„Vegheaţi, căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul.” (Mt 25, 13)
Isus abia ieşise din templu. Ucenicii îi atrag atenţia cu mândrie asupra frumuseţii impunătorului lăcaş. La care Isus spune: „Vedeţi toate acestea? Adevăr vă spun, nu va mai rămâne piatră peste piatră care să nu va fi dărâmată.” Apoi urcă pe Muntele Măslinilor, se aşează şi, privind Ierusalimul care este în faţa Lui, începe să vorbească despre distrugerea oraşului şi despre sfârşitul lumii.
Cum va fi sfârşitul lumii? – îl întreabă ucenicii – şi când se va întâmpla? Este o întrebare pe care şi-au pus-o pe rând şi generaţiile creştine care au urmat, o întrebare pe care şi-o pune fiecare fiinţă umană. Viitorul este plin de taină şi adesea ne înfricoşează. Şi astăzi unii se adresează vrăjitorilor şi cercetează horoscopul ca să ştie cum va fi viitorul, ce se va întâmpla...
Răspunsul lui Isus este clar: sfârşitul timpurilor coincide cu venirea Lui. El, Stăpânul istoriei, se va întoarce. El este punctul luminos al viitorului nostru.
Şi când se va petrece această întâlnire? Nimeni nu ştie, se poate întâmpla în orice moment. De fapt, viaţa noastră este în mâinile Sale. El ne-a dat-o, El ne-o poate lua, chiar pe neaşteptate, fără preaviz. Ne previne totuşi: veţi putea fi pregătiţi pentru acest moment dacă veţi veghea.
„Vegheaţi, căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul.”
Cu aceste cuvinte, Isus ne aminteşte înainte de toate că El va veni. Viaţa noastră pe pământ se va termina şi va începe o viaţă nouă, care nu va mai avea sfârşit.
Astăzi nimeni nu vrea să vorbească despre moarte... Uneori, facem tot ce putem să nu ne mai gândim la ea, cufundându-ne cu totul în ocupaţiile zilnice, până într-atât încât să-l uităm pe Acela care ne-a dăruit viaţa şi care ne-o va cere înapoi, ca să ne introducă în plinătatea vieţii, în comuniunea cu Tatăl Său, în Rai.
Vom fi pregătiţi ca să-L întâlnim? Vom avea candela aprinsă asemenea fecioarelor înţelepte care îl aşteaptă pe mire? Adică, vom fi în iubire? Sau candela noastră va fi stinsă, pentru că, prinşi de atâtea alte lucruri de făcut, de bucurii trecătoare, de stăpânirea bunurilor materiale, vom fi uitat că singurul lucru necesar este să iubim?
„Vegheaţi, căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul.”
Dar cum să veghem? Înainte de toate, ştim lucrul acesta, veghează bine tocmai cine iubeşte. O ştie soţia ce îşi aşteaptă soţul care întârzie la lucru, sau care trebuie să se întoarcă dintr-o călătorie lungă; o ştie mama ce tremură pentru fiul care încă nu s-a întors acasă; o ştie îndrăgostitul ce aşteaptă cu nerăbdare clipa în care îşi va întâlni iubita... Cine iubeşte ştie să aştepte chiar şi atunci când cel aşteptat întârzie.
Îl aşteptăm pe Isus dacă îl iubim şi dacă dorim cu ardoare să-L întâlnim.
Şi îl aşteptăm în mod concret, slujindu-L, de exemplu, în cel de alături sau angajându-ne la clădirea unei societăţi mai drepte. Isus însuşi este cel care ne invită să trăim astfel, povestindu-ne parabola slujitorului credincios care, în aşteptarea întoarcerii stăpânului, se îngrijeşte de servitori şi de treburile casei; sau aceea a servitorilor care, tot în aşteptarea întoarcerii stăpânului, se străduiesc să valorifice talanţii primiţi.
„Vegheaţi, căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul.”
Tocmai pentru că nu ştim nici ziua, nici ceasul venirii sale, putem să ne concentrăm mai uşor asupra zilei de astăzi care ne este dată, asupra trudei zilei, în prezentul pe care Providenţa ni-l oferă să-l trăim.
Cu câtva timp în urmă mi-a venit spontan să-i adresez lui Dumnezeu această rugăciune, pe care aş vrea s-o amintesc acum:
Isuse, fă-mă să vorbesc mereu
Ca şi cum ar fi ultimul cuvânt
Pe care l-aş spune.
Fă-mă să acţionez mereu
Ca şi cum ar fi ultimul lucru
Pe care l-aş face.
Fă-mă să sufăr mereu
Ca şi cum ar fi ultima durere
Pe care Ţi-o pot oferi.
Fă-mă să mă rog mereu
Ca şi cum ar fi ultima posibilitate
Pe care o am aici pe pământ
Ca să-Ţi vorbesc.
Chiara Lubich
Sursa :
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate comorile nesfarsitei Sale Milostiviri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu