30 august 2011

Arhiepiscopul Chaput: intimitatea cu Cristos nu are de-a face cu sentimentele



18.08.2011, Madrid (Catholica) - Arhiepiscopul Charles J. Chaput (de Philadelphia, dar pentru moment doar numit) s-a adresat câtorva mii de tineri, subliniindu-le că o relaţie autentică cu Cristos nu se bazează doar pe emoţii. “În cele din urmă nu ceea ce simţi va determina cât de adevărată şi de profundă este întâlnirea ta cu Isus”, a afirmat el. 

“În schimb contează cât de mult te laşi transformat în El şi cât de mult arde în tine dorinţa de a-l duce altora, de a vesti Evanghelia, de a-i sluji pe săraci şi nevoiaşi, de a-i apăra pe nenăscuţi, de a asigura o cultură ce nu e ostilă creşterii familiilor creştine.”

Prelatul care a condus până recent Arhidieceza de Denver a vorbit tinerilor ieri seară, 17 august, pe arena din Madrid, în faţa la 12.00 de persoane venite pentru “Noche de Alegria”, adică Noaptea Bucuriei. Comunitatea Emmanuel a organizat evenimentul, care a inclus pe lângă cateheză şi rugăciuni, muzică şi Adoraţie Euharistică. Dacă “vreţi să aflaţi cât de puternică este forţa transformatoare a lui Isus, cât de mult poate El să schimbe vieţile voastre, nu vă concentraţi prea mult pe ceea ce veţi simţi în această seară”, a spus Arhiepiscopul Chaput imensei mase de tineri. “Dacă El vă oferă o experienţă profundă, mişcătoare, Lui să îi fie lauda! Dacă nu experimentaţi vreo emoţie, dacă nu simţiţi fiori pe şira spinării, tot Lui să îi fie lauda!”

Arhiepiscopul a ilustrat cu vieţile Sfintei Tereza de Avila, respectiv a Fericitei Tereza de Calcutta, care arată “cum operează puterea transformatoare a lui Isus în vieţile noastre”. 
“Sf. Tereza de Avila a experimentat 30 de ani neîntrerupţi de secetă spirituală, de viaţă de rugăciune frustrantă”, a afirmat el.

“Cu toate acestea, fidelitatea ei faţă de chemarea lui Isus şi dedicarea ei aprigă pentru reformarea carmelitelor au fost mereu intense şi de neoprit.” 

Fericita Tereza de Calcutta, “după cum am aflat după moartea ei, a trecut printr-o perioadă lungă, foarte dureroasă, de lipsă totală de mângâiere spirituală. Cu toate acestea a înfiinţat una dintre cele mai impresionante Congregaţii catolice, dedicate slujirii celor mai săraci dintre săraci”.

Noaptea Bucuriei trebuie să fie centrată pe “Cel care este raţiunea acestui eveniment: Isus prezent în mod real în Preasfânta Euharistie”.

“În acest fel, Noaptea Bucuriei va deveni cu adevărat o anticipare a ceea ce trebuie să fie vieţile noastre”. Totul, “de la mărturiile din lumea întreagă, pe care le-aţi ascultat, la muzică şi rugăciune, totul trebuie să conducă şi să ne pregătească pentru Adoraţia Euharistică”.

Şi a adăugat: “Dar primirea Euharistiei are consecinţe. Adorarea lui Isus în Preasfântul Sacrament, aşa după cum ne pregătim să facem, are consecinţe” şi cer acţiune din partea credincioşilor.
Arhiepiscopul Chaput a indicat pasajul din Evanghelia lui Luca unde discipolii lui Cristos călătoresc cu El în drum spre Emaus după moartea şi învierea Sa. După ce Cristos le tălmăceşte Scripturile şi după ce frânge pâinea – o prevestire a Liturghiei – ochii lor se deschid şi văd cine este cu adevărat. 

“Fără îndoială, bucuria şi pacea experimentate de discipoli după ce l-au recunoscut pe Isus trebuie să fi fost de nedescris”, a afirmat prelatul.

“Dar cât de profundă, intensă şi personală a fost ea”, a concluzionat Arhiepiscopul, “nu i-a paralizat într-o satisfacţie individualistă. Dimpotrivă, i-a împins să alerge înapoi la fraţii lor, să le ducă Vestea cea Bună. Luminaţi de lumina interioară ce vine din experimentarea personală a lui Isus, ei au fost impulsionaţi imediat să împărtăşească puterea răscumpărării lui Isus cu restul lumii.”

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Prezenta, Bucuria si Iubirea Sa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu