Despre cum se infrang ispitirile

Dupa ce ii aratase intr-o viziune cum a fost ispitit de Satana in desert, 

Isus ii spune Mariei Valtorta:

"Dupa cum ai vazut, Satana apare mereu cu o infatisare placuta, sub un aspect obisnuit.Daca sufletele sunt atente si , mai cu seama, in legatura spirituala cu Dumnezeu, primesc acele semnale care le fac sa fie vigilente si gata sa lupte cu uneltirile demonice.

Daca insa sufletele sunt neatente la cele divine , despartite fiind de acestea de cele trupesti care le asupresc si le asurzesc, nemaifiind sprijite de rugaciunea care uneste cu Dumnezeu si-si revarsa puterea precum un canal apele in inima omului , atunci acestea cu greu isi dau seama de capcana ascunsa sub o aperenta nevatamatoare si cad in ea.Eliberarea de aceasta este apoi mult mai grea.

Cele mai obisnuite doua cai pe care le ia Satana pentru a ajunge la suflete sunt senzualitatea si lacomia de mancare. El incepe mereu de la materie.Odata ce o darama si o aserveste pe aceasta, da atacul la cele superioare.Arata mai intai dimensiunea morala: ratiunea cu mandria si aviditatea sa , iar apoi cea spirituala, rapindu-i nu doar iubirea - aceea deja nu mai exista atunci cand omul a inlocuit iubirea dumnezeiasca cu alte iubiri umane - dar si frica de Dumnezeu.

Atunci omul se lasa prada cu sufletul si trupul sau Satanei, numai sa ajunga sa se bucure de ceea ce-si doreste, sa se bucure tot mai mult.

Ai vazut felul in care m-am comportat Eu. Am tacut si m-am rugat. Am tacut , pentru ca , daca Satana vrea sa seduca si da tarcoale, omul trebuie sa stea linistit, fara sa se repeada prosteste si fara sa se teama vadind lasitate. 

Trebuie insa sa reactioneze la prezenta sa printr-o atitudine grava si rezervata, iar la seductia sa prin rugaciune. 

Este zadarnica orice discutie cu Satana.El ar iesi biruitor, pentru ca este  priceput la argumentatii.Numai Dumnezeu il poate invinge.De aceea omul trebuie sa faca apel la Dumnezeu ca El sa vorbeasca pentru noi, prin noi, aratandu-i Satanei acel Nume si acel Semn - Numele meu, Semnul meu - nu atat inscrise pe o hartie sau incizare pe vreun lemn, cat inscrise in inima.Trebuie sa-i replice Satanei numai atunci cand el pretinde ca este asemeni lui Dumnezeu, si atunci numai intrebuintand cuvantul lui Dumnezeu. Nu poate suferi aceasta.

Apoi, dupa lupta, vine victoria, iar ingerii il slujesc si-l apara pe cel biruitor de ura Satanei.Il rasplatesc cu binefacerile ceresti, cu harurile pe care le revarsa din abundenta in inima fiului credincios, cu binecuvantarea care mangaie spiritul.

Este necesar ca omul sa aiba vointa de a-l infrange pe Satana si credinta in Dumnezeu si in ajutorul sau. Credinta in puterea rugaciunii si in bunatatea Domnului.Atunci Satana nu poate sa ii faca rau."

sursa : Maria Valtorta  " Evanghelia asa cum mi-a fost revelata"

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate Harurile si darurile Spiritului Sfant!

"De când nu v-aţi spovedit?": cateheza audienţei generale despre sacramentul Spovezii

Redăm în traducerea noastră de lucru cateheza Sfântului Părinte Papa Francisc de la audienţa generală de miercuri dedicată Sacramentului Spovezii.


Dragi fraţi şi surori bună ziua,


1. Prin Sacramentele iniţierii creştine – Botezul, Mirul şi Euharistia – omul primeşte viaţa nouă în Cristos. Ştim cu toţii că, deocamdată, avem această viaţă „în vase de lut” (2 Cor 4,7), suntem încă supuşi tentaţiei, suferinţei, morţii şi, din cauza păcatului, putem chiar pierde noua viaţă. De aceea Domnul Isus a voit ca Biserica să continue opera sa de mântuire chiar şi pentru propriile mădulare, în special prin Sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii şi cel al Ungerii Bolnavilor, care s-ar putea reuni sub numele de „Sacramente de vindecare”. Sacramentul reconcilierii este un sacrament de vindecare. Când merg să mă spovedesc este pentru a mă vindeca, pentru a-mi vindeca sufletul şi inima de ceva ce am făcut şi nu este bine.

 

Icoana biblică care le exprimă cel mai bine, în legătura lor profundă, este episodul iertării şi vindecării paraliticului, în care Isus se revelează în acelaşi timp medic de suflete şi de trupuri (cfr Mc 2,1-12 // Mt 9,1-8; Lc 5,17-26).

Sacramentul penitenţei şi al reconcilierii, căruia îi mai spuneam „al spovezii”, izvorăşte direct din misterul pascal. De fapt, chiar în seara Paştelui, Domnul le apare discipolilor închişi în Cenacol şi, după ce le adresează salutul „Pace vouă!”, suflă asupra lor spunând: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate” (In 20,21-23).

Acest fragment ne arată dinamica mai profundă conţinută în acest sacrament. În primul rând, faptul că iertarea păcatelor nu este ceva ce ne putem da de unii singuri; eu nu pot spune: 'îmi iert păcatele'; iertarea se cere, se cere celuilalt şi, spovedindu-ne îi cerem iertare lui Isus”. Iertare nu este rod al propriilor eforturi, ci este dar al Duhului Sfânt care ne cufundă în izvoarele de îndurare şi de har ce ţâşnesc neîncetat din inima larg deschisă a lui Cristos răstignit şi înviat. În al doilea rând, ne aminteşte că doar lăsându-ne împăcaţi cu Tatăl şi cu fraţii în Domnul Isus putem fi cu adevărat în pace. Cu toţii simţim această pace. Când mergem să ne spovedim, simţim o greutate în suflet, cu un pic de tristeţe… şi, când auzim dezlegarea ne simţim împăcaţi, cu acea pace atât de frumoasă în inimă, pe care doar Isus ne-o poate da, doar El!

2. Cu timpul, celebrarea acestui sacrament a trecut de la o formă publică – pentru că la început se făcea în public – la o formă personală, la această formă rezervată a Spovezii. Dar aceasta nu trebuie să ne facă să uităm matricea eclezială care constituie contextul său vital. În realitate, comunitatea creştină este locul în care se face prezent Duhul Sfânt, care reînnoieşte inimile în iubirea lui Dumnezeu şi-i face pe toţi fraţii să fie una în Cristos Isus. Iată de ce nu este îndeajuns să ceri iertare de la Domnul în mintea şi inima ta, dar e necesar să-ţi mărturiseşti cu umilinţă şi încredere păcatele tale unui slujitor al Bisericii. În celebrarea acestui sacrament, preotul nu-l reprezintă numai pe Dumnezeu, dar întreaga comunitate, care se recunoaşte în fragilitatea oricărui mădular al său, care ascultă cu emoţie căinţa credinciosului, se împacă cu el, îl încurajează şi îl însoţeşte pe calea convertirii şi a maturizării umane şi creştine.

Unul poate să spună: «Eu mă spovedesc numai la Dumnezeu». E adevărat, poţi să-i spui lui Dumnezeu: «Iartă-mă!», şi să-ţi mărturiseşti păcatele. Dar păcatele noastre sunt îndreptate şi împotriva fraţilor şi împotriva Bisericii, de aceea e necesar ca în persoana preotului să cerem iertare Bisericii şi fraţilor.

«Dar, părinte, mi-e ruşine să mă spovedesc», ar putea să spună un altul. Da, şi ruşinea e un lucru bun, este sănătos să avem un pic de ruşine, pentru că e salutar să ne ruşinăm. Pentru că dacă cineva nu se ruşinează, noi spunem în ţara mea că este un «sin-verguenza», un neruşinat. Ruşinea ne face bine, pentru că ne face mai smeriţi. Şi preotul primeşte cu iubire şi blândeţe această mărturisire, şi în numele lui Dumnezeu îţi dă iertare.

Chiar şi din punct de vedere uman e bine să-ţi descarci inima, e bine să vorbeşti cu un frate şi să spui preotului aceste lucruri care te apasă atât de mult în inima ta. Unul simte că se descarcă înaintea lui Dumnezeu, a Bisericii şi a fratelui. Dar nu vă fie teamă de Spovadă! Unul, când stă la rând pentru a-şi mărturisi păcatele, simte toate aceste lucruri, inclusiv ruşinea, dar apoi, după ce s-a spovedit, iese liber, mare, frumos, iertat, nepătat şi fericit. Aceasta este partea frumoasă a spovezii!”.

Apoi, adresându-se direct credincioşilor, Papa a spus: „Aş vrea să vă întreb, dar să nu-mi răspundeţi cu glas tare ci fiecare să răspundă în inima sa: de când nu te-ai spovedit? Fiecare să se gândească: două zile, două săptămâni, doi ani, douăzeci de ani, patruzeci de ani? Fiecare să-şi aducă aminte şi să spună pentru sine de când nu s-a spovedit. Şi dacă a trecut mult timp, nu mai pierdeţi nici o zi: curaj, du-te, preotul va fi înţelegător. Iar Isus, acolo, Isus este mai bun decât preoţii, Isus te primeşte, te primeşte cu o iubire atât de mare. Fă-ţi curaj, aşadar, şi du-te la spovadă!”.


3. „Sacramentul Reconcilierii reprezintă un adevărat tezaur încredinţat în mâinile Bisericii. Însă, de multe ori, riscăm să-l uităm sau să-l lăsăm deoparte. Un pic din lene, un pic din ruşine, dar mai ales pentru că s-a diluat simţul păcatului, a gravităţii şi a implicaţiilor sale, atât la nivel personal cât şi social. La baza acestui lucru se află pierderea simţirii lui Dumnezeu. Fiecare este împins să se pună în centru, făcând ca totul şi toţi să se învârtă în jurul său, în funcţie de propriile interese şi de propria realizare. Făcând acest lucru se ajunge la considerarea propriei persoane ca măsură a tuturor lucrurilor şi singura unitate de măsură, considerând că nu trebuie să dai socoteală nimănui. Atunci însă când îl refuzi pe Dumnezeu şi pe fraţi, conştiinţa se închide, conducându-ţi viaţa în derivă, fără să-ţi dai seama de răul şi suferinţa pe care acest lucru le provoacă. Dragi prieteni, celebrarea Sacramentului Reconcilierii înseamnă să fi îmbrăţişat călduros: este îmbrăţişarea infinitei milostiviri a Tatălui. Să ne amintim acea frumoasă parabolă a fiului care a plecat de acasă luând banii moştenirii şi a risipit totul, iar când nu mai avea nimic a decis să se întoarcă acasă, însă nu ca fiu, ci ca slujitor. Avea în sufletul său atât de multă vinovăţie, atât de multă ruşine. Surpriza a fost că atunci când a început să vorbească pentru a-şi cere scuze, Tatăl nu l-a lăsat să vorbească: l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi a sărbătorit. Şi eu vă spun, ori de câte ori ne spovedim, Dumnezeu ne îmbrăţişează, sărbătoreşte. Să mergem înainte pe acest drum. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să ne transmită toată bucuria pentru că ne-a regăsit, pentru că suntem din nou alături de El. Să-l lăsăm ca prin iubirea Lui să ne regenereze ca fii şi să ne împace cu El, cu noi înşine şi cu fraţii”.


(Redacţia Română RV)

Text preluat de la pagina http://ro.radiovaticana.va/news/2014/02/19/de_c%C3%A2nd_nu_v-a%C5%A3i_spovedit:_cateheza_audien%C5%A3ei_generale_despre/rom-774467
a site-ului Radio Vatican

Lupta împotriva ispitelor (conferinţă susţinută de pr. Gabriel Marincaş)

Dumnezeu sa va binecuvanteze !

De cât timp spui "Tatăl Nostru"?

De câte ori l-ai spus în viața ta, de câte ori îl repeți până când devine un obicei, un slogan steril, o rugăciune banală pe care în curând nu o vei mai suporta?

De câte ori ai spus "Vie împărăția Ta, Doamne vie împărăția Ta", și a venit împărăția Lui? Nu, deci nu mai spune "Tatăl Nostru". Și apoi fii puțin mai coerent: retrage-te din Biserică, aceste rugăciuni de sute de ori repetate nu servesc la nimic.

 Aceste rugăciuni ineficiente care nu  schimbă cu nimic realitatea noastră, lumea noastră, aceste rugăciuni universaliste care se mulțumesc să facă o sumbră constatare, se încheie cu un simplu "Doamne te rugăm", te rugăm pentru ca  împărăția Ta să vină, pentru ca lumea să se schimbe. Dar nimic nu se schimbă.

Este aici Împărăția lui Dumnezeu? Unde domnește Cristos, Cristos Regele, pe care-l  sărbătorim de atâtea ori, unde este împărăția Lui?

Este în Siria sau Africa centrală împărăția Sa? Este în criza care aruncă din ce în ce mai mulți oameni în stradă, împărăția Sa? Este în creșterea indiferenței față de cei săraci, față de vecinul meu, împărăția Sa? Este în Filipine împărăția Sa? Este în acești zeci de mii de copii uciși în pântecele mamei lor împărăția lui Dumnezeu? Unde este împărăția Lui?

Să recunoaștem realitatea, este un eșec evident, în toate acestea nu este El cel care domnește. A  pierdut regele tău de operetă, împăratul tău spânzurat pe cruce, trebuie recunoscut că este un altul care a câștigat. Privește-l pe crucea plină de sânge cum stă cu mâinile legate și tăcut de 2000 de ani. Regele tău este fără putere și drept dovadă avem în fiecare seară jurnalul de la ora 20:00.

Este un eșec împărăția Sa, o formă de pioșenie, ar trebui să nu se mai spună "Tatăl Nostru". Trebuie să ne oprim de a mai cere ca împărăția Lui  să vină pentru că nu vine și vom fi tratați de proști, visători, idealiști.

Dar, de fapt, ce face ca această rugăciune să fie considerată un eșec, ce împiedică venirea împărăției Lui? Tu și cu mine, noi suntem cei botezați și care repetăm Rugăciunea Domnului fără credință în Fiul.

Crezi că este aici Împărăția lui Dumnezeu? Că ar fi un fel de realitate care va coborî din cer cu toate pregătite, crezi că va trimite armatele de îngeri pentru a transforma pământul nostru în împărăția Lui? Chiar așa! Crezi că bătând din picior, defilând și strigând lozinci lucrurile se vor schimba, că împărăția lui Dumnezeu va veni.

Da, împărăția lui Dumnezeu vine și este deja, este acum și aici în mijlocul nostru.

Dar ce fel de împărăție? O împărăție în care nu vor mai fi alte arme decât cele ale lui Cristos, o împărăție în care nu va fi nici o altă lege decât cea a Evangheliei; Evanghelia care a modelat occidentul nostru de 2000 de ani, Evanghelia care poartă cele mai frumoase roade de cultură și civilizație. Această împărăție se instaurează în inima fiecărui sfânt, mai întâi vine în Biserica Lui, fiind loială Regelui său, "pentru că Biserica noastră este Biserica sfinților."

Dar cum? Cum vine  Împărăția lui Dumnezeu?  În trei etape :

În primul rând atunci când spui "Vie împărăția Ta", să spui "Doamne vino mai întâi și împărățește peste inima mea, peste viața mea." Accepți aceasta sau vei continua să repeți "Tatăl nostru", cu ideea că nu se schimbă nimic în viața ta?

Fii atent, dacă iei în serios această rugăciune, dacă-l inviți într-adevăr pe Cristos, se prea poate să vină cu un bici, la fel cum a fost intrarea în templul din Ierusalim și să alunge din inima ta, care este templul lui Dumnezeu, pe toți cei care domnesc acum și care o țin în dezordine, pe toți negustorii, pe toți hoții, pe toți cei care spurcă inima ta, o va curăți de tot ceea ce nu are ce să caute acolo.

Ai grijă, dacă-l inviți trebuie să accepți ca de acum înainte să te servești doar de armele lui Cristos: blândețea și iertarea, dăruirea de sine și adevărul.

Aceasta este doar prima convertire: Doamne vino să domnești peste inima mea. Cea de a doua convertire sau, mai degrabă, urmarea logică a acestei prime convertiri este: "Doamne vino să domnești peste viața mea, fă ca viața mea să fie evanghelică." "Vreau să domnești", aceasta înseamnă că vreau ca nimic din viața mea să nu-ți scape, nu este nimic pe care vreau să-l țin deoparte: Cristos vrea totul de la tine, nu este nici o zonă rezervată. Nu trebuie să existe nici un "Domamne sâmbătă seara când sunt în discotecă sau joi la serialul meu preferat, atunci să nu vii, atunci să nu mai domnești peste mine, deoarece acolo l-am lăsat pe X să stăpânească, să facă legea în viata mea. La fel,  în șmecherii sau într-o relație care nu este corectă, amintește-ți că l-ai lăsat să împărățească peste inima ta; l-ai acceptat pe Cristos care este adevărul să domnească și tocmai acolo în acea relație cu X ai mințit, l-ai mințit și te-ai mințit.

Doamne vino să domnești peste cuvintele mele, acțiunile mele, ochii mei, gesturile mele, vino să domnești peste studiile mele, viața familiei mele, angajamentele mele și nimic să nu-ți scape din viața mea.

Și mai există un al treilea pas, acesta vine la urmă, este vorba de împărăția socială a lui Cristos. Cristos vrea să domnească peste țara noastră, El vrea o transformare profundă a structurilor societății noastre. Știi, societatea aceasta pe care tu nu încetezi să o denunți atunci când ieși în stradă, atunci când manifești (și ai dreptate să faci acest lucru), această lume ce nu ne convine și  are prea multe lucruri ce trebuie schimbate. Dar această schimbare se va face doar dacă tu ești convertit, doar dacă tu te vei angaja cu fermitate în această lume. Nu se va schimba privid de departe, nu criticând-o într-un mod oarecum arogant, nu retrăgându-te într-un fel de turn de fildeș chiar și catolic fiind, ci suflecându-ți mânecile și punând mâna.

Iubirea care izvorăște de pe cruce nu va ajunge în lume, nu  va converti lumea, decât prin inima ta și mâinile tale pentru că Cristos nu are alte mâini decât pe ale tale, azi.

Alege regele tău, alege liderul tău, alege pe Cel care va reglementa și transforma viața ta și lumea în care trăiești.

Deci, trebuie să alegi un rege.

În seara aceasta poți repeta "Vie împărăția Ta". Vei spune probabil ca pentru prima dată, știind că acest cuvânt te angajază, știind că acest cuvânt poate schimba totul.

Vie împărăția Ta, spune-o cu credință.
Vie împărăția Ta, primește-o cu bucurie.
Vie împărăția Ta, vino și trăiește în mine.
Vie împărăția Ta, Cristoase fii regele meu.
Vie împărăția Ta Doamne.

sursa: http://e-communio.ro/stire1025-de-cat-timp-spui-tatal-nostru

 

Testamentul Bernadetei Soubirous

Fecioara Maria a făcut cu Bernadeta Soubirous o minune mai mare decât dacă ar fi vindecat-o : a facut-o să înţeleagă că suferinţa acceptată cu iubire şi bucurie are o valoare infinită pentru mântuirea ei, pentru Biserică şi pentru întreaga lume.

Testamentul Bernadetei Soubirous, scris de altcineva (pentru că ea nu ştia să scrie) este un imn de mulţumire şi laudă adus lui Dumnezeu pentru suferinţele vieţii ei! Vizionara de la Lourdes a murit la vârsta de 36 de ani cu un cancer la genunchi şi cu piciorul intrat în putrefacţie (suferea de tuberculoza osoasă).

 

“Pentru sărăcia în care au trăit tatăl şi mama mea… îţi mulţumesc Dumnezeul meu ! Îti multumesc pentru copiii pe care părinţii mei i-au adus pe lume, pentru că eram o gură în plus de hrănit, pentru oile pe care le-am păzit, îti mulţumesc!

Îti multumesc Dumnezeul meu pentru procuror, pentru comisar, pentru jandarm, pentru cuvintele dure ale părintelui. Pentru zilele în care ai venit Fecioară Marie şi pentru cele în care n-ai venit, nu voi fi în stare să-ţi mulţumesc decât în Paradis. Pentru palma primită, pentru glumele proaste făcute pe seama mea, pentru insulte, pentru cei care m-au tratat de nebună, pentru cei care m-au luat de mincinoasă, pentru cei care m-au luat de profitoare, mulţumesc!

Pentru ca n-am ştiut să scriu şi să citesc, pentru ţinerea de minte pe care n-am avut-o niciodata, pentru ignoranţa, pentru stupiditatea mea, mulţumesc! Mulţumesc, mulţumesc, căci dacă ar fi fost pe pamânt un copil mai ignorant şi mai stupid decât mine, l-ai fi ales pe acela.

Pentru mama mea care a murit de timpuriu, pentru suferinţa pe care am simţit-o când tatăl meu, vizitându-mă la mănăstire, în loc să o îmbrăţişeze pe mica Bernadeta, m-a numit sora Maria Bernarda, , mulţumesc Isuse!
Mulţumesc pentru că ai adăpat cu amărăciuni această inimă prea sensibilă pe care mi-ai dat-o. Pentru maica Iosefina (superioara) care mi-a spus că nu sunt bună de nimic, mulţumesc! Pentru sarcasmele maestrei de novice, pentru vocea ei dură, pentru nedreptăţile ei, pentru ironiile ei, pentru pâinea umilinţei, mulţumesc! Mulţumesc pentru favorul de a fi primit reproşuri, astfel încât surorile să poată spune:
«Ce norocoasă sunt că nu sunt Bernadeta!»
 Mulţumesc că am fost Bernadeta, cea ameninţată cu închisoarea pentru că am văzut-o pe Sfânta Fecioara, acea Bernadeta, care a fost oaia neagră pentru toată lumea atât de neînsemnată încât cine o vedea zicea: «Asta e?»

Pentru acest trup suferind pe care mi l-ai dat, pentru această boală care mă arde, pentru carnea mea intrată în putrefacţie, pentru oasele mele găurite, pentru transpiraţia, pentru febra, pentru durerile mele surde şi ascuţite! Mulţumesc, Dumnezeul meu!

Pentru acest suflet pe care mi l-ai dat, pentru pustiul şi uscăciunea interioară, pentru noaptea pe care mi-ai trimis-o şi pentru luminile tale, pentru tăcerea ta, pentru tot ce mi-ai dat, pentru tot ce nu mi-ai dat, îţi mulţumesc, Isuse!“

sursa: http://www.pelerinajemira.ro/2012/10/testamentul-bernadetei-soubirous/

Sfanta Fecioara sa va binecuvanteze! 

Sa fim "trepte" fericite !!!

Sfanta Fecioara catre Maria Valtorta :

"Maria, mereu este nevoie sa stim a fi trepte pentru ca altii sa se inalte la Dumnezeu.
Nu conteaza daca suntem calcate in picioare, esential e sa izbuteasca sa se indrepte spre Cruce. 

Acesta este noul pom cu roadele cunostintei Binelui si Raului, deoarece ii arata omului ce este rau si ce este bine - pentru ca sa stie sa aleaga si sa traiasca - si totodata stie sa faca din sine licoare pentru a-i vindeca pe cei otraviti de raul pe care au dorit sa-l guste.

Sa ne asezam inimile la picioarele oamenilor pentru ca numarul celor mantuiti sa creasca si sangele lui Isus al meu sa nu se fi varsat in zadar.Iata care este soarta slujitoarelor lui Dumnezeu.Dar astfel meritam sa primim in inima Ostia cea sfanta , iar - la picioarele Crucii - cu aceasta imbibata de Sangele Lui si de plansul nostru , sa spunem :

<< Iata, Parinte, Ostia imaculata pe care ti-o oferim pentru mantuirea lumii. Priveste-ne , o Parinte, contopite cu Aceasta si , prin meritele sale infinite, da-ne binecuvantarea Ta...>>

Lasati in grija lui Dumnezeu bunul vostru renume si ceea ce va este trebuinta in domeniul afectiv.Meritati printr-o viata sfanta purtarea de grija a lui Dumnezeu si apoi inaintati fara sovaire.Chiar daca lumea intreaga v-ar sta impotriva , El va va apara inaintea celui care va iubeste si va scoate la iveala adevarul."

sursa: Maria Valtorta " Evanghelia asa cum mi-a fost revelata "

Dumnezeu sa va binecuvanteze!

O scrisoare pretioasa , lumina in sufletul meu

Isus si Maria sa fie in sufletele voastre,  fiicele mele in Cristos.

Multa mangaiere mi-a adus scrisoarea voastra, sa va rasplateasca Domnul Nostru.Daca nu v-am scris nu a fost din cauza ca nu am vrut, caci cu adevarat va doresc marele bine, dar mi s-a parut ca prea mult s-a spus si scris, ca sa actionam cum se cuvine; iar ceea ce lipseste , daca lipseste ceva, nu este sa scriem sau sa vorbim , caci aceasta de obicei prisoseste, ci sa tacem si sa faptuim.Caci , in plus , vorbitul distrage, pe cand tacerea si fapta reculeg si intaresc spiritul.Si astfel, pentru ca persoana stie ce i s-a spus spre folosul ei , nu mai are nevoie sa auda, nici sa vorbeasca , ci sa treaca la fapte cu adevarat, in tacere si cu grija, cu smerenie si dragoste si dispret de sine; si sa nu mai caute apoi lucruri noi, care nu servesc decat sa satisfaca dorinta de cele exterioare, chiar si daca aceasta nu poate fi satisfacuta, dar spiritul slabeste si e golit de virtute launtrica.Iar din asta nu se trage folos nici din prima invatatura , nici din ultima, precum cel ce inghite indigest, caci caldura naturala raspandindu-se la una si alta mancare , nu are putere sa transforme totul in substanta, si apare o boala.

E multa nevoie, fiicele mele, a sti sa furi spiritul de la diavol si de la senzualitatea noastra, pentru ca de nu , fara sa ne dam seama, ne vom trezi foarte lipsite de folos si foarte straine de virtutile lui Cristos, si apoi vom insera cu munca si fapta facute de-a-ndoaselea , si crezand ca aveam candela aprinsa , ne va aparea moarta; caci de credeam ca suflam in ea pentru a o aprinde, era poate mai degraba spre a o stinge.Spun deci ca, pentru a nu fi asa, si pentru a va pastra sufletul, cum am spus, nu exista remediu mai bun decat sa patimim si sa faptuim si sa tacem si sa inchidem simturile prin folosirea si tinderea spre singuratate si uitarea oricarei fapturi si a oricaror intamplari, chiar de se scufunda lumea.

Niciodata, la bine sau la rau, nu incetati sa va linistiti inima cu launtrice franturi de iubire, pentru a patimi in orice vi se ofera.Caci desavarsirea este o stare atat de inalta, iar delectarea spiritului atat de pretioasa, ca toate acestea doreasca Dumnezeu sa fie de ajuns. Este imposibil sa tragi folos altfel decat infaptuind si patimind virtuos, invesmantand totul in tacere.

Este stiut, fiicele mele: sufletul care intelege sa se grabeasca sa vorbeasca si sa caute in jur , foarte putin intelege din Dumnezeu. Caci daca intelege, imediat se grabeste launtric sa taca si sa fuga de orice conversatie; pentru ca mai mult doreste Dumnezeu ca sufletul sa se bucure cu el decat cu orice alta faptura, oricat de privilegiata ar fi  si oricata importanta i s-ar da.

Ma recomand rugaciunilor voastre; si fiti sigure ca fiind iubirea mea atat de putina, este atat de reculeasa incat nu uit de cei carora le datorez atat de mult in Domnul. Care sa fie cu noi toti.Amin.

Cel mai mult se cuvine sa tacem in fata acestui mare Dumnezeu, cu dorinta si cu limba, al carei grai, pe care El il aude, este doar o iubire tacuta.

Fratele Ioan al Crucii

Carmelitanelor Desculte din Beas , Granada , 22 noiembrie 1587