"Nu aş fi absolut nimic, dacă Tu nu ai exista întru mine." Sfantul Augustin

 Dar în ce fel îl voi invoca eu pe Dumnezeul meu, pe Dumnezeul şi pe Domnul meu? Fiindcă oricum îl voi invoca, îl voi chema în mine, întru totul pe El însuşi, însă care ar putea să fie locul din fiinţa mea în care să poată veni întru mine Dumnezeul meu; în care loc să vină întru mine Dumnezeu, Dumnezeul care a făcut ce­rul şi pămîntul?

  

O, Doamne, Dumnezeule al meu, exis­tă oare în fiinţa mea ceva atît de mare, care să Te poată cuprinde?

 Dar oare cerul şi pămîntul, pe care Tu le-ai fă­cut, şi în care Tu şi pe mine m-ai zidit, Te cuprind ele oare?

Dar, întrucît fără Tine nimic din tot ceea ce există n-ar putea să existe, ar fi cu putinţă oare ca ceea ce există să poată să Te cuprindă? Fiindcă la fel sînt şi eu: de ce îţi cer eu să vii întru mine, eu, care n-aş putea să exist dacă Tu n-ai fi întru mine?

 Deoarece eu, chiar şi la cei de jos de mă voi duce, Tu eşti totuşi pînă şi acolo; iar de voi cobori la iad, Tu iarăşi eşti prezent. Aşadar, o, Dumnezeule al meu, eu n-aş putea să fiu, n-aş putea în nici un fel să exist, dacă Tu n-ai fi întru mine. Or, aş putea eu oare să exist, dacă n-aş fi întru Tine, Cel da­torită Căruia sînt toate, prin care sînt toate şi în care sînt toate?  

Chiar aşa, o, Doamne, chiar aşa! în ce loc să Te chem deci, de vreme ce eu sînt întru Tine; sau Tu, de unde anume să vii întru mine? Căci unde m-aş putea eu retrage în afara cerului şi a pămîntului, pentru ca Dumnezeul meu să vină întru mine de acolo, El, Care a zis: Eu umplu şi cerul, şi pămîntul.

Tu pe toate le umpli

 Aşadar, Te cuprind oare cerul şi pămîntul, de vreme ce Tu le umpli pe ele cu făptura Ta? Oare Tu le

umpli şi încă mai rămîne pe afară, deoarece ele nu sînt în stare să Te cuprindă? Şi încotro mai reverşi Tu ceva, care prisoseşte din Tine, după ce şi cerul şi pămîntul s-au umplut de Tine? Nu simţi oare nevoia să fii conţi­nut de ceva, Tu, Care le conţii pe toate, fiindcă pe cele pe care le umpli, Tu le umpli conţinîndu-le? Căci nu va­sele care sînt pline de Tine Te fac neschimbător; deoa­rece ele, chiar dacă s-ar sfărîma, Tu tot nu Te-ai revăr­sa, iar cînd Te vei revărsa peste noi, Tu nu vei rămîne la pămînt, ci ne vei ridica şi pe noi, şi nici Tu nu Te vei împrăştia, ci ne vei aduna.

Dar Tu, Cel Care le umpli pe toate, le umpli cu totali­tatea Ta? Ori poate că întregul nu Te poate cuprinde în întregime şi atunci el cuprinde numai o parte din Tine? Şi toate cuprind în acelaşi timp aceeaşi parte din Tine, ori fiecare parte conţine numai cîte ceva din Tine, şi anume, părţile mai mari pe cele mai mari, şi părţile mai mici pe cele mai mici? Aşadar, există vreo parte a Ta mai mare şi alta mai mică, sau Tu eşti. totul în toate părţile şi nici un lucru nu Te poate cuprinde în întregime?

Ce anume eşti, o, Dumnezeule?

 Aşadar, ce anume eşti, o, Dumnezeule al meu, Te întreb ce anume eşti, dacă nu Domnul Dumnezeu? Dar cine ar putea să fie Domn, în afară de Domnul, sau cine ar putea să fie Dumnezeu, în afară de Dumnezeul nos­tru?¹⁸ O, Tu, Preaînaltule, Preabunule, Preaputernicule, Atotputernicule, Preamilostive, Preadreptule, Preataini-cule şi Preaprezentule! Tu, Cel Preafrumos şi Cel Prea-tare! Tu, Care eşti statornic şi de necuprins! Tu, Cel ne­schimbat, Care le schimbi pe toate! Tu, Care nu eşti niciodată nou şi niciodată vechi! Tu, Cel Care le înno-ieşti pe toate şi Care pe cei trufaşi îi readuci la vechea lor stare, şi ei nici măcar nu ştiu! Tu, Cel întotdeauna activ şi întotdeauna paşnic; Tu, Cel Care mereu aduni,

dar Care nu ai nevoie de nimic; Tu, Cel Care aduci şi Care umpli! Tu, Cel Care ocroteşti; Tu, Cel Care naşti şi hrăneşti, şi duci totul pînă la capăt, căutînd atunci cînd Ţie nimic nu-Ţi lipseşte!

Tu iubeşti şi nu devii pătimaş; eşti gelos şi eşti în siguranţă; Te căieşti şi totuşi nu regreţi; Te mînii, dar eşti liniştit; Tu schimbi lucrările mîinilor Tale şi totuşi, planul nu Ţi-l schimbi; Tu primeşti ceea ce găseşti şi niciodată nu arunci nimic de la Tine; Tu, Care nu eşti niciodată sărac, dar care Te bucuri de cîştiguri; Care nu eşti niciodată avar, dar Care ceri totuşi dobînzi; Tu, Că­ruia i se dă din belşug, ca să nu pretinzi datorii, şi to­tuşi, cine posedă ceva şi acel ceva nu este al Tău? Tu dai înapoi datoriile, fără să rămîi cuiva dator; dai înapoi datoriile, nepierzînd nimic. Şi ce am mai putea spune, o, Dumnezeule al meu, Tu, viaţa mea, Tu, Dulcele meu cel Sfînt? Sau ce ar mai putea să spună cineva, cînd ar încerca să vorbească despre Tine? Dar vai de aceia care păstrează tăcerea cu privire la Tine, fiindcă, deşi vorbă­reţi, ei tot muţi sînt.

Voi muri, ca să nu mor

 Cine-mi va da mie posibilitatea să mă odihnesc întru Tine? Cine-mi va da mie puterea ca Tu să vii în inima mea? Şi oare, dacă vii, o vei îmbăta astfel încît eu să pot uita relele mele şi să Te îmbrăţişez pe Tine, Tu, singurul meu bun? Ce anume eşti Tu pentru mine? Ai milă de mine, ca să pot vorbi! Ce anume sînt eu însumi pentru Tine, ca Tu să porunceşti să fii iubit de mine, şi, dacă nu voi face aceasta, să Te mînii pe mine şi să mă ameninţi cu suferinţe cumplite? Cît de mici, sau cît de mari ar fi aceste suferinţe, dacă eu nu Te-aş iubi? Vai mie! Spune-mi prin milostivirile Tale, o, Doamne, Dum­nezeule al meu, ce eşti Tu pentru mine?

 Spune sufletu­lui meu: mintuirea ta sînt Eu! Spune aşa, ca să aud!

Iată, urechile inimii mele sînt înaintea Ta, o, Doamne; deschide-le şi spune inimii mele:  

Eu sînt mîntuirea ta.  

Voi alerga după glasul acesta şi Te voi înţelege. Să nu ascunzi de mine faţa Ta; voi muri, ca să nu mor spre a o vedea.

 Strimt este lăcaşul inimii mele, dar, ca Tu să poţi veni în el, se cuvine să fie lărgit de Tine; ruinat este el, Tu refă-l! Are lucruri care ar putea răni ochii Tăi, ştiu şi mărturisesc. Dar cine va curaţi lăcaşul acesta? Sau că­tre cine altul voi striga eu în afară de Tine: curăţeşte-mă pe mine de tăinuirile mele, Doamne, şi cruţă pe robul Tău de cele străine. Cred, din care cauză şi vorbesc; Tu ştii aceasta, o, Doamne! N-am mărturisit eu, oare, în faţa Ta şi împotriva mea, păcatele mele, o, Dumnezeule al meu, şi Tu ai iertat necredinţa inimii mele²³? Nu merg la judecată cu Tine, Care eşti adevărul; iar eu nu vreau să mă înşel pe mine însumi, pentru ca nu cumva ne­dreptatea mea să se înşele pe sine însăşi. 

 Aşadar, nu merg eu la judecată cu Tine, fiindcă, dacă Tu ai observa nedreptăţile, o, Doamne, Dumnezeule, cine va mai în­drăzni să susţină contrariul?

fragment din "Confesiunile Sfantului Augustin" 

sursa :http://alecsela.wordpress.com/2008/02/27/confesiuni-sfantul-augustin/

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu nesfarsitele comori ale milostivirii Sale!