O scrisoare pretioasa , lumina in sufletul meu

Isus si Maria sa fie in sufletele voastre,  fiicele mele in Cristos.

Multa mangaiere mi-a adus scrisoarea voastra, sa va rasplateasca Domnul Nostru.Daca nu v-am scris nu a fost din cauza ca nu am vrut, caci cu adevarat va doresc marele bine, dar mi s-a parut ca prea mult s-a spus si scris, ca sa actionam cum se cuvine; iar ceea ce lipseste , daca lipseste ceva, nu este sa scriem sau sa vorbim , caci aceasta de obicei prisoseste, ci sa tacem si sa faptuim.Caci , in plus , vorbitul distrage, pe cand tacerea si fapta reculeg si intaresc spiritul.Si astfel, pentru ca persoana stie ce i s-a spus spre folosul ei , nu mai are nevoie sa auda, nici sa vorbeasca , ci sa treaca la fapte cu adevarat, in tacere si cu grija, cu smerenie si dragoste si dispret de sine; si sa nu mai caute apoi lucruri noi, care nu servesc decat sa satisfaca dorinta de cele exterioare, chiar si daca aceasta nu poate fi satisfacuta, dar spiritul slabeste si e golit de virtute launtrica.Iar din asta nu se trage folos nici din prima invatatura , nici din ultima, precum cel ce inghite indigest, caci caldura naturala raspandindu-se la una si alta mancare , nu are putere sa transforme totul in substanta, si apare o boala.

E multa nevoie, fiicele mele, a sti sa furi spiritul de la diavol si de la senzualitatea noastra, pentru ca de nu , fara sa ne dam seama, ne vom trezi foarte lipsite de folos si foarte straine de virtutile lui Cristos, si apoi vom insera cu munca si fapta facute de-a-ndoaselea , si crezand ca aveam candela aprinsa , ne va aparea moarta; caci de credeam ca suflam in ea pentru a o aprinde, era poate mai degraba spre a o stinge.Spun deci ca, pentru a nu fi asa, si pentru a va pastra sufletul, cum am spus, nu exista remediu mai bun decat sa patimim si sa faptuim si sa tacem si sa inchidem simturile prin folosirea si tinderea spre singuratate si uitarea oricarei fapturi si a oricaror intamplari, chiar de se scufunda lumea.

Niciodata, la bine sau la rau, nu incetati sa va linistiti inima cu launtrice franturi de iubire, pentru a patimi in orice vi se ofera.Caci desavarsirea este o stare atat de inalta, iar delectarea spiritului atat de pretioasa, ca toate acestea doreasca Dumnezeu sa fie de ajuns. Este imposibil sa tragi folos altfel decat infaptuind si patimind virtuos, invesmantand totul in tacere.

Este stiut, fiicele mele: sufletul care intelege sa se grabeasca sa vorbeasca si sa caute in jur , foarte putin intelege din Dumnezeu. Caci daca intelege, imediat se grabeste launtric sa taca si sa fuga de orice conversatie; pentru ca mai mult doreste Dumnezeu ca sufletul sa se bucure cu el decat cu orice alta faptura, oricat de privilegiata ar fi  si oricata importanta i s-ar da.

Ma recomand rugaciunilor voastre; si fiti sigure ca fiind iubirea mea atat de putina, este atat de reculeasa incat nu uit de cei carora le datorez atat de mult in Domnul. Care sa fie cu noi toti.Amin.

Cel mai mult se cuvine sa tacem in fata acestui mare Dumnezeu, cu dorinta si cu limba, al carei grai, pe care El il aude, este doar o iubire tacuta.

Fratele Ioan al Crucii

Carmelitanelor Desculte din Beas , Granada , 22 noiembrie 1587