17 aprilie 2013

Calomnia




Mulţi martiri ai Bisericii, victime ale calomniei, lucrare care vine de la Satana


RV 15 apr 2013. „Calomnia distruge lucrarea lui Dumnezeu în oameni”: a spus Papa Francisc la Sf. Liturghie celebrată luni dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican. Au luat parte, printre alţii, personalul de la Serviciul Telefonic şi de la Oficiul Internet din Vatican. Papa a îndemnat credincioşii să se roage pentru numeroşii martiri care şi astăzi sunt acuzaţi pe nedrept, prigoniţi şi ucişi din ură faţă de credinţă.

Ştefan, primul martir al Bisericii, este o victimă a calomniei, manifestare directă a Satanei. Nu foloseşte eufemisme, Papa Francisc, atunci când vrea să înfiereze unul din cele mai josnice comportamente umane.

Lectura Sf. Liturghii de luni, luată în ritul roman din cartea Faptele Apostolilor (6,8-15), prezintă arestarea ucenicului Ştefan, unul din cei şapte diaconi aleşi şi numiţi de Apostoli. Acesta este târât în faţa sinedriului datorită mărturiei personale dată pentru Evanghelie, o mărturie însoţită de semne ieşite din comun. Diaconul creştin, se citeşte în textul biblic, este acuzat în faţa sinedriului de „martori falşi”.

În această privinţă, Papa Francisc observă că „nu mergea bine o confruntare curată, o lupta între oamenii buni”, de aceea duşmanii lui Ştefan au luat-o pe calea cea murdară: calomnia”.

● „Noi toţi suntem păcătoşi, toţi. Avem păcate. Dar calomnia este altceva. Este un păcat, desigur, dar totuşi este altceva. Calomnia vrea să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Calomnia provine dintr-o realitate foarte rea, se naşte din ură. Iar cel care produce ura, este Satana. Calomnia distruge lucrarea lui Dumnezeu în oameni, în suflete. Calomnia recurge la minciună pentru a merge înainte. Să nu ne îndoim: unde este calomnie, acolo este Satana, chiar el”.

De la comportamentul acuzatorilor, Papa Francisc şi-a îndreptat atenţia spre comportamentul celui acuzat. La minciună, Ştefan nu răspunde cu minciună, „nu vrea să meargă pe această cale pentru a scăpa cu viaţă. El îşi îndreaptă privirea la Domnul şi ascultă de lege”, şi rămâne astfel în pacea şi adevărul lui Cristos. Este ceea ce se întâmplă în istoria Bisericii, pentru că de la primul martir până astăzi, avem foarte multe exemple de la cei care au dat mărturie pentru Evanghelie printr-un curaj extrem:


● „Dar timpul martirilor nu s-a terminat. Iar astăzi, de fapt, am putea spune că Biserica are mai mulţi martiri decât în primele secole. Biserica are foarte mulţi bărbaţi şi femei care sunt calomniaţi, prigoniţi, ucişi din ură faţă de Isus, din ură faţă de credinţă. Unul este ucis pentru că îi învăţa pe alţii catehismul, celălalt pentru că purta o cruce… Astăzi, în atâtea ţări, îi calomniază, îi prigonesc… sunt fraţii şi surorile noastre care astăzi suferă, în acest timp al martirilor”.
Iar noi, a subliniat Sfântul Părinte, trăim într-o „epocă cu mai mulţi martiri decât în primele secole”. Şi o epocă marcată de „atâtea turbulenţe spirituale” i-a adus aminte Pontifului de o icoană rusească de acum câteva secole: Maica Domnului care acoperă cu mantia sa poporul lui Dumnezeu. 

● „Să ne rugăm Maicii Domnului să ne ocrotească. În vremuri de turbulenţe spirituale, locul cel mai sigur este mantia Maicii Domnului. Ea este mama care are grijă de Biserică. Şi în aceste timpuri de martiri, ea este într-un anumit fel, cum se spune, «protagonista ocrotirii», este mama. (…) Să-i spunem cu credinţă: «Sub ocrotirea ta, mamă, este Biserica. Ai grijă de Biserică!»”


sursa:  http://ro.radiovaticana.va/news/2013/04/15/mul%C5%A3i_martiri_ai_bisericii,_victime_ale_calomniei,_lucrare_care_vin/rom-682965





Dumnezeu sa va binecuvanteze cu infinita sa iubire  si cu nesfarsita Sa milostivire!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu