Slujitoarea lui Dumnezeu Luisa Piccareta

Slujitoarea lui Dumnezeu Luisa Piccareta s-a nascut la Corato(Bari) in Italia, la 23 aprilie 1865.Tot acolo a si murit,in parfum de sfintenie, la 4 martie 1947.

Familia sa era una dintre acele familii patriarhale pe care le mai intalnim inca si astazi in tinutul Pouilles.Oameni carora le place sa traiasca la tara.Parintii sai, Vito Nicola si Rosa Tarantino, au avut cinci fiice:Maria, Rachele, Filomena, Luisa si Angela.Cele trei mai mari s-au casatorit.Angela , care era numita "mica Angela" a ramas celibatara si a trait alaturi de sora ei,Luisa, pana la moartea sa.

Luisa s-a nascut intr-o duminica si a fost botezata in aceeasi zi.

La cateva ore dupa nasterea sa, tatal ei a invelit-o intr-o cuvertura si a dus-o la parohie ca sa primeasca Botezul.

Nicola Piccareta lucra ca arendas la o ferma care apartinea familiei Mastrorilli.Aceasta ferma se gasea intr-o mica localitate din tinutul Murges, Torre Disperata, la 27 km de Corato.

Cei care cunosc locul pot aprecia solemnitatea tacerii

care domneste pe aceste coline insorite, golase si pietroase.

Luisa si-a petrecut aici toata copilaria si adolescenta.Marele , bunul si batranul dud, cu trunchiul scorburos, in care ii placea sa se ascunda pentru a se ruga departe de priviri indiscrete, mai exista inca.In acest loc singuratic si insorit a inceput pentru Luisa marea aventura divina care a purtat-o pe cararile suferintei si ale sfinteniei.Tot acolo a fost supusa asalturilor diavolului : nespuse suferinte, de care trupul sau nu a fost scutit.Pentru a se elibera de durerile sale, Luisa se refugia fara incetare in rugaciune, adresandu-se in mod special,Preasfintei Fecioare, simpla Sa prezenta constituind pentru ea o mare mangaiere.

Divina Providenta o conducea pe  tanara pe carari de un asemenea mister, incat nu exista pentru ea o bucurie mai mare decat Dumnezeu si Harul lui Dumnezeu.Domnul i-a spus:

"Am rascolit intreg pamantul, privind una cate una,la toate creaturile.Voiam s-o aleg pe cea mai mica dintre ele si te-am gasit pe tine cea mai mica dintre toate.Mi-ai placut atunci cand te-am ales; apoi te-am pus sub ocrotirea ingerilor Mei, nu pentru ca ei sa te faca sa cresti, ci pentru  ca sa vegheze asupra ta, cea atat de mica; se facuse voia Mea; puteam sa-mi continui opera.Si aceasta nu pentru ca tu sa te simti mai mare, ci dimpotriva; vointa Mea te va face inca si mai mica si vei ramane mica fetita a Vointei Divine"(cf.vol 12, 23 martie 1921)

La varsta de 9 ani, Luisa a primit pentru prima oara Euharistia, apoi Confirmarea.De atunci, a invatat sa ramana in rugaciune ore intregi la picioarele Sfantului Sacrament.La 11 ani, a devenit fiica a Mariei- congregatie care era , pe atunci, in plina inflorire- la biserica Sfantul Iosif, apoi tertiara dominicana, sub numele de Sora Magdalena.Ea a fost una dintre primele care s-au inscris in Ordinul Tertiar,al carui fondator era  parohul parohiei sale.

Devotiunea sa pentru Maica Domnului va dezvolta in ea o profunda spiritualitate, preludiu a ceea ce, intr-o buna zi , va scrie despre Fecioara Maria.Glasul  lui Isus o insotea pe Luisa in  drumul ei: ea s-a detasat de sine insasi, de tot si de toti ceilalti.Pe la  varsta de optsprezece ani, de pe balconul casei sale din via Nazatio Sauro, a avut o viziune:

Isus patimind sub greutatea Crucii Sale era acolo sub ochii ei.El o privea si ii spunea:

"Suflete! Iubeste-Ma!".

Aceasta aparitie a trezit in ea dorinta de  nestins de a suferi pentru Isus si pentru salvarea sufletelor.Atunci au inceput pentru ea suferintele fizice care , adaugate la suferintele spirituale si morale, au mers pana la eroism.

Familia sa , vazand toate aceste fenomene, a crezut-o bolnava si a facut apel la stiinta medicala.Dar nici unul din medicii chemati la capataiul ei nu a stiut sa rezolve cazul sau, un caz pe cat de unic, pe atat de singular.Spre marea lor stupoare, Luisa, desi vie, suferea de rigiditate cadaverica, si nici un tratament de pe lume nu reusea sa-i aline cumplitele suferinte.Dupa ce s-a incercat totul pe plan medical, nu mai ramanea decat o singura speranta: preotii.Astfel au apelat la un preot augustinian, Parintele Cosma Loiodice, care se intorsese acasa dupa condamnarea faimoaselor "legi sicardiene"; si spre stupoarea generala, a fost de ajuns un  semn al Crucii facut de Parintele asupra sarmanului trup al infirmei, pentru ca aceasta sa-si recapete toate facultatile.Dintr-o data , Luisa fost convinsa ca toti preotii erau sfinti.Ori, intr-o zi Domnul i-a spus:

"Nu pentru ca acestia sunt sfinti, ci pentru ca ei sunt continuarea preotiei Mele in lume trebuie sa te supui tu autoritatii lor sacerdotale; sa nu-i contrariezi niciodata, oricum ar fi ei , buni sau rai" (cf.vol.1).

Iar Luisa li s-a supus acestora toata viata ei.Si a suferit din cauza asta.Acea nevoie zilnica de a recurge la ei pentru a redeveni normala era cauza unei  mari mortificari pentru ea.La inceput, chiar de la preotii insisi a avut de indurat neintelegere si tot felul de suferinte cat se poate de umilitoare.Pentru ei, Luisa era o tanara exaltata, o sarmana nebuna care voia sa atraga asupra sa atentia celorlalti.Uneori ei o lasau in aceasta stare timp de peste 20 de zile.Apoi, Luisa a sfarsit prin a-si accepta rolul de victima, iar viata sa a luat o noua intorsatura: dimineata, se trezea cu trupul rigid si imobil.Ghemuita in fundul patului, nimeni nu reusea s-o indrepte.Ii era cu neputinta sa ridice bratele, sa-si miste capul sau picioarele.Dupa cum spunea, era nevoie de prezenta unui preot care, binecuvantand-o cu semnul crucii, sa inlature rigiditatea trupului ei.Fara asta nu se putea intoarce la ocupatia ei de dantelareasa.Caz rar:confesorii sai nu-i erau si directori spirituali.Era o sarcina pe care Domnul nostru o pastra pentru El .Isus prefera sa i se adreseze in mod direct.In tot acest timp o educa , ii corecta greselile si, daca era nevoie, nu ezita sa-i faca reprosuri, ducand-o, incetul cu incetul, spre cea mai inalta culme a perfectiunii.In mod intelept, Luisa a fost instruita si pregatita, timp de ani indelungati, ca sa primeasca
darul Vointei Divine.

Dupa ce a aflat ce se petrecea la Corato, Arhiepiscopul de pe vremea aceea , Mons.Giuseppe Bianchi Dottula( 22 decembrie 1848 - 22 septembrie 1892), s-a consultat cu mai multi preoti si a decis sa ia asupra sa responsabilitatea acestei probleme.Dupa o reflectie matura, el i-a trimis un confesor personal, pe Don Michele Di Benedictis, un excelent preot, in fata caruia tanara isi va deschide sufletul in profunzime.Don Michele, o persoana avizata, a impus limite suferintelor ei.Luisa nu traia decat din Vointa Divina.De atunci ea a primit permisiunea de a sta la pat pentru totdeauna, victima de ispasire.Era in 1888.Luisa va ramane tintuita pe patul suferintei pana la  moartea sa, care a survenit dupa 59 de ani.Daca Luisa acceptase pana atunci starea sa de victima, totusi nu putuse ramane in pat ziua intreaga.Dar trebuia sa se supuna regulii ascultarii.Incepand din 1 ianuarie 1899, Luisa nu si-a mai parasit patul.

In 1898, noul Arhiepiscopal locului, Mons.Tomasso Di Stefanno(24martie1898 - 13mai 1906) a hotarat sa-i numeasca un nou confesor in persoana lui Don Gennaro Di Gennaro.Acesta va ramane la dispozitia ei 24 de ani.Noul confesor, dansu-si seama de minunile pe care le producea Domnul in acest suflet, i-a poruncit Luisei sa relateze in scris tot ceea ce Harul lui Dumnezeu opera in ea.Toate motivele invocate de Slujitoarea Domnului pentru a scapa de aceasta obligatie au fost zadarnice: chiar si capacitatile sale literare, foarte modeste, nu au fost de ajuns pentru a o scuti de ceea ce i se cerea.Don Gennaro Di Gennaro, care avea idei clare, nu a cedat.Si totusi, el stia prea bine ca sarmana fata nu frecventase decat scoala primara.Astfel , la 28 februarie 1899, Luisa si-a inceput lurnalul, o enorma culegere de 36 de volume! Ultimul capitol a fost incheiat la 28 decembrie 1939, data la care a primit ordinul sa nu mai scrie.La moartea confesorului sau, in 10 septembrie 1922, a venin un canonic, Don Francesco Di Benedictis, care a murit la 30 ianuarie 1926, la capatul a  patru ani de serviciu.Arhiepiscopul, Mons.Giuseppe Leo( 17 ianuarie 1920 -20ianuarie 1939) a delegat un alt confesor, Don Benedetto Calvi,un tanar preot care a asistat-o pe Luisa pana la moartea ei.A impartasit cu ea toate suferintele si toata neintelegerea care a amarat-o in decursul ultimior ei ani de viata.

La inceputul secolului trecut, vizita Fericitului Annibale Maria Di Francia in Pouillers a fost o binecuvantare pentru populatie.Venit sa caute in Trani o noua casa pentru barbatii si femeile din recent infiintata sa Congregatie, a auzit vorbindu-se de Luisa Piccareta si a decis sa o viziteze.Cele doua mari suflete au devenit nedespartite.Dar nu era singurul care o frecventa.Veneau s-o vada si alti preoti: Parintele Genaro Braccali, iezuit,Parintele Eustachio Montemurro, mort in parfum de sfintenie, si Don Ferdinando Cento, Nuntiu Apostolic si Cardinal al Sfintei noastre MaiciBiserica.Fericitul Annibale a devenit confesorul sau extraordinar si revizorul oficial al scrierilor sale, examinate si supuse , treptat, aprobarii autoritatilor ecleziastice.Prin 1926, Fericitul Annibale i-a poruncit Luisei nsa scrie un caiet de memorii despre copilaria si adolescenta sa.Chiar el a publicat diferite scrieri ale Luisei,printre care celebra lucrare L'Horloge de la Pasiion(Orologiul Patimirii)care a fost publicata in 4 editii.La 7 octombrie 1928,a fost terminata la Corato, manastirea surorilor Congregatiei Zelului Dumnezeiesc si Luisa , pentru a raspunde  dorintei fericitului Annibale, a fost mutata acolo.Fericitul Annibale murise deja, in parfum de sfintenie, la Messina.

In 1938, viata Luisei Piccareta a suferit o rasturnare totala: Roma o dezavua public, iar scrierile sale au fost puse la Index.La publicarea condamnarii din partea Sfantului Oficiu, Luisa s-a supus autoritatii Bisericii.De la Roma, autoritatile ecleziastice au trimis un preot ca sa-i ceara toate scrierile.Ea i le-a inmanat imediat, cu mare amabilitate.Scrierile sale au sfarsit in Arhivele secrete ale Sfantului Oficiu.

La 7 octombrie 1938, la ordinul superiorilor sai, Luisa a trebuit sa paraseasca manastirea si sa-si gaseasca un nou adapost.Ea si-a petrecut ultimii 9 ani din viata intr-un apartament de pe via Magdalena, bine cunoscut de persoanele in varsta din Corato, care au asistat la scoaterea ramasitelor sale pamantesti, la 8 martie 1947.

Luisa a avut o existenta modesta.Ea ocupa un apartament inchiriat impreuna cu sora sa Angelina si cu mai multe femei evlavioase.Dar ceea ce poseda nu ajungea pentru plata chiriei.Si atunci croseta dantela.Lucra din greu, dar ceea ce castiga, ii era de ajuns pentru a face fata necesitatilor surorii sale, caci ea insasi nu avea nevoie nici de haine nici de incaltaminte.Hrana sa se limita la cateva grame de alimente, pe care i le servea asistenta ei , Rosaria Bucci.Luisa nu cerea niciodata nimic.Nu dorea niciodata  nimic, cu atat mai mult cu cat stomacul sau dadea imediat afara tot ce manca.Dar infatisarea sa nu era aceea a unei muribunde.Ceea ce nu insemna nici ca emana sanatate.Dar nu era niciodata inerta.Fortele i se epuizau in suferinta si munca; iar pentru cei care o cunosteau ,viata sa era considerata un miracol permanent.Detasarea de tot ceea ce ar fi putut castiga in afara muncii sale era admirabila.Refuza banii si ofrandele pe care voiau sa i le faca ceilalti.In momentul publicarii lucrarilor sale, cand Fericitul Annibale venise intr-o zi sa-i dea banii din drepturile de autor, ea i-a replicat:

"Nu am nici un fel de drept, pentru ca ceea ce este scris aici nu-mi apartine"

(cf."preface"la L'Horloge de la Passion, Messina 1926)

 Cand vreun suflet caritabil ii trimitea bani, ea ii returna imediat.

Apartamentul Luisei semana cu o manastire.Usa era inchisa privirii curiosilor.Doar cateva persoane, animate de aceeasi spiritualitate, si tinerele care veneau sa ia lectii de dantelarie erau primite in preajma ei.Din anturajul ei au iesit multe vocatii calugaresti.Dar aceasta opera de formare nu era rezervata doar fetelor.Erau si baieti care apoi au intrat in diferite ordine si au fost orientati apre preotie.

Luisa isi incepea ziua pe la 5 dimineata, cand venea preotul s-o binecuvanteze si sa celebreze Liturghia; aceasta era prezidata de confesorul ei sau de unul dintre delegatii acestuia:un privilegiu acordat deLeon 13 si confirmat de  Sfantul Pius al 10 lea in 1907.

Dupa Liturghie, Luisa ramanea doua ore in rugaciune.Pe la opt, isi incepea munca, ce dura pana la pranz; dupa o masa frugala, ea se retragea in camera sa pentru a se reculege.Dupa -amiaza , dupa cateva ore de lucru, isi spunea rozariul.Pe la ora 8 seara, Luisa scria in jurnalul ei pana la miezul noptii.Se trezea in zori, cu trupul teapan, blocat, ghemuita in pat, cu capul aplecat spre dreapta.Trebuia sa astepte interventia preotului pentru a putea sa stea asezata in pat si apoi sa-si reia rutina.

Luisa a murit la varsta de 81 de ani, la 4 martie 1947, dupa 15 zile de boala , singura boala pe care au reusit sa i-o diagnosticheze: o pneumonie.A murit in zori, chiar la ora la care preotul, binecuvantand-o, ar fi eliberat-o de starea sa.Arhiepiscop al locului era pe atunciMons.Francesco Petronelli(25mai 1939 -16 iunie 1947).Luisa si-a pastrat pozitia asezata.
Sa o intinda pe pat era imposibil, desi-fenomen extraordinar - 
trupul sau nu mai suferea de rigiditate.

La vestea mortii sale, toata populatia, ca un torent in plin tumult, s-a revarsat acasa la ea si a trebuit sa se apeleze la fortele de ordine pentru a retine multimea care, zi si noapte , venea s-o vada.Luisa era scumpa inimilor lor:

"Luisa, sfanta, a murit!"strigau.Si toata lumea alerga la ea.Astfel , autoritatile publice si sanitare au acceptat sa-i expuna ramasitele pamantesti timp de 4 zile la rand fara sa se constate nici un semn de degradare a trupului.Luisa nu parea moarta.Era in pat, in pozitia sezand, imbracata in alb;s-ar fi spus ca doarme caci,dupa cum remarcam, trupul sau isi pierduse orice rigiditate.

Intr-adevar, a-i misca capul, a-i ridica bratele, a-i indoi mainile si toate degetele nu cerea nici un efort.Puteau chiar sa-i ridice pleoapele si sa-i priveasca ochii; ochi foarte stralucitori, deloc incetosati.Pentru toata lumea, Luisa, era inca vie, cufundata intr-un somn adanc.Un consiliu de medici, convocat cu aceasta ocazie, i-a examinat indelung trupul, inainte de a se pronunta  asupra faptului ca era intr-adevar moarta si ca nu era vorba despre o moarte aparenta, asa cum credea toata lumea.

Luisa spunea mereu ca era "nascuta pe dos", si ca , pe buna dreptate, trebuia ca si moartea ei sa fie "pe dos" fata de ceilalti!.A ramas, asadar,asezata,pozitia ei obisnuita, pe care o va pastra pana la cimitir.Instalata intr-un sicriu cu pereti de sticla, construit special pentru ea, toata lumea o putea vedea, ca pe o regina sezand pe tron, imbracata complet in alb.Peste 40 de preoti - Capitlul clerului local, au participat la cortegiul funerar; surorile , pe rand, o purtau pe umerii lor, facandu-si loc prin multimea imensa: strazile erau intesate.Erau oameni peste tot, pe acoperisuri, pe balcoane, iar cortegiul inainta cu mare greutate.Inmormantarea micii fetite a Vointei Dumnezeiesti a fost celebrata de intregul Capitlu in Biserica Mama.Toata populatia din Corato a insotit trupul pana la cimitir.Toti voiau sa ia cu ei o mica amintire sau flori.
Dupa cativa ani, ramasitele sale pamantesti au fost mutate in biserica Santa Maria La Greca.

In 1994, in sarbatoarea lui Cristos rege, Mons.Carmelo Casati, in prezenta unei mari multimi de credincioasi  si de personalitati straine adunate in biserica Mama, a deschis oficial procesul de beatificare a
Slujitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccareta.

sursa : revista "Regina Pacis"numarul din ianuarie 2010