat este numit faptura: "Orice faptura isi pervertise calea pe pamant "(Gen 6,12). N-am mostenit decat mandria si orbirea in minte , impietrirea in inima, slabiciunea si nestatornicia in suflet, concupiscenta , patimile rasculate si bolile in trup.Din fire suntem mai mandri decat paunii, mai atasati de pamant decat broastele, mai neciopliti decat tapii, mai invidiosi decat serpii, mai lacomi decat porcii , mai maniosi decat tigrii si mai lenesi decat broastele testoase, mai slabi decat trestia, mai nestatornici decat o girueta.In fondul nostru nu avem decat desertaciune si pacat si nu meritam decat mania lui Dumnezeu si iadul cel vesnic.

Dupa toate acestea,trebuie oare sa ne mai miram daca Domnul nostru Isus Cristos a spus ca cel care vrea sa-l urmeze trebuie sa se lepede de sine si sa-si urasca sufletul ; ca cine isi iubeste  viata o va pierde si cine isi uraste viata in lumea aceasta o pastreaza pentru viata vesnica" ( cf. In 12, 25 ) ?
Aceasta intelepciune infinita , care nu da porunci neintemeiate , ne porunceste sa ne uram pe noi insine tocmai pentru ca suntem nespus de vrednici de ura: nimic nu-i mai vrednic de iubire ca Dumnezeu si nimic mai vrednic de ura decat noi insine.

In al doilea rand, pentru a ne goli de noi insine, trebuie sa murim zilnic pentru noi insine, adica sa renunta la faptele rele ale trupului si sufletului nostru, sa vedem ca si cum n-am  vedea , sa auzim ca si cum n-am auzi , sa ne servim de lucrurile acestei lumi ca si cum nu ne-am servi ele ( cf. 1 Cor 15, 31), ceea ce sfantul Paul numeste " Ouotidie morior! " - 

"In fiecare zi eu sunt in pericol de moarte"( 1 Cor 15,31).

"Nisi granum frumenti cadens in terram mortuum fuerit, ipsum solum manet" - Daca bobul de grau , care cade in pamant, nu moare , ramane singur; insa daca moare, aduce rod mult ( In 12, 24) .

Daca nu murim pentru noi insine si daca devotiunile noastre cele mai sfinte nu ne conduc la aceasta moarte necesara si rodnica, nu vom aduce niciun fel de roade mai de pret , iar devotiunile noastre vor deveni inutile, faptele noastre virtuoase vor fi intinate de amorul propriu si de propria vointa, ceea ce va face ca dumnezeu sa priveasca cu dezgust pana si la cele mai mari jertfe si mai nobile fapte pe care le-am putea face; iar in clipa mortii ne vom trezi avand mainile goale de virtuti si merite si nici macar o scanteie din acea iubire curata pe care Dumnezeu o da doar acelor suflete a caror viata este ascunsa impreuna cu Cristos in Dumnezeu ( cf.Col 3,3).

In al treilea rand , trebuie sa alegem dintre toate devotiunile catre preasfanta Fecioara pe aceea care ne poarta cel mai mult la aceasta moarte de sine insusi ea fiind  cea mai buna si cea mai sfintitoare; caci nu trebuie sa credem ca tot ce luceste e aur, ca tot ceea ce este dulce este miere si tot ceea ce lesne de obtinut si de practicat de catre cei mai multi este si lucrul cel mai sfintitor.

Dupa cum in ordinea naturala exista anumite secrete care ne arata cum sa facem unele lucruri in timp scurt, cat mai economic si cu usurinta, tot astfel, in ordinea harului, exista secrete pentru a face fapte supranaturale in timp scurt, cu blandete si usurinta : sa te golesti de tine insuti, sa te umpli de Dumnezeu si sa devii desavarsit.

Practica pe acre vreau sa v-o descopar este una dintre acele taine ale harului care e necunoscuta de cea mai mare parte a crestinilor , prea putin cunoscuta de cei evlaviosi, practicata si gustata de un si mai mic numar de suflete.
In vederea dezvaluirii acestei practici, iata mai intai un al patrulea adevar , care este o consecinta a celui de-al treilea.

va urma ...

sursa : "Sf.Ludovic Maria Grignion de Montfort "Tratat despre adevarata evlavie catre Sfanta Fecioara Maria"

Aceasta formidabila carte o puteti comanda de aici:
 
 
 
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele Haruri de care aveti mai mare nevoie!

6 comentarii:

  1. Draga surioara al patrulea adevar? Il astept cu mare nerabdare..ISUS SA TE binecuvanteze pentru acest blogger. MI-AR FACE PLACERE SA VORBESC CU TINE. O zi binecuvantata iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Daniela, cu ajutorul Domnului , maine voi posta al patrulea adevar.Daca vrei sa vorbim scrie-mi pe email( mmary_99@yahoo.com) ,
    pe mess( mmary_99)
    sau
    pe facebook ( Mester Mariana , din Mintiu Gherlii).

    Iti multumesc mult pentru binecuvantare si il rog pe Dumnezeu sa te binecuvanteze cu infinita Sa iubire!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc mult.Acum astept cu nerabdare dezvaluirea practici.Ma rog pentru tine si impreuna cu tine, pentru ca sant convinsa ,multe din intentiile noastre de rugaciune sant la fel .LAUDAT SA FIE ISUS SI MARIA.O DUMINECA SFANA ITI DORESC.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Daniela , urmeaza al cincilea adevar si pe urma dezvaluirea practicii.Cu ajutorul Domnului sper ca in zilele urmatoare sa mai primesc cateva exemplare din aceasta minunata carte si daca doresti iti voi trimite si tie una.

    Iti doresc si eu o duminica frumoasa si binecuvantata impreuna cu Isus si Sfanta Fecioara Maria , Mama noastra draga.

    Te imbratisez cu drag.

    Dumnezeu sa te binecuvanteze cu acele haruri care vor face din tine iubitul copil al Vointei Divine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Mariana mi-as dori si eu sa pot vorbi cu tine . Am vazut ca ai postat intr-un comentariu adresa de email si de yahoo. Vreau sa te felicit pentru ceea ce faci pe blog. Isus si Maria sa te binecuvanteze!

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti multumesc mult pentru binecuvantare.

    Daca doresti sa vorbesti cu mine, astept sa-mi scri.

    Dumnezeu sa te binecuvanteze cu infinita Sa iubire!

    RăspundețiȘtergere