Doamne, miluieşte-ne,
Cristoase, miluieşte-ne,
Doamne, miluieşte-ne,
Isuse, auzi-ne,
Isuse, ascultă-ne,
Tată din cer, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi! (*)
Fiule, Răscumpărătorul lumii, Dumnezeule, *
Duhule Sfânt, Dumnezeule, *
Sfântă Treime, un singur Dumnezeu, *
Duh al adevărului şi al înţelepciunii, *
Duh al înţelegerii şi al sfatului, *
Duh al tăriei şi al ştiinţei, *
Duh al evlaviei şi al fricii de Dumnezeu, *
Duh al iubirii, al bucuriei şi al păcii, *
Duh al răbdării, al bunătăţii şi al blândeţii, *
Duh al bunăvoinţei şi al statorniciei, *
Duh al credinţei şi al modestiei, *
Duh al înfrânării şi al curăţiei, *
Duh al umilinţei şi al prudenţei, *
Duh al vieţii şi al mântuirii, *
Duh al virtuţilor şi al harurilor, *
Duh al dumnezeieştii înfieri, *
Duh care purifici sufletele, *
Dumnezeule care cercetezi inimile şi adâncul fiinţei omeneşti, *
Împărţitor al harurilor cereşti, *
Cunoscător al gândurilor şi al intenţiilor inimii, *
Apărător sigur în timp de încercare, *
Mângâierea celor care încep să te slujească, *
Tăria şi curajul celor care merg pe calea virtuţii,*
Cununa celor desăvârşiţi, *
Fericirea tuturor îngerilor, *
Lumina Patriarhilor, *
Inspiratorul Profeţilor, *
Graiul şi ştiinţa apostolilor, *
Biruinţa Martirilor, *
Înţelepciunea Mărturisitorilor, *
Puritatea Fecioarelor, *
Frumuseţea lăuntrică a tuturor sfinţilor, *
Fii milostiv,
iartă-ne Duhule Sfinte,
Fii milostiv,
ascultă-ne Duhule Sfinte,
De orice păcat, mântuieşte-ne pe noi, (**)
De vicleniile diavolului, **
În ziua judecăţii, **
Noi, sărmanii păcătoşi, te rugăm ascultă-ne, (***)
Ca să ne ierţi toate păcatele, ***
Ca să binevoieşti a ne lumina şi ajuta intenţiile şi faptele noastre, ***
Ca să ne învredniceşti să suferim cu generozitate, în toate încercările, din dragoste către tine, ***
Ca să aprinzi în inimile noastre o dorinţă statornică şi pururi vie pentru desăvârşirea creştină, ***
Ca să ne întăreşti în pacea interioară şi adevărata linişte sufletească, ***
Ca să ne păstrezi în harul tău până la ultima noastră suflare, ***
Ca să ne primeşti printre aleşii tăi, ***
Ca să ne faci vrednici de mântuire, ***
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,
revarsă asupra noastră pe Duhul Sfânt.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,
trimite-ne de la Tatăl pe Duhul Sfânt pe care ni l-ai făgăduit.
Mielul lui Dumnezeu, care iei asupra ta păcatele lumii,
dăruieşte-ne pe Duhul tău cel bun.
V. Trimite Duhul tău şi se vor crea!
R. Şi vei reînnoi faţa pământului!
Să ne rugăm:

Dumnezeule, pentru care nimic nu este ascuns, te rugăm ca prin revărsarea Duhului Sfânt să purifici gândurile inimilor noastre ca să te putem iubi din ce în ce mai mult şi să te lăudăm de-a pururi. Amin.
Fii binecuvantata si Duhul Sfant sa te umple draga Mary! Superba melodia...Ce sunt planurile noastre in comparatie cu ale LUI? Oare nu stie El ce este mai bine pentru viata noastra?
RăspundețiȘtergereCu siguranta DA! IMBRATISEZ INIMA TA CU MULTA IUBIRE DIN IUBIREA MAREATA.
o postare interesanta si o melodie foarte placuta!
RăspundețiȘtergerepacea lui Dumnezeu sa fie peste tine si toti cei dragi ai tai Mmary!
... "Chiar de-ar fi sa se darame,tot..."Inaltatoarea melodie, genereaza energie pozitiva ... Minunat, distinsa doamna asemenea dar oferit aici in virtual.
RăspundețiȘtergereSuperb ! Superb !
Alese multumiri si... Ploi de bucurii.