Acesta este un verset al Psalmului 40, pe care autorul scrisorii către evrei îl pune pe buzele Fiului lui Dumnezeu în dialog cu Tatăl. Autorul vrea să sublinieze în felul acesta iubirea cu care Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru a împlini lucrarea mântuirii în ascultare faţă de voinţa Tatălui
Aceste cuvinte fac parte dintr-un context în care autorul vrea să demonstreze superioritatea infinită a jertfei lui Isus faţă de jertfele din Legea veche. Spre deosebire de acestea din urmă, în care erau oferite lui Dumnezeu ca victime de animale sau, oricum, lucruri exterioare omului, Isus, împins de o iubire imensă, în timpul vieţii sale pământeşti i-a oferit Tatălui propria voinţă, s-a oferit pe sine în întregime.
„Iată, vin ca să fac voinţa ta”
Acest Cuvânt ne oferă cheia de lectură a vieţii lui Isus, ajutându-ne să descoperim aspectul cel mai profund şi firul de aur care leagă toate etapele vieţii sale pământeşti: copilăria sa, viaţa sa ascunsă, ispitele, alegerile sale, activitatea sa publică, până la moartea pe cruce. În orice clipă, în orice situaţie, Isus a căutat un singur lucru: să facă voinţa Tatălui şi a împlinit-o în mod radical, fără să facă ceva în afara ei şi refuzând chiar şi propunerile cele mai sugestive care nu ar fi fost în acord deplin cu acea voinţă.
„Iată, vin ca să fac voinţa ta”
Acest Cuvânt ne face să înţelegem măreaţa lecţie pe care o urmărea întreaga viaţă a lui Isus şi anume că lucrul cel mai important este să facem nu voinţa noastră, ci voinţa Tatălui; să fim capabili să spunem nu nouă înşine pentru a spune da Tatălui.
Adevărata iubire faţă de Dumnezeu nu constă în cuvinte, idei şi sentimente frumoase, ci în ascultarea efectivă de poruncile sale. Jertfa de laudă pe care El o aşteaptă de la noi este să-i oferim cu iubire ceea ce avem mai intim, ceea ce ne aparţine mai mult: voinţa noastră.
„Iată, vin ca să fac voinţa ta”
Cum vom trăi aşadar Cuvântul vieţii din această lună? Şi acesta este unul dintre cuvintele care scoate mai mult în evidenţă aspectul contracurent al Evangheliei, întrucât se opune tendinţei noastre celei mai înrădăcinate: aceea de a căuta voinţa noastră, de a urma instinctele noastre, sentimentele noastre.
Acest Cuvânt este şi unul dintre cele mai şocante pentru omul modern. Trăim în epoca exaltării eu-lui, a autonomiei persoanei, a libertăţii ca scop în sine, a autosatisfacerii ca realizare a individului, a plăcerii considerate drept criteriu al propriilor alegeri şi secretul fericirii. Dar cunoaştem şi consecinţele dezastruoase la care duce această cultură.
Ei bine, acestei culturi fondate pe căutarea voinţei proprii se opune cultura lui Isus, orientată în totalitate spre împlinirea voinţei lui Dumnezeu, cu efectele minunate pe care El ni le asigură.
Vom căuta aşadar să trăim Cuvântul din această lună alegând şi noi voinţa Tatălui, adică făcând din ea, aşa cum a făcut Isus, legea şi scopul întregii noastre vieţi.
Ne vom aventura spre o aventură divină pentru care îi vom fi recunoscători lui Dumnezeu o veşnicie întreagă. Prin ea ne vom face sfinţi şi vom iradia iubirea lui Dumnezeu în multe inimi.
Chiara Lubich
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu acele haruri care vor face din voi iubiti copii ai Vointei si Iubirii Divine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu