21 ianuarie 2014

Decalogul seninatatii

1. Doar pentru astăzi îmi propun să încerc să trăiesc doar prezentul, fără să vreau să rezolv toate problemele vieţii mele deodată.
 

2. Doar pentru astăzi îmi propun să am grijă maximă de aspectul meu: galant în maniere, nu voi critica pe nimeni şi nu voi pretinde să îmbunătăţesc sau să pun la punct pe nimeni, ci doar pe mine însumi.
 

3. Doar pentru astăzi îmi propun să fiu fericit, având certitudinea că am fost creat pentru a fi fericit, nu numai pe lumea cealalaltă, ci şi pe lumea asta.
 

4. Doar pentru astăzi îmi propun să mă adaptez situaţiilor fără să pretind ca acestea să se adapteze dorinţelor mele.
 

5. Doar pentru astăzi îmi propun să dedic 10 minute din timpul meu unei lecturi bune, amintindu-mi că, aşa cum alimentele sunt necesare vieţii trupeşti, aşa şi lectura este necesară vieţii sufleteşti.
 

6. Doar pentru astăzi îmi propun să fac o faptă bună şi nu voi spune nimănui.
 

7. Doar pentru astăzi îmi propun să fac cel puţin un lucru pe care, de obicei, nu vreau să îl fac, iar dacă ma voi simţi jignit, ma voi strădui să nu afle nimeni.
 

8. Doar pentru astăzi îmi propun să fac un program detaliat; poate că nu mă voi ţine strict de el, dar îl voi redacta şi mă voi feri de două nenorociri: graba şi nehotărârea.
 

9. Doar pentru astăzi îmi propun să cred cu tărie că, indiferent dacă situaţiile demonstrează contrariul, Dumnezeu are grijă de mine ca şi cum aş fi singurul pe lumea asta.
 

10. Doar pentru astăzi îmi propun să nu îmi fie teamă; şi mai ales nu îmi va fi teamă să mă bucur de ceea ce este frumos şi să cred în bunătate.
 

                                                                             Fericitul Ioan al XXIII-lea

sursa: http://www.pastoratie.ro/index.php?option=com_docman&task=cat_view&gid=72&Itemid=139#



Dumnezeu sa va binecuvanteze cu inimi senine!

3 comentarii:

  1. RASPUNS :

    Vineri, 31 ianuarie 2014

    Vineri din saptamâna a 3-a de peste an
    Ss. Ioan Bosco, pr. **; Marcela, vaduva
    Fil 4,4-9; Ps 33; Mt 18,1-5

    LECTURA I
    Îndreptaţi-vă gândul la tot ceea ce este sfânt.
    Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 4,4-9
    Fraţilor, 4 bucuraţi-vă mereu în Domnul, şi iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! 5 Bucuria voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor: Domnul este aproape! 6 Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumire. 7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi cugetele voastre în Cristos Isus. 8 În sfârşit, fraţilor, îndreptaţi-vă gândul şi cugetul la tot ceea ce este adevărat şi vrednic de cinste, la tot ceea ce este drept şi sfânt, la tot ceea ce este vrednic de iubire şi cu faimă bună, la tot ceea ce este virtute şi vrednic de laudă. 9 Ceea ce aţi învăţat şi aţi primit, ceea ce aţi auzit şi văzut la mine, acelea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.

    Cuvântul Domnului

    PSALMUL RESPONSORIAL Ps 33,2-3.4-5.6-7.8-9.10-11 (R.: 9a)
    R.: Gustaţi şi vedeţi, cât de bun este Domnul.
    2 Voi lăuda pe Domnul întotdeauna,
    lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele.
    3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
    Să audă cei blânzi şi să se bucure. R.

    4 Slăviţi pe Domnul împreună cu mine,
    să înălţăm numele lui împreună!
    5 Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
    şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă. R.

    6 Priviţi la Domnul şi veţi fi luminaţi
    şi feţele voastre nu vor avea de ce să se ruşineze.
    7 Cel sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
    şi l-a mântuit de toate necazurile sale. R.

    8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
    şi-i scapă din primejdie.
    9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
    fericit este omul care se încrede în Domnul. R.

    10 Temeţi-vă de Domnul, voi sfinţii lui,
    căci de nimic nu duc lipsă cei care se tem de el.
    11 Bogaţii au sărăcit şi îndură foame,
    dar cei care îl caută pe Domnul nu duc lipsă de nimic. R.

    ALELUIA Cf. Mt 11,25
    (Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte,
    stăpânul cerului şi al pământului,
    pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

    EVANGHELIA
    Cine va primi un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte.
    Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,1-5
    În ceasul acela, 1 ucenicii s-au apropiat de Isus şi l-au întrebat: "Cine este mai mare în împărăţia cerurilor?" 2 Atunci Isus a chemat la el un copil, l-a aşezat în mijlocul lor şi le-a zis: 3 "Vă spun adevărul: De nu vă veţi converti şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 4 De aceea, oricine se va face mic ca acest copil, va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. 5 Şi oricine va primi un copil ca acesta în numele meu, pe mine mă primeşte.

    Cuvântul Domnului

    P.S.
    poate ca parintele nu are decat 5 carti .... special pt. tine ... intreaba-l !
    Pace si Bine !

    RăspundețiȘtergere
  2. Azi ,si datorita Parintelui care mi-a adus cartile, si datorita modului in care a celebrat Liturghia in capela impreuna cu calugaritele, chiar am gustat ce bun este Domnul.

    Si ,DA , are carti destule, il intrebasem inainte de a-ti scrie.Doar ca azi i-am spus si doamnei E. si daca va comanda ea mai multe nu stiu cate ii vor mai ramane.Asa ca daca doresti... iti trimit numarul dansului pe email.

    "Slăviţi pe Domnul împreună cu mine,
    să înălţăm numele lui împreună!
    Când îl caut pe Domnul, el îmi răspunde
    şi mă eliberează de tot ce mă înspăimântă."

    Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te ocroteasca!

    RăspundețiȘtergere
  3. MULTUMESC PENTRU TELEFON !
    Pace si Bine !

    RăspundețiȘtergere