03 noiembrie 2010

Dă Doamne să pot duce iertarea acolo unde este ură

2005 – Anul Euharistiei –„Fă numai binele, evită răul, aşteaptă-L pregătit pe Domnul!”
1- 2- 3 aprilie 2005

        

    A 2-a prima vineri, prima sâmbătă şi prima duminică pe muntele Sfintei Treimi în Nuşfalău.

 

În aprilie ne rugăm la intenţia lui Isus cu Inimă Îndurătoare, ca să putem fi capabili să primim în noi iertarea Lui, să o purtăm şi să o dăm mai departe. Ispăşim  pentru cei care sunt supăraţi: pe Dumnezeu, pe oameni, pe ei înşişi, pe lume,... Rugăciunea noastră scurtă să fie: 
Dă Doamne să pot duce iertarea acolo unde este ură!”.

I. Nuşfalău: retrospectivă examen de conştiinţă

Consideri dar al lui Dumnezeu copiii concepuţi şi născuţi? Primeşti bucuria, o porţi în tine şi o dai mai departe? Isus Cristos ocupă locul principal în viaţa ta? Iubeşti în mod concret pe cei care trăiesc lângă tine? Bucurarea Tatălui Ceresc este misiunea principală a vieţii tale? Eşti cu adevărat o floare frumos mirositoare a Maicii Sfinte?
Crezi în iubirea nemărginită a Tatălui Ceresc? Obişnuieşti să spui din când în când: Tată Ceresc Te iubesc! Isuse Te iubesc! Sfântă Fecioară Te iubesc!... Te împărtăşeşti din datorie sau din dor lăuntric? Ai reuşit să te întorci cu iubire către toţi?

II. Nuşfalău - prezent

·         Mesajul lui Isus în prima vineri din aprilie 2005:  

Isuse al nostru Îndurător, Înviat şi Glorificat!

În Crez ne rugăm: ”Cred în învierea morţilor!” Permite-ne să-Ţi punem câteva întrebări legate de înviere!
    Există profeţie despre învierea trupului? „Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica ! Eu am profeţit aceasta în legătură cu moartea şi învierea Mea.”
   Există martori ai învierii Tale?  „Da: Maria, Mama Mea; Maria Magdalena; femeile smerite; apostolii; îngerii...şi mulţi alţii”.
    Care este cauza învierii Tale? „Cei care trăiţi, să nu mai trăiţi pentru voi înşivă, ci pentru Mine, care pentru voi am murit şi am înviat”. 
   În Vechiul Testament crede cineva în învierea trupului? „Iov a spus: Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte şi că în ziua de apoi mă voi ridica de pe pământ şi din nou pielea mă va înconjura şi în trupul meu‘ Îl voi vedea pe Dumnezeu.”
    Pe cine Vei învia? „Pe toţi, fără excepţii. Cei care au făcut binele, vor învia spre viaţa veşnică iar cei care au făcut răul vor învia spre judecată!” 
   Cum va fi învierea? „Dintr-o dată, într-o clipită. Eu voi schimba trupul stării voastre smerite ca să fie asemenea trupului slavei Mele”.
   Cum vor arăta cei care vor învia? „Veţi fi întregi, fără handicapuri, nemuritori, iuţi şi precum Eu pot trece prin orice, nici pentru voi nu vor fi obstacole. Atunci nu veţi mai avea viaţă conjugală ci numai viaţă spirituală, precum îngerii lui Dumnezeu. Veţi străluci ca Soarele, ca Luna, ca stelele... ”
    Când va fi învierea?La sfârşitul lumii, în ziua cea de apoi!”
   Prin cine vom învia?Prin Spiritul Sfânt ce locuieşte în voi.” 
    Ai putere pentru a învia morţii?Da! Am demonstrat-o prin fiica lui Iair, prin fiul văduvei din Nain, prin Lazăr (unul din prietenii mei) şi prin propria Mea Înviere.
   De ce ne vei învia şi trupul?Îmi arat şi prin aceasta dreptatea, vreau să fac părtaş la cea mai mare bucurie nu numai sufletul ci şi trupul vostru! Eu v-am răscumpărat nu numai sufletele ci şi trupurile voastre.”
   Ce rol are credinţa în învierea trupului?Să folosiţi atât trupul vostru cât şi al altora ca templu al Spiritului Sfânt, nu ca loc al pierzării. Aceasta vă va consola în momentul morţii voastre şi în cazul pierderii celor dragi vouă. Aceasta vă îndeamnă să vă folosiţi sufletele, dar şi trupurile, numai pentru a face bine.”

Isus al meu cel Înviat! Eu, Csilik János, cred în învierea trupului. Îţi mulţumesc pentru că la sfârşitul lumii vei învia şi trupul meu la viaţa veşnică.

·         Mesajul Sfintei Fecioare în prima sâmbătă din aprilie 2005:

Vă salut cu mult drag pe cei care aţi venit aici, pe muntele Sfintei Treimi.
Ştiu, acum toată lumea aşteaptă să vorbesc despre Sfântul Papă, care este acum în braţele Mele.
În prima vineri, la sărbătoarea Preasfintei Inimi şi a Preasfântului Sânge al lui Isus, Papa Ioan-Paul al II-lea a fost în Cer la Fiul meu Sfânt. Eu i-am cerut Fiului meu Sfânt să-l mai lase înapoi pe Pământ în prima sâmbătă, în braţele Mele, deoarece s-a consfinţit şi Inimii Mele Neprihănite, pentru ca să vă pot da spiritualitatea lui.
Acum aş mai vrea să vă spun la ce anume s-a angajat Papa Ioan-Paul al II-lea. În timpul pontificatului său, când a fost împuşcat în Piaţa Sf. Petru, Eu am fost cea care I-am salvat viaţa. S-a prăbuşit în braţele Mele. Reprimindu-şi viaţa, s-a consfinţit din nou Inimii Îndurătoare a lui Isus şi Inimii Mele Neprihănite. A primit atunci din Ceruri o misiune: de a-L face cunoscut pe întregul Pământ pe Tatăl Ceresc, pe Isus, pe Spiritul Sfânt, de a face cunoscută însăşi Sfânta Treime.
El a dus Vestea cea bună în întreaga lume. A mers la oameni de toate religiile, de toate naţionalităţile, pentru a le cere iertare şi pentru a-i ruga să se ierte unii pe alţii.
Împreună cu Fiul meu Sfânt cerinţa noastră a fost ca Papa Ioan-Paul al II-lea să muncească mult pentru ca sărbătoarea Paştelui să fie ţinută la aceeaşi dată. Deoarece mulţi nu L-au ascultat, cele două mari religii nu s-au împăcat cu adevărat, neajungând la un consens în sărbătorirea Paştelui, se pot aştepta la atenţionarea personală a Tatălui Ceresc. În timp ce îl ţin pe Papă în braţele Mele, mai trebuie să vă spun că şi acest loc, muntele Sfintei Treimi, l-am ales datorită rugăciunii Papei Ioan-Paul al II-lea. Acest loc este proprietatea lui Dumnezeu, unde fiecare om se poate simţi acasă.
În 1987, ’anul Mariei’, la rugăciunile Papei, Tatăl Ceresc a dat, printre altele, acestor ´două persoane´ misiunea de a se ruga mult pentru unitate şi de a conduce la unitate pe cei încredinţaţi lor. Trebuie să ştiţi că această comunitate o conducem  „Noi Doi”, Eu împreună cu Fiul meu Sfânt, prin instrumentele alese de Noi.
În următoarele timpuri veţi fi martorii unor evenimente cum nu aţi mai văzut şi nu aţi mai auzit niciodată. Orice ar veni, nu vă temeţi, urmaţi întotdeauna linia spirituală a Papei Ioan-Paul al II-lea, pe care a propovăduit-o în întreaga lume.
Acum, cât este în viaţă, Papa Ioan-Paul al II-lea, în fiecare clipă a suferinţei sale, dar şi după moartea sa, salvează foarte multe suflete pentru viaţa veşnică.
El este unul din CEI MAI MARI SFINŢI’ al ultimelor timpuri, deoarece a dorit să conducă la unitate nu numai pe cei de religii diferite, ci întreaga lume, după voinţa lui Isus.
Nu vă temeţi de nimeni şi de nimic, nici dacă următorul papă va arăta o altă linie spirituală. Eu, care sunt Maica Speranţei, împreună cu Fiul meu Sfânt, suntem alături de voi. Voi să rămâneţi întotdeauna în spiritualitatea  Papei Ioan-Paul al II-lea, să fiţi loiali Lui, dacă e necesar chiar cu preţul vieţii.
Mulţumesc că m-aţi ascultat!”

·         Mesajul Tatălui Ceresc în prima dumincă din aprilie 2005:

Tată Ceresc, cu ce să te bucurăm pe Tine?
Urmaţi spiritualitatea papei Ioan-Paul al II-lea !
-        Să vă conducă doar iubirea, aşa cum l-a condus pe Sfântul Apostol Ioan !
-        Trăiţi împreună cu Sfântul Apostol Paul:Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie ‘.
-        Motto-ul Papei să fie şi al vostru: ’Totus Tuus- Sunt în întregime al tău Maică Sfântă! 
V-aţi oferit  pe voi înşivă, familiile voastre, comunităţile voastre Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare? Oare a fost  întâmplător că Papa a murit la 2 aprilie 2005, în prima sâmbătă, de ziua Sfintei Fecioare?
-        Fiţi iertători şi cu sufletul smerit învăţaţi să cereţi iertare!
-        Trăiţi conştienţi că pentru Dumnezeu, pentru oameni, merită să fiţi buni!
-        Rugaţi-vă şi munciţi mult pentru salvarea sufletelor voastre şi ale altora.
-        Să aveţi curajul să realizaţi acel „Plan Ceresc” pe care l-am gândit despre voi dinainte de naşterea voastră.
-        Apăraţi, chiar cu preţul vieţii, învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale  Bisericii
-        În probleme de credinţă şi  moralitate fiţi şi voi exemple şi fără greşeală.
-        Să aveţi puterea de  „a înota impotriva curentului”, ca şi creştini adevăraţi.
-        Fiţi  „Taţi” care slujesc cu smerenie şi nu asupresc.
-        Să aveţi, în linişte, urechi cu care să auziţi şi să urmaţi hotărâţi şoaptele Spiritului Sfânt.
-        Cereţi în novenă mijlocirea Sântului Papă în necazurile voastre. Nu vă rugaţi pentru el ci rugaţi-vă Lui!
-        Să trăiţi atât de simplu şi frumos încât după mutarea voastră să lăsaţi lumină persistentă’ în urma voastră.”

·         Mărturie în anul Euharistiei:

„Am mers la o biserică catolică pentru că ştiam că este deschisă toată ziua. Biserica era goală. M-am aşezat pe un scaun aproape de altar. Mă uitam la beculeţul roşu care ardea în faţa Sfântului Sacrament şi m-am consolat. Am spus ceea ce era în inima mea şi simţeam că Dumnezeu mă ascultă chiar dacă eu sunt de altă religie. Am plecat acasă uşurată, pentru că primisem răspunsul în inimă.
A sosit timpul când am putut să fac şi eu prima împărtăşanie. Când l-am luat prima dată pe Domnul Isus la mine, în Sfânta Ostie Albă, îmi bătea inima de bucurie atât de puternic, încât credeam că îmi va crăpa. Atunci am ştiut că: ’El este Secretul Bucuriei Mele!’ I-am  promis Domnului Isus că-i voi fi un copil loial. Niciodata nu mai vreau să-L supăr cu păcatele mele. Pe această cale am găsit pacea sufletească si bucuria durabilă.”
 (Fragmente din cartea Evei B.M.: Secretul Bucuriei Mele.pag. 22;28)

III. Nuşfalău– privire în viitor.

În luna mai ne vom ruga la intenţia Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare, ca să putem trăi în curăţie trupescă şi sufletească permanentă şi fidelitate în căsătorie! Ispăşim şi pentru cei care trăiesc sexualitatea în mod incorect şi  păcătos.
În lunile următoare programul întâlnirilor de rugăciune pentru  bucurarea Tatălui Ceresc începe în prima vineri şi prima sâmbătă la orele 11 dimineaţa, iar în prima duminică la orele 3 după masă, la Nuşfalău, pe muntele Sfintei Treimi.
NB: Pâna nu primeşti învăţătura nouă, meditează şi trăieşte-o pe cea veche!!!
Tema de casă din aprilie:
„ISUSE CU INIMA ÎNDURĂTOARE, AJUTĂ-MĂ SĂ BUCUR PE TATĂL CERESC
CU IERTĂRILE MELE ŞI CU CERERILE MELE DE IERTARE!”
 

 Dumnezeu sa va binecuvanteze cu Binecuvantarea Sfintei Treimi si a Sfintei Fecioare!

3 comentarii:

  1. Ingerul tau spunea:

    "Doamne iti multumesc ca te sustii pe Tine Insuti si ca sustii adevarurile Tale eterne:
    "A primit atunci din Ceruri o misiune: de a-L face cunoscut pe întregul Pământ pe Tatăl Ceresc, pe Isus, pe Spiritul Sfânt, de a face cunoscută însăşi Sfânta Treime.
    El a dus Vestea cea bună în întreaga lume. A mers la oameni de toate religiile, de toate naţionalităţile, pentru a le cere iertare şi pentru a-i ruga să se ierte unii pe alţii.
    El este unul din ‚CEI MAI MARI SFINŢI’ al ultimelor timpuri, deoarece a dorit să conducă la unitate nu numai pe cei de religii diferite, ci întreaga lume, după voinţa lui Isus."
    Ma simt ca in fata unei teofanii si intr-adevar Tatal Ceresc este aici si acum.
    Dumnezeu sa ti se daruiasca tie si sa fii una cu El in eternitate!
    Copiii tai sa nu aiba numar si sa fie precum infinitul iar tu din eternitate in eternitate sa ramai o slujitoare umila si ascultatoare gata sa renunte la nemurirea ei in orice clipa de dragul Tatalui divin."

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Puteai sa lasi comentariul intreg, asa cum era, pentru ca era adevarat.
    Nu comentez de la mine si starile pe care Dumnezeu mi le daruieste pot sa contina uneori si lacrimi de crocodil.
    Puteam sa spun simplu lacrimi dar exprimarea voia doar sa arate gratitudinea mea fata de Dumnezeu si cei pe care ii inspira mai ales ca oamenii astazi sunt atat de porniti unii impotriva altora pe tema religiilor.
    Ori un papa care spune ca hinduismul este bun si ca este o binecuvantare pentru omenire este ceva intr-adevar sfant si rar, o minune.
    Zilele pline de binecuvantari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ingerul tau, zile pline de binecuvantari iti doresc si eu .

    Fie ca bunul Dumnezeu sa reverse asupra ta toate Harurile Spiritului Sfant , sa te binecuvanteze cu toata Iubirea , Pacea si Indurarea Sa!

    RăspundețiȘtergere