O scrisoare FASCINANTA !!!

Isus sa fie in sufletele voastre fratii mei in Cristos!

Ieri am recitit aceasta fascinanta scrisoare al carei autor este 
Sfantul Ioan al Crucii.
Am descoperit in ea lucruri atat de profunde in ceea ce priveste desavarsirea fiecaruia incat am hotarat sa vi-o daruiesc si voua.

"Unui calugar carmelitan descult

Segovia, 14 aprilie 1589?

Pacea lui Isus Cristos sa fie , fiule, mereu in sufletul vostru.

Scrisoarea Cuviosiei Voastre am primit-o, scrisoare in care imi spuneti despre marea dorinta pe care v-o trimite Domnul Nostru de a va ocupa vointa numai cu el, iubindu-l mai presus de toate, si-mi cereti ca pentru a dobandi aceasta sa va dau cateva sfaturi.

Ma bucur ca Dumnezeu v-a dat dorinte atat de sfinte, si ma voi bucura si mai mult daca le veti pune in practica.Pentru care este nevoie sa aratam cum toate placerile, bucuriile si pasiunile din suflet sunt cauzate mereu de vointa si de dorinta lucrurilor trecatoare, care vi se ofera ca fiind bune si necesare si placute, fiind dupa parerea dumneavoastra atragatoare si pretioase; si urmand pasiunea si placerile lucrurilor trecatoare, sufletul se altereaza si se nelinisteste.

Dar pentru a risipi si mortifica aceste atractii si placeri fata de tot ce nu este Dumnezeu, Cuviosia Voastra trebuie sa observe ca tot ceea ce poate bucura vointa este mai ales suav si incantator, parandu-i-se placut; si niciun lucru incantator si suav, in care ea se poate bucura si delecta nu este Dumnezeu, pentru ca , dupa cum Dumnezeu nu poate cadea sub intelesurile celorlalte puteri, nici nu poate cadea sub atractiile si placerile vointei; caci in aceasta viata, cum sufletul nu poate afla gustul lui Dumnezeu, in mod esential, tot astfel intreaga suavitate si delectare pe care ar gusta-o, oricat de inalta ar fi, nu poate fi Dumnezeu; pentru ca de asemenea , tot ceea ce vointa poate gusta si savura in mod distinct este in masura in care se cunoaste prin cutare sau cutare obiect.

Deci, cum vointa nu l-a putut gusta niciodata pe Dumnezeu asa cum este, nici nu l-a cunoscut sub intelesul apetitului, si in consecinta nu stie care este Dumnezeu, nu poate sa-i stie gustul, oricare ar fi, nici nu pot fiinta si gustul sau  sa ajunga sa stie sa-i placa lui dumnezeu, caci aceasta ii depaseste orice capacitate;si astfel este clar ca niciunul din diferitele lucruri de care se poate bucura vointa nu este Dumnezeu.

Si de aceea, pentru a se uni cu el, trebuie sa se goleasca si sa se desprinda de orice afectiune dezordonata a dorintei si placerii, de tot ceea ce poate produce bucurie, atat in diferitele lucruri de sus cat si in cele de jos, lucruri spirituale sau trecatoare, pentru ca , purificata si curatata de orice placere, bucurie si atractie dezordonate, vointa intreaga , cu afectele sale sa se preocupe sa-l iubeasca pe Dumnezeu.

Pentru ca , daca intr-un anumit fel vointa poate patrunde intelesul lui Dumnezeu si se poate uni cu el, aceasta nu se poate produce prin vreun mijloc de intelegere al placerii, ci prin iubire;si cum delectarea si suavitatea si orice placere care poate cadea in incidenta vointei nu este iubire, observati in consecinta ca niciunul dintre sentimente nu poate fi mijlocul potrivit pentru ca vointa sa se uneasca cu dumnezeu, ci lucrarea vointei, pentru ca lucrarea vointei este foarte diferita de sentimentul sau:

prin lucrare se uneste cu Dumnezeu si se finalizeaza in el, care este iubire, si nu prin sentimentul dorinta sa, care se aseaza in suflet ca scop si termen.

Sentimentele pot servi doar ca motive de a iubi, si nu mai mult daca vointa vrea sa mearga inainte; si astfel sentimentele savuroase nu duc ele insele sufletul spre Dumnezeu, mai curand il fac sa zaboveasca in ele.

Lucrarea vointei este a-l iubi pe Dumnezeu; doar in el isi pune sufletul atasamentul, bucuria , placerea, satisfactia si iubirea, lasand in urma toate si iubindu-L mai presus de toate.

De unde, daca cineva doreste sa-l iubeasca pe dumnezeu nu prin suavitatea pe care o simte, lasa deja in urma suavitatea aceasta, si isi pune dragostea in Dumnezeu, pe care nu-l simte; caci , daca ar putea dragostea in suavitatea si placerea pe care le simte, oprindu-se si zabovind in ele, asta ar insemna ca le-ar pune intr-o faptura sau intr-un lucru al ei, si ar transforma motivarea lui in scop si sfarsit, si , in consecinta, lucrarea vointei ar fi vicioasa.

Deci pentru ca Dumnezeu este de neinteles si inaccesibil, vointa, pentru a-si pune lucrarea sa de iubire in  Dumnezeu, nu trebuie sa o puna in ceea ce poate atinge si intelege prin poftele ei, ci in ceea ce nu poate intelege si nici ajunge cu ele.Si in felul acesta vointa iubeste cu siguranta si in adevar dupa gustul credintei, de asemenea in despuiere si intunecimea sentimentelor sale, mai ales a celor pe care le poate simti cu intelegere si inteligenta sa, crezand si iubind peste ceea ce poate intelege.

Si astfel, foarte nestiutor ar fi cel care, lipsindu-i suavitatea si delectarea spirituala, ar gandi ca din aceasta cauza ii lipseste Dumnezeu, si cand l-ar avea , s-ar bucura si delecta, gandind ca pentru asta tine la Dumnezeu.

Si inca mai nestiutor ar fi daca ar porni sa caute aceasta suavitate in Dumnezeu si s-ar bucura si s-ar opri in ea; caci astfel nu ar mai merge in cautarea lui Dumnezeu cu vointa bazata pe despuierea credintei si iubirii, ci cu placerea si suavitatea spirituala, care este faptura, urmandu-si placerea si dorinta; si astfel, nu-l va mai iubi curat pe Dumnezeu  mai presus de orice, adica punandu-si toata puterea vointei in el, caci atasandu-se si sprijinindu-se in acea faptura cu dorinta, vointa nu se ridica la Dumnezeu, care este inaccesibil; este imposibil ca vointa sa poata atinge suavitatea si delectarea unirii divine, nici sa imbratiseze , nici sa simta dulcile si iubitoarele brate ale lui Dumnezeu, daca nu o face in despuiere si golita de dorinta oricarui gust, atat in cele de sus cat si de jos; caci asta a vrut sa spuna David cand a spus:

"Dilata os tuum, et implebo illud" (Ps 80, 11).

Trebuie deci stiut ca dorinta este gura vointei, care se dilata atunci cand nu este ocupata sau impiedicata de vreo imbucatura sau vreun gust; caci cand dorinta se pune in ceva , in acel ceva se strange,pentru ca in afara de Dumnezeu totul este stramt.Si astfel, pentru ca sufletul sa reuseasca sa mearga la Dumnezeu si sa se uneasca cu el,trebuie sa aiba gura vointei deschisa doar catre Dumnezeu , goala si lipsita de orice imbucatura a dorintei , pentru ca Dumnezeu sa o umple si sa indestuleze de iubire si dulceata, si sa ramana cu foamea si setea doar de Dumnezeu, fara sa vrea sa-si satisfaca altceva, caci lui Dumnezeu aici nu-i poate sti gustul; si ceea ce-i poate placea ( daca exista dorinta, spun) de asemenea il impiedica.

Asta ne-a invatat Isaia (55,1) cand a spus : "Toti cei insetati, veniti la apa... ; unde-i invita pe toti cei insetati doar de Dumnezeu , la belsugul apelor divine ale unirii cu Dumnezeu.

Mult deci, se cuvine sa-i intereseze Cuviosiei voastre sa-si dea intreaga vointa lui Dumnezeu daca doreste sa se bucure de multa pace in suflet si sa atinga desavarsirea, pentru ca astfelsa se uneasca cu el, si sa nu si-o ocupe cu lucrurile josnice si marunte ale pamantului.

Cel Preainalt sa va faca desavarsit spiritual si Sfant precum doriti.

Din Segovia, 14 aprilie.

Fratele Ioan al  Crucii"

sursa : "Opere minore" de Sfantul Ioan al Crucii

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Pacea , Iubirea si Bucuria Sa!