27 februarie 2011

Iata-ma Isuse, sunt doar a Ta ,doar a Ta !


Suferintele mele fizice s-au marit.M-am unit mai strans cu Mantuitorul in suferinta, cerandu-I sa aiba indurare pentru lumea intreaga care , in rautatea sa, face nebunii.
Toata ziua am simtit durerile cununii de spini.Cand m-am culcat, nu puteam sa-mi pun capul pe perna , totusi la ora zece durerile au incetat si am adormit, dar a doua zi am simtit o mare slabiciune.
Isuse - Ostie, daca nu m-ai sustine Tu Insuti , n-as putea persevera pe cruce, n-as putea indura atatea suferinte, dar forta harului Tau ma mentine la un nivel mai inalt si invredniceste suferintele mele.
Tu imi dai taria sa merg tot inainte si sa cuceresc cerul prin forta si sa am in inima mea iubire fata de cei care ne fac sa induram impotriviri si dispret.Cu harul Tau putem totul.

Am inteles in meditatie , ca trebuie sa te ascunzi cat mai adanc cu putinta in Inima lui Isus.Sa meditezi la patimirea Sa dureroasa si sa patrunzi sentimentele Inimii Sale Dumnezeiesti pline de milostivire pentru pacatosi; ca sa le obtin aceasta milostivire, ma voi nimici in fiecare clipa, traind din vointa lui Dumnezeu.

Tot timpul Postului, sunt o ostie in mana Ta, Isuse,foloseste-te de mine, ca sa poti intra Tu Insuti la pacatosi.Cere ce-ti place; nici o jertfa nu mi se va parea prea mare atunci cand este vorba de suflete.
Toata luna asta, Sfanta Liturghie si Sfanta Impartasanie pentru parintele Andrasz, ca Dumnezeu sa-i dea sa cunoasca 
si mai profund iubirea si milostivirea Sa.
In luna aceasta, voi exersa cele trei vituti pe care mi le-a recomandat Maica Domnului: smerenia, curatia si iubirea fata de Dumnezeu, acceptand cu adanca supunere vointa lui Dumnezeu, tot ce-mi va trimite El.

Am inceput  sfantul Post asa cum dorea Isus, incredintandu-ma cu totul sfintei Sale vointe si acceptand cu iubire tot ce o sa-mi dea.
Nu pot practica mortificari mari, caci sunt foarte slabita.
Boala indelungata mi-a distrus complet fortele.
Ma unesc cu Isus prin suferinta.Cand meditez la dureroasa Sa patimire, atunci suferintele mele fizice se micsoreaza.

Domnul mi-a spus:

Te iau  la scoala Mea pe tot timpul Postului , vreau sa te invat sa suferi.

I-am raspuns: Cu Tine, Doamne, sunt gata de orice, si am auzit aceasta voce:

Iti este ingaduit sa bei din paharul din care beau Eu; iti dau astazi aceasta cinste exclusiva.

Am simtit astazi patimirea lui Isus in tot trupul meu iar Domnul mi-a dat sa cunosc convertirea anumitor suflete.

In timpul Sfintei Liturghii, L-am zarit pe Isus intins pe cruce - El mi-a spus:

Eleva Mea , sa ai o mare iubire fata de cei care te fac sa suferi, sa le faci bine celor care te urasc.

Am raspuns:
  
O, Maestrul meu, tu vezi ca nu simt iubire pentru ei , si asta ma doare.

Isus mi-a raspuns:

Sentimentul nu este intotdeauna in puterea ta; vei recunoaste ca ai iubire daca, dupa ce ai simtit suparari si impotriviri, nu-ti piezi linistea, ci te rogi pentru cei care te-au facut sa suferi, si le doresti binele.

Sunt o ostie in mana Ta,
O, Isuse, Creatorul si Domnul meu,
Tacuta , ascunsa , fara frumusete, nici farmec,
Caci toata frumusetea sufletului meu a ramas intiparita pe dinauntru.

Sunt o ostie in mana Ta, o , Preot Divin,
Fa din mine ce-Ti place.
Sunt toata daruita vointei Tale , Doamne,
Caci ea este desfatarea si podoaba sufletului meu.

Sunt in mana Ta, o , Dumnezeul meu, ca o ostie alba, 
Te implor, prefa-ma  Tu Insuti in Tine,
Ca sa fiu ascunsa toata in tine,
Inchisa in Inima Ta milostiva ca-n cer.

Sunt in mana Ta ca o ostie, o , Preot vesnic,
Fie ca ostia trupului meu sa ma ascunda de ochiul omenesc.
Sa masoare numai ochiul Tau iubirea si daruirea mea,
Caci inima mea e unita pe veci cu Inima Ta Divina.

Sunt in mana Ta, o Mijlocitor Divin, ca o ostie ispasitoare,
Si ard pe altarul jertfei,
Macinata si zdrobita de suferinta , ca boabele de grau,
Si toate acestea pentru slava Ta, pentru mantuirea sufletelor.

Sunt o ostie care salasluieste in tabernacolul Inimii Tale,
Merg prin viata cufundata in iubirea Ta,
Si nu mi-e teama de nimic pe lume,
Caci imi esti Tu Insuti scut , forta si aparare.

Sunt o ostie depusa pe altarul Inimii Tale,
Ca sa arda in veac de focul iubirii,
Caci stiu ca m-ai inaltat numai din milostivirea Ta,
Si schimb deci toate darurile si harurile pentru slava Ta.

Sunt o ostie in mana Ta, o Judecatorule si Mantuitorule,
Fie ca in ceasul de pe urma al vietii mele,
Atotputernicia harului Tau sa ma conduca spre tinta,
Sa straluceasca mila Ta asupra milostivirii.






Isuse, al meu, intareste-mi puterile sufletesti, pentru ca dusmanul sa nu castige nimic.Fara Tine sunt slabiciunea insasi,fara harul Tau ce sunt , daca nu doar un abis al mizeriei mele.Mizeria este proprietatea mea.

O, Rana a Milostivirii, inima a lui Isus, ascunde-ma in adancul Tau ca pe o picatura a propriului Tau sange si nu ma lasa sa mai ies din Tine in veci.
Inchide-ma in adancurile Tale si invata-ma Tu Insuti cum sa Te iubesc.
Iubire vesnica,modeleaza Tu Insuti sufletul meu ca sa fie in stare sa-ti impartaseasca iubirea.
O, Iubire vie, fa-ma capabila de iubire vesnica pentru Tine.
Doresc fierbinte sa raspund vesnic iubirii Tale cu iubire.
O, Cristoase, o singura privire a Ta imi este mai scumpa decat mii de lumi, decat cerul intreg.Tu poti face, Doamne, ca sufletul meu sa fie in stare sa Te inteleaga pe deplin , asa cum esti.
Stiu si cred ca Tu poti totul;daca ai binevoit sa mi Te daruiesti cu atata marinimie, stiu ca poti sa fii inca si mai darnic;
fa-ma sa intru in intimitatea Ta atat de departe cat poate sa intre natura omeneasca...

sursa : Sfanta Faustina 
"Micul jurnal .Milostivirea lui Dumnezeu in sufletul meu"

Cartea "Micul Jurnal.Milostivirea lui Dumnezeu in sufletul meu."

O carte minunata in care ti se dezvaluie multe din atributele lui Dumnezeu...
o carte pe care va invit cu mult drag sa o cititi , sa descoperiti iubirea lui Dumnezeu , dar mai ales Milostivirea Sa.

Va va aprinde si veti arde in IUBIRE !

O puteti comanda de
aici...este a 17 a pozitie pe acea pagina.

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Binecuvantarea Sfintei Treimi si a Sfintei Fecioare, sa va transforme in iubiti copii ai Vointei Divine si sa va daruiasca acele Daruri care vor face ca Pacea , Iubirea, Milostivirea si Bucuria Sa sa fie asternut , continut si inimilor voastre.

5 comentarii:

  1. Anonim, draga frate, te rog daca poti ca incepand de maine si pana la 1 Mai sa rostesti in fiecare zi:

    "Vino, Duhule Sfant, vino prin puternica mijlocire a Mariei, Mireasa ta preaiubita.
    Lumineaza, te rugam, mintile noastre, inflacareaza inimile noastre si indeparteaza din ele tot ceea ce te intristeaza.
    Amin."

    ...cu intentia ca aceasta rugaciune sa te uneasca cu cele pe care le voi rosti eu cu o anumita intentie.

    Vei intelege ce v-a urma cititnd cap.1021 din "Micul Jurnal".

    Melodiile din postare sper sa-ti incalzeasca sufletul.

    Pentru tine si familia ta inima mea ingenuncheaza si rosteste urmatoarea binecuvantare:

    Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Binecuvantarea Sfintei Treimi si a Sfintei Fecioare, sa va transforme in iubiti copii ai Vointei Divine si sa va daruiasca acele Daruri care vor face ca Pacea , Iubirea, Milostivirea si Bucuria Sa sa fie asternut , continut si inimilor voastre.

    Pace , iubire, bucurie in sufletele voastre.:)

    27 februarie 2011, 21:09

    RăspundețiȘtergere
  2. Se pare ca acest jurnal este o mica comoara. Mi-l voi procura si eu.
    Dumnezeu sa-ti dea puterea nu numai sa convertesti, dar sa si mantuiesti, asa cum vad ca iti doresti. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sr. mmary, in primul rand : LA MULTI ANI ! tie, femeilor si fetelor din viata ta !
    Sa inteleg ca ai o anumita dorinta, ca cea din cap. 1021 ? :)
    Ar trebui sa vezi daca te bucura sau iti da amaraciune, confuzie, nesiguranta, indoiala ....

    Pana una-alta, sus inima, sus sufletul ! :)
    De azi 1 martie si pana pe 8 martie, sa ne unim mai strans cu Mama Maria, sa-i spunem c-o iubim din toata inima si din tot sufletul si s-o rugam sa le bucure, sa le lumineze si sa le mangaie pe toate mamele din lumea intreaga !

    Pace si Bine ! :)

    .... pana la 1 Mai ??!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ingerul tau, "Micul Jurnal" este o comoara nepretuita deoarece il contine pe Isus si Milostivirea Sa.
    As obiecta doar ca eu nu pot mantui pe nimeni , pot doar , eventual , cu ajutorul LUI,sa ajut sufletele sa se converteasca, sau sa ma rog pentru ispasirea pacatelor lor.

    Isus e singurul care poate mantui un suflet.

    Insa stiu ce ai intentionat sa spui.:)

    Dumnezeu sa te binecuvanteze cu Iubirea , Pacea , Indurarea si Bucuria Sa!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da Mmary draga,asa este acest capitol ne umple de multa,multa iubire si devotament in insu-si ISUS.si ce frumos am aici alt capitol
    DOMNUL MI-A SPUS.
    Doresc sa Ma daruiesc sufletelor si sa le umplu de iubire mea,dar sunt putine suflete care ar vrea sa primesca toateharurile pe care iubirea Mea le-a destinat lor.Harul Meu nu se pierde;daca sufletul caruiaai este destinatnu-l primeste,al ia un alt suflet.
    acum nu-mi ramine decit sa-l rog pe Domnulsa ne ajute sa primim harurile si darurile sale cind ni le trimite,sa avem iubirea lui mare in sufletele noastre si atunci pur si simplu suntem in asteptarea acestor Bogatii Ceresti.
    Pacea,Iubirea,Bucuria si Milostivirea sa fie bogatiile noastre.
    Te las Mmary in Iubire,Lumina Armonie.

    RăspundețiȘtergere