Retrospectiva Doamnei Eva B. Madarász asupra celor mai importante evenimente ale ultimilor 20 de ani
(04.09.1987 – 04.09.2007)
Cei din Cer mi-au cerut să privesc înapoi în trecut şi să scriu acele evenimente importante care s-au întâmplat cu mine acum 20 de ani, respectiv de atunci şi până azi. Acum vi le spun şi vouă , ca să vedeţi şi voi în ce fel a evoluat viaţa mea, până în ziua de azi.
Cum a început drumul meu în Voia lui Dumnezeu?
Cu 20 de ani în urmă, eram în 1987! Trăiam vremuri grele în ţara noastră (România), printre altele şi pentru că nu prea se puteau cumpăra alimente din magazine. Pe vremea aceea, ca mic meseriaş, eram proprietara unui salon de modă pentru femei şi lucram la Oradea, împreună cu ucenicii. În realitate eu nu trăiam rău. Cum mulţi dintre colegii mei au plecat în străinătate, aceştia mă chemau şi pe mine să câştig bani mulţi şi să-mi fac renume. Tentaţia fiind mare, în primăvara lui 1987 m-am hotărât să plec în străinătate, împreună cu sora mea mai mare. Am promis familiei mele că mă voi întoarce după ei curând şi am să-i duc cu mine şi pe ei. Odată ajunsă în străinătate, m-am rugat şi am postit ca să aflu ce vrea Dumnezeu de la mine. Într-un vis nocturn o ‚Voce Cerească’ a tras peste planurile mele omeneşti, peste dorinţele şi voinţa mea şi m-a trimis înapoi în Ţara mea, la familia mea. Viaţa mea adevărată a început atunci când am ascultat şi am făcut întocmai cum mi-a cerut acea ‚Voce Cerească’ şi m-am întors la familia mea.
Acest an – 1987 – conform recomandării Papei Ioan Paul al II.-lea era un an consacrat cinstirii Sfintei Fecioare. În acel an foarte mulţi creştini au mers în locuri de pelerinaj. Şi noi, două familii, împreună cu doi preoţi, am pornit la Şumuleu Ciuc. Celui Rău nu i-a plăcut de loc aceasta, aşa că ne-a atacat pe tot drumul, m-a montat împotriva părintelui meu spiritual şi a vrut să mă întoarcă din drum. Cu toate aceste atacuri, am ajuns la Şumuleu Ciuc! După ce în bazilică l-am salutat pe Isus în Sfânta Euharistie, am mers la statuia făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare. Am plâns mult în faţa statuii Sfintei Fecioare iar sufletul mi s-a liniştit. În timp ce îi spuneam Sfintei Fecioare tot ceea ce era în inima mea, am simţit că ea mă ascultă, mă mângâie şi mă îmbrăţişează.
A doua zi am hotărât să parcurgem în rugăciune Calea Crucii. Când am ajuns la staţiunea a XIII-a a căii crucii, s-a coborât peste mine o rază de lumină neobişnuită şi eu am căzut în extaz. Sufletul mi-a zburat în Rai, în faţa Sfintei Treimi. Focul Spiritului Sfânt m-a răscolit pe muntele de la Şumuleu Ciuc. În lumina Sfintei Treimi mi-am văzut viaţa, cu bune şi rele, şi am aflat ce anume trebuie să corectez. Tatăl Ceresc mi-a adus la cunoştinţă că îmi va încredinţa multe, mie şi conducătorului meu spiritual. Tatăl Ceresc a mai spus că împreună cu tovarăşul meu spiritual vom primi ’Carisma Unităţii’, ca prin aceasta să ducem multe suflete la El. Atunci am mai primit multe mesaje, pe care însă pot să vi le spun numai la timpul potrivit. Când mi-am revenit, familia şi cei care erau lângă mine nu au ştiut ce s-a întâmplat cu mine! Atunci am avut parte de botezul în Spiritul Sfânt care a adus cu el o trăire dumnezeiască intensă. Am experimentat că Dumnezeu este Iubire! Toate acestea au avut loc la ora 11 şi jumătate, în 04 septembrie 1987, pe muntele de la Şumuleu Ciuc, la staţiunea a XIII-a a căii crucii. Din acel moment viaţa mea s-a schimbat. Acolo pe munte, la cererea Tatălui Ceresc mi-am făcut spovada de viaţă la părintele János Csilik.
După aceasta au urmat 12 ani de învăţare. În aceşti ani nu puteam să vorbim nimănui despre ’Carisma Unităţii’. Îngerul meu Păzitor, pe care l-am şi putut vedea, mi-a cerut să iau parte în fiecare zi la sfânta liturghie, să mă rog rozarul, să fac totul din iubire, să fiu atentă la conducerea ‚Vocii din Cer’, să-mi iubesc duşmanii. A trebuit să învăţ şi să pun în practică mai multe virtuţi. În suflet am fost şi în Iad şi în Rai. Atunci când am văzut Iadul, m-am hotărât că atât timp cât voi trăi pe Pământ, voi face totul pentru ca nimeni să nu ajungă acolo.
În 1998 am primit de la Cei din Cer permisiunea de a vorbi despre ’Carisma Unităţii’. În acel an am început să ţinem în primele vineri şi primele sâmbete din lună rugăciunile de ispăşire la Oradea, în bazilică.
În 1999 conducătorul meu spiritual a fost mutat la Şimian (jud. Bihor). Timp de şapte ani am ţinut acolo întâlnirile de rugăciune şi ispăşire. Ca rod al rugăciunii în comun s-au întâmplat multe vindecări şi convertiri.
La Şimian, în faţa Sfintei Euharistii, cu o ocazie l-am întrebat pe Isus, Domnul nostru, de ce nu vine înapoi pe Pământ? Domnul Isus mi-a răspuns: „Aş veni Eu la voi degrabă, dar nu pot pentru că şi acum sunt răstignit din cauza păcatelor voastre. Dacă tu vrei să grăbeşti întoarcerea Mea pe Pământ, atunci înfiinţează un grup de rugăciune format din 5 persoane, care prin viaţa lor oferită să ispăşească în cinstea Rănilor Mele Sfinte, să consoleze Sfânta Mea Inimă, persoane care – în suflet – să-mi scoată cuiele din mâini şi picioare, prin faptele lor bune. Astfel eliberat, mă pot întoarce în curând la voi.” În timp, acest mic grup de rugăciune s-a şi înfiinţat. Noi cinci ne-am consfinţit vieţile în totalitate lui Dumnezeu. Noi cinci, locuim la Nuşfalău, în aceeaşi curte dar în încăperi diferite, în casa părintească, moştenită de mine după moartea mamei mele. Aşa a luat fiinţă ordinul călugăresc al laicilor, pentru ispăşirea în cinstea celor Cinci Răni Sfinte al lui Isus. Deoarece suntem în clauzură (în loc închis) oamenii îi primim pe muntele Sfintei Treimi.
Cererea lui Isus către voi: „Înfiinţaţi cât mai multe grupuri de rugăciune şi ispăşire în cinstea celor Cinci Răni Sfinte ale Mele, ca prin acestea să grăbiţi întoarcerea Mea pe Pământ!”
Cu o altă ocazie, Domnul Isus mi-a mai spus: „Dacă vor fi suflete care să-Mi ofere totul, până şi suferinţele lor, pentru convertirea păcătoşilor, atunci voi salva această Lume de distrugerea totală!”. Eu personal am acceptat să-mi ofer ispăşirea ca prin aceasta să le aduc bucurie Celor din Cer!
Cum la bătrâneţe eu am întreţinut-o pe mama mea, ea prin testament mi-a lăsat proprietatea de pe munte, cu condiţia să o folosesc pentru un scop sfânt. După moartea mamei mele am oferit Sfintei Treimi proprietatea de pe munte, de aceea numele locului a devenit: muntele Sfintei Treimi. Cei din Cer au spus permanent ce anume trebuie să fie pe munte. În punctul cel mai înalt al muntelui Sfintei Treimi se găseşte „Crucea Unităţii”, care am ridicat-o conform Voinţei Celor din Cer în septembrie 2000. Pe această proprietate se găsesc: capela Inimii Imaculate a Mariei(2002) şi capela Inimii Îndurătoare a lui Isus(2004), calea crucii, calea rozarului, Casa Sfintelor Inimi, a lui Isus şi a Mariei, unite si glorificate în Spiritul Sfânt(2007). Toate bunurile mele materiale le-am investit în aceste construcţii. La toate acestea au contribuit şi oamenii cu donaţiile lor. Ceea ce am făcut am făcut spre Gloria lui Dumnezeu şi pentru salvarea sufletelor.
Începând cu 2 octombrie 2004, conform cerinţelor Celor din Cer, programele de rugăciune şi ispăşire le ţinem la Nuşfalău, pe muntele Sfintei Treimi, unde vin oameni de religii şi naţionalităţi diferite, chiar şi din străinătate.
Deja de doi ani – la cererea Domnului – mi-am oferit o parte din voce pentru convertirea celor care îl hulesc pe Dumnezeu; capul acoperit pentru toţi aceia care păcătuiesc prin mândrie; lipsa puterii din picior şi durerea pentru păcătoşii care umblă pe căile rele. Şi voi puteţi să-i oferiţi lui Dumnezeu rugăciune, post, fapte bune, suferinţă, ... pentru salvarea întregii omeniri. Eu cred că în curând vom experimenta revărsarea Spiritului Sfânt, întoarcerea lui Isus pe Pământ, Lumea cea Nouă, unde nu va fi păcat, suferinţă şi moarte.
La prima sâmbătă din august 2007 Sfânta Fecioară a apărut într-o revărsare de lumină în Casa celor Două Inimi Glorificate. Mi-a spus următoarele: „Aici pe muntele Sfintei Treimi nu am numai apariţii, dar am o Prezenţa continuă . Cei care vin aici aparţin de familia mea. Celor care-şi deschid aici inimile am să le ascult cuvintele şi vor simţi Prezenţa Mea. Pe cei care vin aici îi pregătesc, în special prin pocăinţă, pentru întoarcerea Fiului Meu Sfânt.” Sfânta Fecioară mi-a mai adus multe lucruri la cunoştinţă, pe care însă am să pot să vi le spun numai la momentul potrivit!!!
De o bună perioadă de timp ardea în mine dorinţa de a merge la a 20-a aniversare la Şumuleu Ciuc, în acel loc sfânt unde am primit ‚Carisma Unităţii’. De aceea am rugat-o pe Sfânta Fecioară – dacă crede că e bine – să-mi dea înapoi pentru câteva zile puterea în picioare ca să pot să merg în pelerinaj, drept recunoştinţă, la Şumuleu Ciuc. În 15 august 2007, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe muntele Sfintei Treimi, în timpul sfintei liturghii, Sfânta Fecioară mi-a spus în inimă: „Niciodată să nu-ţi ceri puterea înapoi, odată ce ai oferit-o Mie! Nu te teme, Eu îţi voi da putere din Puterea Mea, atât cât ai nevoie pe drum. Vă rog să vă împachetaţi bagajele şi să plecaţi mâine dimineaţă la Şumuleu Ciuc. Eu voi fi cu voi pe drum şi am să vă ajut! Mergeţi la staţiunea a XIII-a a căii crucii, acolo unde aţi primit ‚Carisma Unităţii’ şi faceţi fotografii în acel loc. Din fotografia pe care vor fi semne să faceţi mai multe, să daţi şi comunităţii de ispăşire. Sfânta Treime binecuvântează această fotografie şi pe cei care sunt în ea, prin intermediul Meu. Să ştiţi că acest drum şi fotografia, împreună cu semnele sunt cadoul Sfintei Treimi şi al Meu , pentru întreaga comunitate, după 20 de ani!”.
Astfel am făcut, pe scurt, rezumatul celor două decenii trecute!!! Cine doreşte să-mi cunoască viaţa mai detaliat să citească cele două volume ale cărţii mele: ’Secretul bucuriei mele’.
Pe muntele Sfintei Treimi, conform Voinţei Celor din Cer, mai urmează construirea celeilalte părţi ale bisericii, iar după aceea vom putea începe Adoraţia Euharistică perpetuă. În numele Celor din Cer mulţumesc pentru toate donaţiile pe care le-aţi oferit pentru construirea acestui „Loc Sfânt”.
Eu cred că suntem cu toţii în faţa unui viitor minunat pentru care merită să acceptăm toate sacrificiile!
Cer asupra voastră binecuvântarea Sfintei Treimi şi a Sfintei Fecioare!
Toma, Dumnezeu sa te binecuvanteze, sa-ti binecuvanteze familia cu Binecuvantarea Preasfintei Treimi si a Preasfintei Fecioare !
RăspundețiȘtergereSr. mmary, multumesc ! Insa, la cat de pacatos si mizerabil sunt, ma mir ca mai exist, ba chiar sunt si bucuros ! ... mare ti-e Indurarea, Doamne ! :)
RăspundețiȘtergereDar, hai sa vorbim despre ceva cu adevarat hranitor, vrei ? :)
Si anume, iti dai seama ce binecuvantare este pentru noi romanii faptul ca Sfanta Treime a ales sa aibe un munte al Ei in tara noastra ?!!!
E minunat, ar trebui ca toti sa fugim pe acest munte, macar cu gandul, cu sufletul, cu rugaciunea ....
Doamne, iti multumim din toata inima si tot sufletul, cu toata fiinta, pentru aceasta mare, mare, mare binecuvantare si pentru ca ne-ai descoperit-o ! Slavit sa fii in veci ! Amin ! :)
Binecuvanteaz-o Doamne pe sr. mmary si familia ei ! Amin ! :)
P. si B. ! :)
Toma, asa e: Romania e binecuvantata!
RăspundețiȘtergere...trist e ca marea majoritate a locuitorilor ei RESPING HARURILE in loc sa se straduiasca sa se primeasca.
Si eu meditam dimineata la modul in care m-a atras Domnul spre acest Munte:intai "Isus Induratorul" , "Milostivirea Divina" ....apoi atatea altele ...iar acum Muntele Presfintei Treimi unde se afla chia "Isus Induratorul"...si atatea alte lucruri si rugaciuni dragi sufletului meu.Si cel mai important , acolo se afla Preasfanta Treime si Fecioara Maria !
Sfanta Treime si Sfanta Fecioara sa-ti binecuvanteze familia! Amin.:)
Draga mea revin la o ora destul de tirzaie dar pentru Domnul nu este niciodata tirziu dincontra ai place..
RăspundețiȘtergereDraga mea parintii mei pe 22 febr anul curent implinesc 50 de ani impreuna,si ce era mai frumos sa le caut inafara de ISUS SI FECIOARA MARIA de pe SFINTUL MUNTE AL TREIMEI
si am tot mediat pina aici draga mea,unde citesc cu mult draga mesajele voastre care devin si ale mele,cum printr-un singor vis avut am dat de Muntele Sfintei Treimi,sau mai mult printr-un singur mesaj trimis am dat de tine draga mea surioara Mmary si de cind ne-am cunoscut nu facem altceva decit sa ne trimitem una pe alta in IUBIREA si Milostivirea lui Isus si cu noi luam pe toti cei dragi si intreaga lume...
Ce frumos!!! o,Isuse ce frumos!!
Inspiratia cu ce voi alege pentru parintii mei continua,stiu ca Tatal este cu mine in acest moment si -mi va scoate in fata ochilor cea ce au nevoie,asa cum me-a scos Muntele Sfint,asa cum mi te-a scos pe tine draga mea.
Acum tarziu in noapte i-mi doresc mult sa fug cu gindul la Romania Gradina Maicii Domnului,sa fiu cu inima cu rugaciunile mele la Muntele Sfint.
Doamne i-ti multumesc eu in numele tuturor care inca nu stiu,
nu cunosc acest Munte binecuvintat si te rog inspirane pe noi cum sa le facem cunoscut si mai cunoscut binecuvintarea pe care ne-ai dat-o tu intregii noastre tari si nu numai mi-ai deschis niste cai chiar mie sluga ta ca sa cunosc mai multe despre venirea ta si sa ma pot pregatiatit eu cit si semenii mei.
Dragum meu Isus i-ti multumesc,Sfinta Treime I-TI MULTUMESC,Mama Regina noastra i-ti multumesc!!!