Predica Papei la sărbătoarea Corpus Christi

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
în sărbătoarea Corpus Christi
joi, 23 iunie 2011

Iubiţi fraţi şi surori,

Sărbătoarea Corpus Domini este inseparabilă de Joia Sfântă, de Liturghia in Caena Domini, în care se celebrează solemn instituirea Euharistiei.

În timp ce în seara de Joia Sfântă se retrăieşte misterul lui Cristos care ni se oferă în pâinea frântă şi în vinul vărsat, astăzi, în sărbătoarea Corpus Domini, tot acest mister este propus adoraţiei şi meditaţiei Poporului lui Dumnezeu, iar Preasfântul Sacrament este purtat în procesiune pe străzile oraşelor şi satelor, pentru a manifesta că Isus Cristos înviat merge în mijlocul nostru şi ne conduce spre Împărăţia cerurilor. 

Ceea ce Isus ne-a dăruit în intimitatea Cenacolului astăzi manifestăm în mod deschis pentru că iubirea lui Cristos nu este rezervată câtorva, ci este destinată tuturor. 

În Liturghia in Caena Domini din Joia Sfântă am subliniat că în Euharistie are loc transformarea darurilor de pe acest pământ – pâinea şi vinul – finalizată pentru a transforma viaţa noastră şi a inaugura astfel transformarea lumii. În această seară aş vrea să reiau această perspectivă.

Totul porneşte, s-ar putea spune, din inima lui Cristos, care la Ultima Cină, în ajunul pătimirii sale, i-a mulţumit lui Dumnezeu şi l-a lăudat şi, făcând astfel, cu puterea iubirii sale, a transformat sensul morţii spre care se îndrepta. Faptul că Sacramentul altarului a asumat numele “Euharistie” – “aducere de mulţumire” – exprimă tocmai asta: că schimbarea substanţei pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Cristos este rod al dăruirii de sine însuşi pe care a făcut-o Cristos, dar al unei Iubiri mai tare decât moartea, Iubire divină care l-a făcut să învie din morţi. Iată pentru ce Euharistia este hrană de viaţă veşnică, Pâine a vieţii. 

Din inima lui Cristos, din “rugăciunea sa euharistică” în ajunul pătimirii, provine acel dinamism care transformă realitatea în dimensiunile sale cosmică, umană şi istorică. Totul provine de la Dumnezeu, de la atotputernicia Iubirii sale Una şi Întreită, întrupată în Isus. În această Iubire este cufundată inima lui Cristos; de aceea El ştie să mulţumească şi să-l laude pe Dumnezeu chiar şi în faţa trădării şi a violenţei şi în felul acesta schimbă lucrurile, persoanele şi lumea.

Această transformare este posibilă graţie unei comuniuni mai puternice decât dezbinarea, comuniunea lui Dumnezeu însuşi. 

Cuvântul “comuniune”, pe care noi îl folosim şi pentru a desemna Euharistia, rezumă în sine dimensiunea verticală şi cea orizontală a darului lui Cristos. 

Este frumoasă şi foarte elocventă expresia “a primi împărtăşania (comuniunea)” referită la actul de a mânca Pâinea euharistică. De fapt, atunci când facem acest act noi intrăm în comuniune cu însăşi viaţa lui Isus, în dinamismul acestei vieţi care ni se dăruieşte nouă şi pentru noi. De la Dumnezeu, prin Isus, până la noi: o singură comuniune se transmite în sfânta Euharistie.

L-am ascultat puţin mai înainte, în lectura a doua, din cuvintele apostolului Paul adresate creştinilor din Corint: 

“Potirul binecuvântării pe care îl binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos? Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine” (1Cor 10,16-17).

Sfântul Augustin ne ajută să înţelegem dinamica împărtăşirii euharistice atunci când face referinţă la un fel de viziune pe care a avut-o, în care Isus i-a spus:

“Eu sunt hrana celor puternici. Creşte şi mă vei avea. Tu nu mă vei transforma pe mine în tine, ca hrană a trupului, ci tu vei fi transformat în mine” 

 (Conf. VII, 10, 18). 

Aşadar în timp ce hrana trupească este asimilată de organismul nostru şi contribuie la întreţinerea sa, în cazul Euharistiei e vorba de o Pâine diferită: nu noi o asimilăm, ci ea ne asimilează ei, aşa încât devenim conformi cu Isus Cristos, mădulare ale trupului său, una cu El. 

Această trecere este decisivă. De fapt, tocmai pentru că Isus Cristos, în împărtăşania euharistică, ne transformă în El, individualitatea noastră, în această întâlnire, este deschisă, eliberată de egocentrismul său şi inserată în Persoana lui Isus, care la rândul său este cufundată în comuniunea trinitară. Astfel Euharistia, în timp ce ne uneşte cu Cristos, ne deschide şi spre ceilalţi, ne face mădularii unii pentru alţii: nu mai suntem dezbinaţi, ci suntem una în El. 

Împărtăşania euharistică mă uneşte cu persoana care este lângă mine şi cu care probabil nici nu am un raport bun, dar şi cu fraţii de departe, în orice parte a lumii. De aici, din Euharistie, derivă aşadar sensul profund al prezenţei sociale a Bisericii, aşa cum mărturisesc marii Sfinţi sociali, care au fost mereu mari suflete euharistice. Cine îl recunoaşte pe Isus în Ostia sfântă, îl recunoaşte în fratele care suferă, căruia îi este foame şi îi este sete, care este străin, gol, bolnav, în închisoare; şi este atent faţă de orice persoană, se angajează, în mod concret, pentru toţi cei care sunt în necesitate. 

Din darul de iubire al lui Cristos provine de aceea responsabilitatea noastră specială de creştini în construirea unei societăţi solidare, drepte, fraterne. În special în timpul nostru, în care globalizarea ne face tot mai dependenţi pe unii de alţii, 

Creştinismul poate şi trebuie să facă în aşa fel încât această unitate să nu se construiască fără Dumnezeu, adică fără Iubirea adevărată, ceea ce ar da spaţiu încurcăturii, individualismului, samavolniciei tuturor împotriva tuturor. Evanghelia are ca ţintă din totdeauna această unitate a familiei umane, o unitate neimpusă din afară, nici de interese ideologice sau economice, ci pornind de la simţul de responsabilitate a unora faţă de ceilalţi, pentru că ne recunoaştem mădulare ale unuia şi aceluiaşi trup, ale trupului lui Cristos, pentru că am învăţat şi învăţăm constant de la Sacramentul Altarului că împărtăşirea, iubirea este calea dreptăţii adevărate.

Să ne întoarcem acum al actul lui Isus la Ultima Cină. Ce s-a întâmplat în acel moment? Atunci când El a spus: Acesta este trupul meu care este dăruit pentru voi, acesta este sângele meu vărsat pentru voi şi pentru mulţime, ce anume s-a întâmplat? Isus în acel gest anticipă evenimentul de pe Calvar. El acceptă din iubire toată pătimirea, cu travaliul său şi violenţa sa, până la moartea pe cruce; acceptând-o în felul acesta o transformă într-un act de dăruire. 

Aceasta este transformarea de care are nevoie mai mult lumea, pentru că o răscumpără din interior, o deschide spre dimensiunile Împărăţiei cerurilor. Însă această reînnoire a lumii Dumnezeu vrea să o realizeze mereu pe aceeaşi cale urmată de Cristos, acea cale, mai mult, care este El însuşi. 

Nu există nimic magic în Creştinism. Nu există scurtături, ci totul trece prin logica umilă şi răbdătoare a bobului de grâu care se frânge pentru a da viaţă, logica credinţei care mută munţii cu forţa blândă a lui Dumnezeu. Pentru aceasta Dumnezeu vrea să continue să reînnoiască omenirea, istoria şi cosmosul prin acest lanţ de transformări, al căror sacrament este Euharistia. 

Prin pâinea şi vinul consacrate, în care este realmente prezent Trupul şi Sângele său, Cristos ne transformă pe noi, asimilându-ne Lui: ne implică în lucrarea sa de răscumpărare, făcându-ne capabili, prin harul Duhului Sfânt, să trăim conform însăşi logicii sale de dăruire, ca boabe de grâu unite cu El şi în El. 

Astfel se seamănă şi se formează în brazdele istoriei unitatea şi pacea, care sunt scopul spre care tindem, după planul lui Dumnezeu.

Fără iluzii, fără utopii ideologice, noi mergem pe drumurile lumii, purtând înlăuntrul nostru Trupul Domnului, asemenea Fecioarei Maria în misterul Vizitării. Cu umilinţa de a ne şti simple boabe de grâu, păstrăm certitudinea fermă că iubirea lui Dumnezeu, întrupată în Cristos, este mai puternică decât răul, decât violenţa şi decât moartea. 

Ştim că Dumnezeu pregăteşte pentru toţi oamenii ceruri noi şi pământ nou, în care domnesc pacea şi dreptatea – şi în credinţă întrevedem lumea nouă, care este adevărata noastră patrie. Şi în seara aceasta, în timp ce apune soarele peste iubitul nostru oraş Roma, noi pornim la drum: cu noi este Isus Euharistie, Cel Înviat, care a spus: 

“Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).

Mulţumim, Doamne Isuse! Mulţumim pentru fidelitatea ta, care susţine speranţa noastră. Rămâi cu noi pentru că se face seară.

“Bun Păstor, adevărată Pâine, Isuse, ai milă de noi; hrăneşte-ne, apără-ne, du-ne la bunurile veşnice, în pământul celor vii!” Amin.

sursa:

 http://documente.catholica.ro/predica-papei-la-sarbatoarea-corpus-christi-2011/

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Iubirea Sa infinita!