Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

De catva timp imi propusesem sa va daruiesc urmatoarea rugaciune...

zilele trecute am gasit-o postata pe acest blog si m-am hotarat sa o postez chiar in forma in care a fost scrisa acolo...

"Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

„Doamne şi Stăpân al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie şi al grăirii în deşert.

(Metanie mare).
Iar spiritul curăţiei, al umilinţei, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

(Metanie mare).
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că eşti binecuvântat în vecii vecilor. Amin”. 

(Metanie mare).

În mănăstirile de rit răsăritean, rugăciunea se citeşte în Postul Mare, la sfârşitul slujbei vecerniei, de luni până vineri. Ea cuprinde toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi îl ajută pe credincios să scape de câteva boli ale spiritului:
Spiritul trândăviei: este cel care distruge în noi orice energie în măsură să ne crească, creându-ne convingerea că totul este inutil.
Fructul amar al trândăviei este grija de multe: deznădejdea, uciderea sufletului.
Iubirea de domnie: o atitudine greşită faţă de semenii noştri, bazată pe egocentrism, din care Dumnezeu este eliminat.
Grăirea în deşert: cuvântul nu mai contribuie la zidire, ci la distrugere, el nu mai exprimă adevărul lui Dumnezeu.
Acestea sunt cele patru obstacole ale pocăinţei celei adevărate, obstacole pe care le poate îndepărta doar Dumnezeu. După acestea, urmează cele patru laturi pozitive ale pocăinţei:
Curăţia sau dreapta socotinţă, este respectarea adevăratei scări de valori stabilită de către Dumnezeu.
Smerenia, biruinţa în noi a adevărului, cea care aduce cu sine revărsarea peste noi a harului lui Dumnezeu.
Cele două sunt urmate de către răbdare: aplecarea spre profunzimea lucurilor create de Dumnezeu, cunoaşterea temeinică a acestora, deschiderea spre semenii noştri, trecând peste gusturile şi convingerile noastre.
Dragostea, cea care este deasupra tuturor virtuţilor, vine numai de la Dumnezeu, ţinta străduinţelor noastre spirituale.
Toate se reiau la sfârşitul rugăciunii, rugându-L pe Dumnezeu să ne ajute să nu-l judecăm pe semenul nostru şi cerându-I ajutor împotriva primejdiei apariţiei mândriei, izvorul tuturor relelor.
La rugăciunea sufletului trebuie să adăugăm şi rugăciunea trupului, cerându-i, şi lui, pocăinţă prin metanii. Rugăciunea sufletului, împreună cu plecarea, în smerenie şi adoraţie, formează un minunat ritual al Postului, benefic pentru fiecare creştin.

 Augustin"