Cel ce iubeste pe Isus Cristos nu se mandreste cu calitatile sale, ci se smereste si se bucura vazandu-se apreciat atat de putin de catre altii

1.Ingamfatul e ca un balon in vant care pare mare, dar in realitate e numai vant, deschizandu-se balonul , se risipeste tot.Cel ce iubeste pe Dumnezeu  e in adevar umil, nu se umfla, nici nu se mandreste cand vede in sine oarecari insusiri bune; pentru ca cunoaste ca tot ce are, e darul lui Dumezeu si ca din partea sa nu are decat nimica si pacatul; prin urmare, cunoscand el darurile ce i le-a dat Dumnezeu, mai mult se smereste, stiindu-se pe sine atat de nevrednic si atat de daruit de Dumnezeu.

2.Sf.Tereza, vorbind despre darurile speciale ce i le facea Dumnezeu, zicea:

Dumnezeu face cu mine cum se face cu o casa, care fiind aproape de ruina se sprijina  cu proptele.Cand un suflet primeste vreo cercetare plina de iubire a lui Dumnezeu, simtind in urma acesteia o caldura deosebita de iubire dumnezeiasca, insotita de lacrimi sau  de o mare gingasie a inimii, sa se fereasca de inchipuirea cum ca Domnul o cerceteaza pentru vreo fapta buna; cum e atunci trebuie sa se umileasca mai tare, cugetand, ca Dumnezeu il dezmiarda ca sa nu-L paraseasca;altfel, daca in urmarea unui atare dar s-ar naste in el vanitatea de a se crede mai iubit de Dumnezeu decat altii, din cauza ca el se poarta mai bine cu Dumnezeu decat altii - un atare defect  ar face,  ca Dumnezeu sa-l lipseasca cu totul de favorurile Sale. Pentru ca o casa sa stea, are nevoie de doua lucruri: de fundament si de acoperis.Fundamentul in noi are sa fie umilinta de-a recunoaste,ca noi suntem mici si ca nu putem face nimic; acoperisul e adumbrirea dumnezeiasca in care singura trebuie sa nadajduim.

3.Cand suntem mai favorizati de Dumnezeu, atunci trebuie sa ne umilim mai tare.Sf. Tereza , cand primea vreun dar special, atunci isi punea inaintea ochilor ei toate greselile facute mai inainte si astfel Domnul si-o unea mai tare cu sine; cu cat se recunoaste un suflet pe sine mai nevrednic de haruri, cu atat il imbogateste Dumnezeu mai mult cu acele daruri. Taide,mai intai o mare pacatoasa, apoi sfanta, se umilea in asa masura inaintea lui Dumnezeu, incat nu se tinea vrednica a-i rosti numele, nu cuteza sa zica  Dumnezeul meu, ci zicea : Creatorul meu, ai mila de mine.Iar Sf. Ieronim scrie ca pentru o atare umilinta, vazu ca i se pregateste un tron mare in cer.Asemenea se citeste in viata Sfintei Margareta de Cortona, ca cercetand-o odata domnul prin o mai mare gingasie de iubire, ca strigand zise: Vai Doamne! cum Ai uitat ce-am fost? Cum imi platesti cu atata bunatate pentru multele pacate ce Ti le-am facut?Iar Domnul i-a raspuns ca atunci, cand un suflet il iubeste si ii pare rau din toata inima ca L-a vatamat, El uita toate vatamarile primite; asa cum o spusese prin Ezechil(18,21-22).Si ca dovada o facu sa vada in cer un tron ce i l-a pregatit intre Serafimi.Ah! de-am putea intelege valoarea umilintei! Ajunge un singur act de umilinta, decat adunarea tuturor comorilor din lume.

4. Sfanta Tereza zicea: Nu crede , ca ai inaintat mult pe calea desavarsirii, daca nu te tii mai rau decat toti si daca nu doresti din inima sa fii pus in urma tuturor.Asa facu si sfanta si asa au facut toti sfintii: Sf. Francisc d'Assisi,Sf.Maria Magdalena de Pazzi si altii, se socoteau a fi cei mai mari pacatosi din lume, si se mirau, cum ii tine pamantul si nu se deschide sub picioarele lor ca sa-i inghita; si aceasta o spuneau cu toata seriozitatea....

Orgoliosul se  increde in puterile proprii si de aceea cade, dar cel umil, deoarece se increde numai in Dumnezeu , desi e atacat de toate ispitele cele mai vehemente sta tare si nu cade, zicand totdeauna:" Toate le pot in cel ce ma intareste(Fil.ap.4,13).

Diavolul ne ispiteste cand cu semetia, cand cu pierderea increderii.Cand el ne spune ca pentru noi nu-i primejdie de-a cadea, atunci sa ne temem mai tare; pentru ca daca Dumnezeu nu ne sta intr-ajutor cu darul sau si numai pentru un singur moment, suntem pierduti.Cand apoi ne ispiteste cu pierderea increderii,, atunci sa ne intoarcem la Dumnezeu si sa-i zicem cu toata increderea: Dumnezeul meu, in tine mi-am pus toata nadejdea mea, sper, ca nu ma voi vedea rusinat si lipsit de darul Tau.Aceste acte de neincredere in noi si de incredere in dumnezeu, trebuie sa le deprindem pana in ultimul moment al vietii noastre, rugand mereu pe Domnul sa ne dea sfanta umilinta.

Dar nu e de ajuns sa fim umiliti, sa avem o parere moderata despre noi, si sa ne tinem, acei netrebnici ce suntem; cel ce e intr-adevar umil, zice Toma de Kempis, se dispretuieste pe sine si doreste a fi dispretuit si de altii.Aceasta e ce ne recomanda Isus Cristos atat de mult:
" Invatati de la Mine, caci sunt bland si smerit cu inima".(Mat.11,20)

Cel ce zice ca e cel mai mare pacatos din lume si-apoi se manie pe altii care il dispretuiesc, da semn ca e umilit cu gura, dar nu cu inima.Sfantul Toma d'Aquino scrie ca daca cineva se simte jignit cand e dispretuit de altii, chiar si daca ar avea darul de a face minuni, e cert, ca sta inca foarte departe de perfectiune.

Umilinta este bucuria de tot ce ne face sa fim dispretuiti.

Inseamna-ti: Bucuria; daca simtul se ofenseaza cand suntem dispretuiti, atunci macar spiritul sa se bucure in noi.

Cum nu va iubi dispretul un suflet, care iubind pe Isus Cristos, vede pe Dumnezeul sau suferind palmi si scuipare in fata cu prilejul patimilor sale?Acesta e si intelesul, ca de ce a voit Rascumparatorul sa fie pus chipul Sau pe altare nu in forma de Preamarire, ci de cruce, pentru ca sa avem mereu inaintea ochilor dispretul ce l-a suferit, pe care sfintii vazandu-l, se bucura, daca pot fi si ei dispretuiti de lume.Aceasta a fost intrebarea ce o facu Sfantul Ioan al Crucii lui Isus Cristos, cand i s-a aratat  cu crucea pe umeri: " Doamne! vazandu-te asa dispretit pentru iubirea ce o ai catre mine, nu-Ti cer alta, decat sa ma lasi sa sufar si eu si sa fiu dispretuit si eu pentru iubirea ta"....

Omul sfant si umilit, zice sfntul Ioan Gura de Aur, cand e indreptat, se caieste pentru gresala facuta; cel ingamfat inca se caieste, dar nu pentru ca a facut gresala, ci pentru ca isi vede descoperita gresala, si de aceea se tulbura, se impotriveste si se supara pe cel ce-l indreapta.Iata frumoasa regula, ce o dadea Sf. Filip Neri pentru cazul cand cineva e mustrat: "Cel ce vrea intr-adevar sa fie sfant, zicea, nu trebuie  niciodata sa se dezvinovateasca, nici chiar cand ar fi neadevarat cu ce e acuzat.Afara de cazul cand apararea e necesara pentru inconjurarea scandalului." Ah! cat de mari merite are inaintea lui Dumnezeu cel ce, desi e invinovatit pe nedept, tace si nu se apara.Sfanta Tereza spunea:"Uneori mai mult inainteaza si se perfectioneaza un suflet nedezvinovatindu-se, decat ascultand zece predici;pentru ca nedezvinovatindu-se incepe a-si castiga libertatea spiritului si de-a nu se mai ingriji daca lumea vorbeste bine sau rau despre dansul".

Rugaciune

Ah! Cuvinte intrupat! Te rog, pentru meritele sfintei Tale umilinte, care Te-a facut sa imbratisezi  atatea ocari si insulte din iubire catre noi: Mantuieste-ma de ingamfare si fa-mi parte de umilinta Ta sfanta.Nu ma voi putea cai niciodata pentru ocarile ce mi s-au facut, dupa ce de atatea ori m-am facut vrednic de iad.Ah! Isuse al meu ! Pentru meritul atator dispretuiri, ce le-ai suferit cu prilejul patimilor Tale, da-mi darul sa traiesc si sa mor umilit in aceasta lume, precum Tu ai trait si ai murit umilit pentru mine.Eu din iubire catre Tine as vrea sa ma vad dispretuit si parasit de toti; dar fara Tine nu pot face nimic.Te iubesc, Binele meu suprem; Te iubesc iubitul sufletului meu; eu Te iubesc si sper de la Tine; dupa cum imi si propun, sa pot suferi toate pentru Tine, unica iubire a sufletului meu.Nu lasa ca eu sa ma indepartez de tine.Da-mi dorul de-ati fi totdeauna spre placere.Da-mi ravna in a Te iubi.Da-mi liniste in suferinte.Da-mi resemnare in toate greutatile mele.Ai mila de mine.Eu nu sunt vrednic de nimic, sper totul de la Tine, care m-ai cumparat cu sangele tau. Si totul sper de la Tine, Regina si Maica Mea , Maria, care esti scaparea pacatosilor.Amin .

sursa: cartea " Scoala Iubirii lui Isus Cristos" scrisa de Alfons M. de Liguori