Despre mangaierea launtrica

RÎNDUIALA ŞI ROSTUL LUCRURILOR
CARE NE ADUC PLĂCERE

  Fiul meu, fii gata să spui, orice s-ar întîmpla: Doamne dacă Tu vrei, aşa să fie. Dacă-i spre cinstea ta, Doamne, pentru numele tău, fie şi asta. Dacă Tu, Doamne, ştii că-i spre binele şi spre folosul meu, dă-mi ceea ce trebuie şi fă să mă pot sluji de această împrejurare, spre slava ta. În schimb, dacă ştii că lucrul acesta mi-ar aduce vătămare, sau că ar dăuna sănătăţii sufletului meu, îndepărtează dorinţa de la mine. Într-adevăr, nu orice dorinţă vine de la Duhul Sfînt, chiar şi dacă, în ochii omului, pare dreaptă şi sfîntă. Căci este greu să ştii fără greş dacă duhul cel bun, sau, dimpotrivă, cel rău, te îmboldeşte să doreşti una sau alta, după cum nu poţi şti nici dacă dorinţa vine de la tine sau din altă parte. Mulţi, într-adevăr, s-au ales în cele din urmă cu amăgirea, deşi la început păreau însufleţiţi, în dorinţele lor, de duhul cel bun.

Iată de ce orice dorinţă ivită în minte se cuvine întotdeauna lămurită şi cercetată cu teama lui Dumnezeu în suflet şi cu o inimă smerită; mai presus de orice, totul trebuie să-mi fie încredinţat în duhul lepădării de sine, cu următoarele cuvinte: "Doamne, tu ştii cum e mai bine; facă-se voia ta, fie aşa, fie altminteri, după cum doreşti Tu. Dă-mi ce vrei, cît vrei şi cînd vrei. Fă cu mine cum ştii că-i mai bine şi după cum îţi place ţie mai mult, după cum e mai potrivit cu cinstea ta preaînaltă. Aşează-mă unde pofteşti, şi fă cu mine tot ceea ce voieşti. Sînt în mîinile tale, întoarce-mă cum vrei, du-mă şi adu-mă de unde vrei. Iată, sluga ta e gata pentru orice: căci nu doresc să trăiesc pentru mine, ci pentru tine; măcar de-aş putea fi la înălţimea acestei desăvîrşiri, în toate!"

Rugăciune pentru a cere împlinirea voinţei lui Dumnezeu

  Preabunule Isuse, dă-mi harul tău, să fie cu mine şi să lucreze împreună cu mine, să nu mă părăsească niciodată şi să-mi fie alături pînă la sfîrşit. Fă să pot dori şi să voiesc întotdeauna ceea ce îţi este ţie mai plăcut şi pe voie. Voinţa ta să fie voinţa mea; voinţa mea s-o urmeze pururi pe a ta, într-un singur suflet, pe totdeauna. Să pot spune da sau nu, mereu într-un suflet cu tine; să nu pot voi nimic, să nu pot respinge nimic, decît împreună cu tine.

Dăruieşte-mi harul de a putea muri pentru toate cîte sînt pe lume; fă să-mi placă să fiu dispreţuit şi trecut cu vederea în viaţa aceasta. Mai presus de orice dorinţă, dă-mi darul de a-mi putea afla odihna în tine, pacea inimii mele să fie întru tine. Tu eşti limanul păcii adevărate a oricărei inimi omeneşti, Tu singur eşti mult rîvnita odihnă a sufletului: în afara ta, toate sînt aspre şi neliniştitoare. În această pace chiar - în binele cel mai mare şi fără sfîrşit - îmi voi afla somnul şi odihna. Amin (Ps 4, 9). 

Capitolul XVI

SINGURA ALINARE ADEVĂRATĂ
SE AFLĂ ŞI TREBUIE CĂUTATĂ LA DUMNEZEU

  Nimic din ceea ce mi-aş putea dori, nimic din ceea ce ar putea fi gîndit ca mîngîiere nu e de aşteptat de la lumea aceasta, ci va veni mai tîrziu, o dată cu viaţa viitoare. Chiar de-aş putea aduna doar pentru mine toate desfătările pămîntului, chiar de aş putea să mă înfrupt din toată dulceaţa şi bucuriile acestei vieţi, cu ce m-aş alege? Sigur e că acestea n-ar avea cum să ţină o veşnicie. Tocmai de aceea, suflete al meu, nu poţi găsi mîngîiere deplină şi necurmată desfătare decît numai în Dumnezeu singur, mîngîietorul celor lipsiţi şi ocrotitorul celor umili. Mai aşteaptă puţin, suflete al meu, ai răbdare şi credinţă în făgăduinţa Dumnezeului tău, şi te vei bucura de belşugul tuturor bunurilor din ceruri. Dacă din cale afară, fără rînduială, tînjeşti după cele ce se văd aci de faţă, te paşte pierderea celor veşnice, din ceruri. Cele trecătoare şi vremelnice să-ţi fie doar bunuri în folosinţă; cele fără de moarte, dorul adevărat al inimii tale. Nu te vei putea niciodată sătura dintr-un bine vremelnic, căci inima ta n-a fost creată ca să-şi afle rostul şi desfătarea în aşa ceva.

 Chiar dacă ai putea avea parte de toate dezmierdările făpturii, n-ai putea, inima mea, să te simţi fericită cu totul; căci doar în Dumnezeu, care pe toate le-a creat, se află întreaga dulceaţă a fericirii; nu aceea părelnică, văzută şi lăudată de ochii nerozi ai lumii, cu plăcerile ei înşelătoare; ci aceea în care îşi pun nădejdea sufletele bune şi credincioase lui Cristos, a căror petrecere este în ceruri (Fil 3, 20), cei ale căror gînduri şi simţuri sînt curate ca lacrima. Zadarnice, prin scurtimea lor, sînt toate mîngîierile omeneşti; mîngîierea adevărată, aducătoare de fericire, e cea simţită pe dinăuntru, izvorîtă din inima adevărului. Omul evlavios poartă pretutindeni, în sufletul său, pe Isus, aducătorul mîngîierii adevărate; lui îi spune:

 
"Ajută-mă, Doamne Isuse, în tot timpul şi în orice împrejurare. Aceasta să-mi fie toată mîngîierea: de bună voie, să-mi doresc lipsa oricărei mîngîieri omeneşti. Iar dacă mîngîierea ta nu se iveşte, cea mai mare mîngîiere a mea să fie voia ta şi această dreaptă încercare". 

Căci nu fără sfîrşit este mînia ta, şi nu veşnice sînt mustrările tale (Ps 102, 9).

sursa: "Imitatiunea lui Cristos" de Thomas de Kempis