Dobandirea deprinderii de-a trai in prezenta lui Dumnezeu

Exercitiul cel mai sfant, mai obisnuit si mai necesar in viata spirituala este prezenta lui Dumnezeu - si anume, de a te invata si a te delecta in sfanta Sa tovarasie, vorbind smerit si conversand afectuos cu el, in fiece clipa,fara vreo regula sau masura, indeosebi atunci cand esti ispitit, lovit de necazuri si dureri, gol sufleteste, dezgustat, ba chiar si atunci cand te dovedesti necredincios si pacatuiesti.

 Trebuie sa urmarim staruitor si necurmat ca toate faptele noastre , fara deosebire, sa fie un fel de mici dialoguri cu Dumnezeu, si asta fara pregatire , ci asa cum izvorasc din puritatea si simplitatea inimii.

Sa dam dovada de cumpanire si masura in ceea ce facem, fara graba ori pripeala, care denota un suflet tulburat. Cu Dumnezeu trebuie sa lucram domol, linistit si plini de iubire, sa-L rugam sa priveasca cu ingaduinta la lucrarea mainilor noastre si prin aceasta atentie continua acordata lui Dumnezeu , vom zdrobi capul demonului si-l vom dezarma.

In timp ce muncim sau facem orice altceva, chiar si in timp ce citim si scriem carti, fie ele si spirituale - mai mult , chiar si atunci cand ne inchinam si ne rugam cu glas tare - trebuie sa incetam orice activitate pentru cateva clipe, cat de des ne este cu putinta, pentru a-l adora pe Dumnezeu in adancul sufletului vostru, de ce sa nu va opriti macar din cand in cand din indeletnicirile exterioare, ba chiar si din rugaciunile facute cu glas tare, ca sa-L adorati in forul vostru interior, sa-I dati slava, sa-I adresati cererile voastre, sa-I oferiti inima voastra si sa-I multumiti pentru toate? Ce L-ar putea bucura mai mult pe dumnezeu decat sa lasam astfel deoparte, de mii si zeci de mii de ori pe zi, orice lucru  sau faptura create pentru a ne retrage si a-L adora in adancul inimii? Ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca aceasta inseamna nimicirea amorului propriu, care nu poate exista decat in mijlocul fiibntelor create, amor propriu de care suntem eliberati pe nesimtite prin aceste intoarceri interioare la Dumnezeu!

Prezenta lui Dumnezeu este deci viata si hrana sufletului, care se poate dobandi doar prin harul Domnului.Si iata aici si mijloacele de a o dobandi: o mare curatie a vietii, sa veghem necurmat asupra noastra insine pentru a nu face , rosti sau gandi nimic ce ar putea sa nu-I fie pe plac; si atunci cand totusi am facut asa ceva ,sa-I cerem smerit iertare si sa facem penitente; o mare statornicie in practicarea zilnica a acestei prezente fata de privirea launtrica a  lui Dumnezeu in sufletul tau, exercitiu ce trebuie infaptuit intotdeauna in liniste sufleteasca, cu smerenie si iubire, fara a te lasa cuprins de vreo tulturare sau neliniste.

Trebuie sa te ingrijesti in mod deosebit ca aceasta privire interioara , fie ea chiar si de-o clipa, sa-ti preceada activitatile exterioare, sa le insoteasca din cand in cand si sa le inchei tot prin ea. Cum e nevoie de timp si de truda pentru a dobandi aceasta deprindere, nu trebuie sa te descurajezi cand nu izbutesti, fiindca o obisnuita nu se formeaza fara osteneala; insa , o data castigata, placerea va insoti tot ce vei face.

Pentru a ajunge la aceasta stare, trebuie sa ne abtinem de la a da ascultare simturilor, deoarece este cu neputinta ca un suflet care isi mai afla placerea in cele exterioare sa se poata bucura pe deplin de aceasta prezenta divina, caci pentru a fi cu Dumnezeu , trebuie sa renuntam cu desavarsire la cele create.

Pentru aceasta chemare, inima trebuie sa fie libera de orice altceva , caci Dumnezeu o vrea doar pentru Sine; or, asa cum El n-o poate avea doar pentru Sine inainte de-a o elibera de orice lucru ce-i este strain, tot astfel nu poate sa plamadeasca si sa infaptuiasca ce doreste in persoana respectiva.El deplange adesea orbirea noastra si striga necurmat ca suntem vrednici de mila daca ne multumim cu asa putin.

"Eu , spune El, am pentru voi comori infinite, iar voi va multumiti cu un scurt moment de inchinare ce intr-o clipa s-a si sfarsit..."

In felul acesta legam mainile lui Dumnezeu si impiedicam revarsarea harului Sau  necuprins.

Este nevoie sa ne punem toata increderea in mainile lui Dumnezeu si sa ne eliberam de toate celelalte griji, chiar si de numeroasele acte devotionale -  care , desi foarte bune prin natura lor, ne impovareaza adeseori in modul cel mai nepotrivit - intrucat , la urma urmei, aceste acte devotionale nu sunt decat niste mijloace de a ajunge la tinta.Astfel, cand practicam aceasta prezenta a lui Dumnezeu, ne aflam alaturi de Acela care este tinta noastra, asa ca  este inutil sa recurgem la acele mijloace , dar putem continua schimbul de dragoste cu El, ramanand in sfanta Sa prezenta, fie printr-un act de adoratie, de slavire sau de bucurie, fie printr-un act de jertfa, de actiuni pline de har si in orice fel pe care nu-l inspira duhul nostru.

Nu este neaparata nevoie sa fim tot timpul in biserica pentru a fi cu Dumnezeu; putem face in inima noastra un sanctuar in care sa ne retragem din cand in cand pentru a-I asculta glasul si a-I vorbi incetisor, smeriti si plini de iubire.Orice om este instare sa vorbeasca in acest fel cu Dumnezeu, o scurta inaltare a sufletului prin rugaciune este de ajuns - scrie fratele Laurentiu...

Nimic nu ne poate alina intr-atat durerile si suferintele vietii ca aceasta conversatie intima cu Dumnezeu.Daca o practicam cu statornicie, atunci toate bolile trupesti ni se vor parea usoare.

Adesea, Dumnezeu ne ingaduie sa suferim putin pentru a ne curata sufletulsi a ne sili sa ramanem cu El. Cum ar putea un suflet care traieste cu Dumnezeu si care nu-L doreste decat pe El sa simta vreo durere?

Intariti-va sufletul, oferiti-I Lui neincetat durerile dumneavoastra, cereti-I putere pentru a putea indura si mai presus de toate , deprindeti-va sa-I vorbiti adeseori si cautati sa-L parasiti cat mai putin cu putinta.Adorati-L chiar si in neputintele dumneavoastra, daruiti-va Lui din cand in cand si , in clipele celor mai cumplite suferinte,cereti-I cu smerenie si dragoste, asemeni unui copil bunului sau tata, puterea de-a rabda totul potrivit cu voia Sa sfanta si ajutorul harului Sau.

Aceste rugaciuni scurte sunt foarte potrivite in cazul persoanelor bolnave si reprezinta un leac bun impotriva durerii.

Sa suferi si sa fii impreuna cu El - iata Raiul ! De aceea , daca dorim sa ne bucuram inca din aceasta viata de pacea Raiului, trebuie sa ne deprindem ca , in toiul durerii , sa-I vorbim ca unui parinte , smeriti si lini de iubire.Sa nu ingaduim spiritului noastru sa se indeparteze de El, indiferent de pricina.Trebuie sa veghem necurmat asupra noastra insine cand suntem bolnavi pentru a nu face , rosti sau gandi nimic ce nu i-ar putea fi pe plac, chiar daca ni s-ar parea ca ne alina suferintele.

Atunci cand vom fi intr-atat de preocupati doar de Dumnezeu, suferinta nu ne va mai fi decat mangaiere, alinare si miruire.

Lumea nu intelege aceste adevaruri si nici nu-i de mirare: ei sufera ca  oameni ai lumii si nu precum o fac crestinii.Privesc bolile ca pe niste suferinte ce tin de natura omului si nu ca pe un har oferit de Dumnezeu omului; si , astfel privind lucrurile , ei nu vad decat ceva cu totul rau si strain naturii umane.

Dar cei ce considera bolile ca venind din mana lui Dumnezeu, ca pe niste semne ale indurarii Sale si drept mijloacele de care El se foloseste pentru a-i mantui, acestia au parte indeobste de mari mangaieri si alinari sufletesti.

sursa: fr. Laurentiu al Invierii " Viata cu Dumnezeu" ,

 carte pe care  ,daca doriti sa o aveti , o puteti comanda aici: 
http://www.kerigma.ro/carti.php?detalii=21292