Dezvaluiri SOCANTE despre ce se ascunde in spatele usilor spitalelor, clinicilor de planificare familiala (family planning, planning familial, cabinete de planning) din Romania (dar si din strainatate).
Ce NU spun majoritatea doctorilor ginecologi, obstreticieni, medicii de planning familial, endocrinologii, dermatologii, medicii de familie despre despre avort, contraceptie, sterilet etc., bolile cu transmitere sexuala(BTS), bolile venerice, prezervativ, Sindromul Post-Avort. Dar si unde se poate gasi ajutor, consiliere pentru femeile care sunt insarcinate si nu stiu ce sa faca in aceasta situatie dar si consiliere pre si post avort.
Pentru mai multe detalii ascultati conferintele de mai jos.
Conferinta - Oradea 27 Feb. 2009
ASTRADROM a organizat in data de 27 februarie 2009, la ora 18, la Casa Armatei din Oradea conferinta intitulata "Avortul necunoscut" sustinuta de dr. Christa Todea-Gross din Cluj-Napoca.
Cu acest prilej a avut loc lansarea in Oradea a cartii "Indrumarul medical si crestin despre viata al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania" scrisa de dr. Christa Todea-Gross si pr. prof. dr. Ilie Moldovan (Ed. Renasterea, Cluj, cu binecuvintarea IPS Bartolomeu Anania).
Pentru mai multe detalii ascultati conferintele de mai jos.
Conferinta - Oradea 27 Feb. 2009
ASTRADROM a organizat in data de 27 februarie 2009, la ora 18, la Casa Armatei din Oradea conferinta intitulata "Avortul necunoscut" sustinuta de dr. Christa Todea-Gross din Cluj-Napoca.
Pe urmatorul site puteti urmari cele mai dure filme despre avort si puteti gasi informatiile pe care le cautati ca raspuns la intrebarile pe care vi le puneti cu privire la conceptie ,la avort , contraceptie,planing familial.
De ce atatia avortionisti au devenit Pro-Vita
Activistii dreptului la avort au stiut mereu sa stea la o oarecare distanta de practica in sine a avortului, nici macar numind-o, ci folosind eufemisme precum “drepturi reproductive”, “alegere”. Insa cadrele medicale nu au aceasta sansa, ci se confrunta direct cu realitatea sangeroasa si cruda a avortului chirurgical.
In special, la avorturile realizate mai tarziu incarcatura emotionala este destul de puternica si adesea gaseste personalul medical nepregatit.
Majoritatea dintre ei au ajuns la un oarecare modus vivendi, la o reconciliere intre crezul lor in dreptul avortului si repulsia fata de fetusi muribunzi sau morti, dar un numar semnificativ nu a putut trece peste acest conflict, trecand in cealalta tabara: alaturi de cei pro-vita. Imediat dupa leglizarea avortului in 1973, in SUA, s-a practicat metoda salina, careia in curand s-a preferat cea de “dilitare si evacuare” (D&E), pe motiv ca aceasta din urma ar fi mai sigura.
Insa, D&E provoaca mai mult stres emotional pentru avortionisti, deoarece fatul este dezmembrat si extras in bucati din uter.
Intr-u studiu, avortionistii Waren Hern si Billie Corrigan au gasit ca și daca toti membrii lor din echipa au fost de acord in principiu cu avortul in trimestrul doi, unii au comentat, dar au fost si reactii de „soc, groaza, uimire, dezgust, frica si tristete”. Un alt studiu din 1979 publicat in American Journal of Obstetrics and Gynecology a confirmat studiul anterior, descoperind “reactii emotionale puternice in timpul sau dupa procedura si visuri nelinistitoare ocazionale”.
In urma unui studiu publicat in octombrie 1989, in Social Science and Medicine, s-a observat ca furnizorii de avort au fost indurerati, vazand fetusii, indiferent de faptul cat de devotati au fost fata de dreptul la avort. Se pare ca nu exista o doza suficienta de convingere ideologica, care sa poata apara pe furnizori impotriva reactiilor emotionale fata de avort.
Studiile sunt putine asupra acestei realitati, dar marturiile sunt cu atat mai semnificative.
Avortionista Lisa Harris a rupt tacerea in 2008 in paginile jurnalului Reproductive Health Matters. Cand ea insasi a fost insarcinata in 18 saptamani, dr. Harris a efectuat un avort D&E a unui fat la aceeasi varsta de 18 saptamani. Lisa Harris si-a simtit propriul copil dand cu piciorul in momentul cand a smuls un picior fetal cu forcepsul: “Instantaneu lacrimi mi-au curs din ochi – fara sa vreau sa accept ceea ce se intampla – chiar daca eram constienta. Am simtit ca si cum raspunsul meu vine in intregime din trup, trecand complet pe langa procesul uzual cognitiv. Parea ca un mesaj se duce din mana mea si din uterul meu la glandele lacrimilor mele. A fost un sentiment coplesitor – un raspuns visceral brutal – o traire profunda si nepregatita de formarea mea sau de politica mea feminista pentru dreptul la avort. A fost unul dintre cele mai crude momente din viata mea."
Unul dintre medicii ginecologi convertiti rapid a fost Paul Jarrett, care a parasit aceasta indeletnicire dupa doar 23 de avorturi. Cotitura a survenit in 1974 cand a efectuat un avort al unui fat de 14 saptamani: „Cand am smuls a coasta, m-am uitat si am vazut o inimioara marunta care batea”, „si cand am gasit capul bebelusului am privit drept in chipul altei fiinte umane – pe care tocmai o ucisesem.”
In 1990, Judith Fetrow, ajutor la o clinica „Planned Parenthood” (Planificare familiala), si-a dat seama ca evacuarea resturilor fetale umane ca fiind deseu medical e ceva de nesuportat pentru ea. A marturisit: „Nimeni de la „Planned Parenthood” nu a vrut acest job ...trebuia sa privesc acele manute si picioruse marunte. Uneori imi venea sa plang.” Acum Fetrow este implicata in miscarea pro-vita, activand in American Life League.
Kathy Sparks era si ea responsabila de evacuarea „deseurilor” umane la o clinica de avorturi din Illinois. Ea povesteste printre altele: „Oasele bebelusului au fost mult prea dezvoltate pentru a le smulge cu chiureta, asa ca medicul trebuia sa extraga bebelusul cu forcepsul. A scos la iveala trei din patru piese majore ...am dus bebelusul la camera de spalat, l-am pus jos si am inceput sa plang fara a ma putea controla... am plans si am plans. Acea micuta fata era formata perfect” (marturie publicata pe website-ul Pro-Life Action League in 2004).
Sparks, actualul director al unui centru pentru sarcina in criza, unde coordoneaza peste 20 de voluntari, a lucrat de asemenea in industria avortului ca asistenta, unde a fost acuzata pentru lipsa de profesionalism.
Luhra Tivis a fost secretara la clinica de avorturi a lui George Tiller, cel care a fost ucis in 2009 de catre un activist radical pro-vita. In clinica sa, care dispunea de un crematoriu propriu, se efectuau avorturi la sarcini inaintate. La un moment dat, ea trebuia sa asiste la arderea fetusilor avortati, unde putea „sa miroasa acei bebelusi arzand”. Tivis a parasit locul ei de munca si a devenit voluntar la Operation Rescue, o organizatie pro-vita.
Alti fosti implicati in industria avortului au intrat in miscarea pro-vita datorita tehnologiei ultrasunetului. Abby Johnson este cel mai recent exemplu: ea a fost director pentru regiunea Dallas a organizatiei „Planned Parenthood”. Urmarind la ecograf cum un fat a fost dezmembrat si smuls din uterul mamei sale, inima ei a fost convertita. Joan Appleton, o asistenta sef la o clinica din Falls Church, Virginia, care a efectuat mii de avorturi, povesteste, de asemenea, cum acele imagini pe monitor au dus-o la trezire: „Urmaream monitorul. Am vazut bebelusul cum a fost smucit. Am vazut bebelusul cum si-a deschis gura... dupa aceasta procedura m-am clatinat in sens literal.”
Bernhard Nathanson, fost detinator al unei clinici de avorturi si responsabil pentru peste 60.000 de avorturi si co-responsabil pentru legalizarea avortului in SUA in 1973, a fost convertit observand la ecograf „strigatul mut” al copilului care presimte apropierea chiuretei ucigatoare. Filmul realizat de el, „Strigatul mut”, a devenit celebru in miscarea pro-vita din lumea intreaga.
Studiul acesta a fost facut de Hern si Corrigan intr-o tara precum America, unde incepand din 1973 avortul a fost legal fara nicio limita de varsta, fara nicio restrictie. Cu putin timp inainte de termenul de nastere, copilul poate fi ucis in pantecele mamei sale si „evacuat”.
Aceasta meserie a devenit o rutina – cum niciodata in istoria omenirii nu s-a mai intamplat – majoritatea oamenilor implicati direct in aceasta activitate au ajuns la impietrirea iremediabila a inimii, dar pe unii Dumnezeu ii trezeste in mod brutal. Insasi tehnologia moderna ii apropie mai mult de acea fiinta pe care ei o distrug. Acestia dau marturie despre oroarea avortului ca martor ocular zi de zi.
Fie ca dupa exemplul acestor marturii, multe cadre medicale sa gaseasca curajul sa iasa din aceasta practica murdara, spre binele tuturor.
Prelucrare dupa articolul „Why so many abortion workers have turned pro-life” de JON A. SHIELDS & DAVID DALEIDEN, Lifenews.com
Sursa: Asociatia Darul Vietii
Activistii dreptului la avort au stiut mereu sa stea la o oarecare distanta de practica in sine a avortului, nici macar numind-o, ci folosind eufemisme precum “drepturi reproductive”, “alegere”. Insa cadrele medicale nu au aceasta sansa, ci se confrunta direct cu realitatea sangeroasa si cruda a avortului chirurgical.
In special, la avorturile realizate mai tarziu incarcatura emotionala este destul de puternica si adesea gaseste personalul medical nepregatit.
Majoritatea dintre ei au ajuns la un oarecare modus vivendi, la o reconciliere intre crezul lor in dreptul avortului si repulsia fata de fetusi muribunzi sau morti, dar un numar semnificativ nu a putut trece peste acest conflict, trecand in cealalta tabara: alaturi de cei pro-vita. Imediat dupa leglizarea avortului in 1973, in SUA, s-a practicat metoda salina, careia in curand s-a preferat cea de “dilitare si evacuare” (D&E), pe motiv ca aceasta din urma ar fi mai sigura.
Insa, D&E provoaca mai mult stres emotional pentru avortionisti, deoarece fatul este dezmembrat si extras in bucati din uter.
Intr-u studiu, avortionistii Waren Hern si Billie Corrigan au gasit ca și daca toti membrii lor din echipa au fost de acord in principiu cu avortul in trimestrul doi, unii au comentat, dar au fost si reactii de „soc, groaza, uimire, dezgust, frica si tristete”. Un alt studiu din 1979 publicat in American Journal of Obstetrics and Gynecology a confirmat studiul anterior, descoperind “reactii emotionale puternice in timpul sau dupa procedura si visuri nelinistitoare ocazionale”.
In urma unui studiu publicat in octombrie 1989, in Social Science and Medicine, s-a observat ca furnizorii de avort au fost indurerati, vazand fetusii, indiferent de faptul cat de devotati au fost fata de dreptul la avort. Se pare ca nu exista o doza suficienta de convingere ideologica, care sa poata apara pe furnizori impotriva reactiilor emotionale fata de avort.
Studiile sunt putine asupra acestei realitati, dar marturiile sunt cu atat mai semnificative.
Avortionista Lisa Harris a rupt tacerea in 2008 in paginile jurnalului Reproductive Health Matters. Cand ea insasi a fost insarcinata in 18 saptamani, dr. Harris a efectuat un avort D&E a unui fat la aceeasi varsta de 18 saptamani. Lisa Harris si-a simtit propriul copil dand cu piciorul in momentul cand a smuls un picior fetal cu forcepsul: “Instantaneu lacrimi mi-au curs din ochi – fara sa vreau sa accept ceea ce se intampla – chiar daca eram constienta. Am simtit ca si cum raspunsul meu vine in intregime din trup, trecand complet pe langa procesul uzual cognitiv. Parea ca un mesaj se duce din mana mea si din uterul meu la glandele lacrimilor mele. A fost un sentiment coplesitor – un raspuns visceral brutal – o traire profunda si nepregatita de formarea mea sau de politica mea feminista pentru dreptul la avort. A fost unul dintre cele mai crude momente din viata mea."
Unul dintre medicii ginecologi convertiti rapid a fost Paul Jarrett, care a parasit aceasta indeletnicire dupa doar 23 de avorturi. Cotitura a survenit in 1974 cand a efectuat un avort al unui fat de 14 saptamani: „Cand am smuls a coasta, m-am uitat si am vazut o inimioara marunta care batea”, „si cand am gasit capul bebelusului am privit drept in chipul altei fiinte umane – pe care tocmai o ucisesem.”
In 1990, Judith Fetrow, ajutor la o clinica „Planned Parenthood” (Planificare familiala), si-a dat seama ca evacuarea resturilor fetale umane ca fiind deseu medical e ceva de nesuportat pentru ea. A marturisit: „Nimeni de la „Planned Parenthood” nu a vrut acest job ...trebuia sa privesc acele manute si picioruse marunte. Uneori imi venea sa plang.” Acum Fetrow este implicata in miscarea pro-vita, activand in American Life League.
Kathy Sparks era si ea responsabila de evacuarea „deseurilor” umane la o clinica de avorturi din Illinois. Ea povesteste printre altele: „Oasele bebelusului au fost mult prea dezvoltate pentru a le smulge cu chiureta, asa ca medicul trebuia sa extraga bebelusul cu forcepsul. A scos la iveala trei din patru piese majore ...am dus bebelusul la camera de spalat, l-am pus jos si am inceput sa plang fara a ma putea controla... am plans si am plans. Acea micuta fata era formata perfect” (marturie publicata pe website-ul Pro-Life Action League in 2004).
Sparks, actualul director al unui centru pentru sarcina in criza, unde coordoneaza peste 20 de voluntari, a lucrat de asemenea in industria avortului ca asistenta, unde a fost acuzata pentru lipsa de profesionalism.
Luhra Tivis a fost secretara la clinica de avorturi a lui George Tiller, cel care a fost ucis in 2009 de catre un activist radical pro-vita. In clinica sa, care dispunea de un crematoriu propriu, se efectuau avorturi la sarcini inaintate. La un moment dat, ea trebuia sa asiste la arderea fetusilor avortati, unde putea „sa miroasa acei bebelusi arzand”. Tivis a parasit locul ei de munca si a devenit voluntar la Operation Rescue, o organizatie pro-vita.
Alti fosti implicati in industria avortului au intrat in miscarea pro-vita datorita tehnologiei ultrasunetului. Abby Johnson este cel mai recent exemplu: ea a fost director pentru regiunea Dallas a organizatiei „Planned Parenthood”. Urmarind la ecograf cum un fat a fost dezmembrat si smuls din uterul mamei sale, inima ei a fost convertita. Joan Appleton, o asistenta sef la o clinica din Falls Church, Virginia, care a efectuat mii de avorturi, povesteste, de asemenea, cum acele imagini pe monitor au dus-o la trezire: „Urmaream monitorul. Am vazut bebelusul cum a fost smucit. Am vazut bebelusul cum si-a deschis gura... dupa aceasta procedura m-am clatinat in sens literal.”
Bernhard Nathanson, fost detinator al unei clinici de avorturi si responsabil pentru peste 60.000 de avorturi si co-responsabil pentru legalizarea avortului in SUA in 1973, a fost convertit observand la ecograf „strigatul mut” al copilului care presimte apropierea chiuretei ucigatoare. Filmul realizat de el, „Strigatul mut”, a devenit celebru in miscarea pro-vita din lumea intreaga.
Studiul acesta a fost facut de Hern si Corrigan intr-o tara precum America, unde incepand din 1973 avortul a fost legal fara nicio limita de varsta, fara nicio restrictie. Cu putin timp inainte de termenul de nastere, copilul poate fi ucis in pantecele mamei sale si „evacuat”.
Aceasta meserie a devenit o rutina – cum niciodata in istoria omenirii nu s-a mai intamplat – majoritatea oamenilor implicati direct in aceasta activitate au ajuns la impietrirea iremediabila a inimii, dar pe unii Dumnezeu ii trezeste in mod brutal. Insasi tehnologia moderna ii apropie mai mult de acea fiinta pe care ei o distrug. Acestia dau marturie despre oroarea avortului ca martor ocular zi de zi.
Fie ca dupa exemplul acestor marturii, multe cadre medicale sa gaseasca curajul sa iasa din aceasta practica murdara, spre binele tuturor.
Prelucrare dupa articolul „Why so many abortion workers have turned pro-life” de JON A. SHIELDS & DAVID DALEIDEN, Lifenews.com
Sursa: Asociatia Darul Vietii
In continuare va invit sa urmariti filmul :
"In noi este viata"
"Omul este om de la conceptie."
(aici puteti vizona poze cu copii avortati )
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu toate harurile Spiritului Sfant !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu