Scaunul

Un domn, în vârstă, locuia împreună cu fiica sa. Se îmbolnăvi şi atunci fiica anunţă preotul pentru ca să-l viziteze. Când ajunse în camera bolnavului îl văzu pe bătrân în pat, cu două perne sub cap şi un scaun gol lângă pat.

-Mă aşteptaţi - îi spuse preotul. Văd un scaun pregătit ca să mă aşez.

-Ah, scaunul - spuse bătrânul. Închideţi uşa, vă rog.

Odată închisă uşa dormitorului, continuă:

- Părinte, eu am auzit vorbindu-se în biserică de multe ori despre rugăciune: despre necesitatea ei, importanţa, roadele... Niciodată nu am înţeles nici nu am ştiut să mă rog. Acum patru ani un bun prieten de-al meu mi-a spus: "Este foarte uşor. Tu te aşezi pe un scaun şi în faţa ta aşezi un scaun gol. Şi vorbeşti cu Dumnezeu, la fel cum faci cu mine acum, ca şi cum El ar sta pe scaun".

De atunci tot vorbesc cu Domnul, cu scaunul acesta în faţă, câteva ore pe zi. Cu uşa închisă, desigur, pentru că dacă ar vedea fiica mea, ar crede că am înnebunit.

Câteva zile după aceea fiica lui trebui să iasă la cumpărături, ca de obicei. Când se intoarse îl găsi pe tatăl său mort.

Îi comunică preotului că tatăl său murise şi-i mărturisi surprinderea sa pentru postura în care l-a găsit: îmbrăţişând acel scaun şi ţinându-şi capul sprijinit de spătarul lui.

Preotul, amintindu-şi de conversaţia pe care au avut-o, îi spuse: "Extraordinar mod de a muri".

*** 

A muri îmbrăţişându-l pe Dumnezeu. A muri în braţele lui Dumnezeu. Excelent mod de a muri. Pentru a muri astfel, trebuie să trăieşti astfel: imbrăţisându-l pe Dumnezeu; trebuie să trăieşti în braţele lui Dumnezeu.

*** 

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu dulcea Sa imbratisare!