De catva timp imi propusesem sa va daruiesc urmatoarea rugaciune...
zilele trecute am gasit-o postata pe acest blog si m-am hotarat sa o postez chiar in forma in care a fost scrisa acolo...
"Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
„Doamne şi Stăpân al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie şi al grăirii în deşert.
(Metanie mare).
Iar spiritul curăţiei, al umilinţei, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Iar spiritul curăţiei, al umilinţei, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
(Metanie mare).
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că eşti binecuvântat în vecii vecilor. Amin”.
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că eşti binecuvântat în vecii vecilor. Amin”.
(Metanie mare).
În mănăstirile de rit răsăritean, rugăciunea se citeşte în Postul Mare, la sfârşitul slujbei vecerniei, de luni până vineri. Ea cuprinde toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi îl ajută pe credincios să scape de câteva boli ale spiritului:
Spiritul trândăviei: este cel care distruge în noi orice energie în măsură să ne crească, creându-ne convingerea că totul este inutil.
Fructul amar al trândăviei este grija de multe: deznădejdea, uciderea sufletului.
Iubirea de domnie: o atitudine greşită faţă de semenii noştri, bazată pe egocentrism, din care Dumnezeu este eliminat.
Grăirea în deşert: cuvântul nu mai contribuie la zidire, ci la distrugere, el nu mai exprimă adevărul lui Dumnezeu.
Acestea sunt cele patru obstacole ale pocăinţei celei adevărate, obstacole pe care le poate îndepărta doar Dumnezeu. După acestea, urmează cele patru laturi pozitive ale pocăinţei:
Curăţia sau dreapta socotinţă, este respectarea adevăratei scări de valori stabilită de către Dumnezeu.
Smerenia, biruinţa în noi a adevărului, cea care aduce cu sine revărsarea peste noi a harului lui Dumnezeu.
Cele două sunt urmate de către răbdare: aplecarea spre profunzimea lucurilor create de Dumnezeu, cunoaşterea temeinică a acestora, deschiderea spre semenii noştri, trecând peste gusturile şi convingerile noastre.
Dragostea, cea care este deasupra tuturor virtuţilor, vine numai de la Dumnezeu, ţinta străduinţelor noastre spirituale.
Toate se reiau la sfârşitul rugăciunii, rugându-L pe Dumnezeu să ne ajute să nu-l judecăm pe semenul nostru şi cerându-I ajutor împotriva primejdiei apariţiei mândriei, izvorul tuturor relelor.
La rugăciunea sufletului trebuie să adăugăm şi rugăciunea trupului, cerându-i, şi lui, pocăinţă prin metanii. Rugăciunea sufletului, împreună cu plecarea, în smerenie şi adoraţie, formează un minunat ritual al Postului, benefic pentru fiecare creştin.
Augustin"
Dragostea, cea care este deasupra tuturor virtuţilor, vine numai de la Dumnezeu, ţinta străduinţelor noastre spirituale.
RăspundețiȘtergereToate se reiau la sfârşitul rugăciunii, rugându-L pe Dumnezeu să ne ajute să nu-l judecăm pe semenul nostru şi cerându-I ajutor împotriva primejdiei apariţiei mândriei, izvorul tuturor relelor.
Frumoase ganduri care trebuie sa confirme in rugaciunea noastra, dorinta de implinire a smereniei si dragoste fata de semenul nostru.Si sa-l rugam pe Isus sa ajute sa-l proslavim in tot ce facem, caci ziua venirii Lui este foarte aproape.
Iti doresc un sfarsit de saptamana binecuvantat in dragostea Mantuitorului.Cu imbratisari de la Vrancea, Elena.
"Grăirea în deşert: cuvântul nu mai contribuie la zidire, ci la distrugere, el nu mai exprimă adevărul lui Dumnezeu."
RăspundețiȘtergereAici mi-au rămas ochii timp de multe minute.
Mult prea mulţi merg la biserică, se dau credincioşi şi apoi fac rău cu bună ştiinţă.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea, draga mea dragă!
inportant e sa pastram vie in inimile noastre iubirea! Sa iubim iubirea si sa o daruim clipa de clipa!
RăspundețiȘtergereDoamna Elena, frumoase cuvinte...putem sa-L proslavim in tot ceea ce facem iubindu-i pe semenii nostri asa cum ne iubeste El,devenind asemenea Lui : blanzi si smeriti cu inima .
RăspundețiȘtergereVa imbratisez cu bratele inimii mele incarcate cu binecuvantari!
De mentionat ca rugaciunea lui Efrem Sirul nu se spune doar dupa vecernie, ci la sfarsitul oricarei ore canonice din randuiala rasariteana. Doar la utrenie si liturghie nu se spune.
RăspundețiȘtergereGeanina, asa e, si mai mult decat atat...cuvintele sunt folosite pentru a-L blasfemia, a-L jigni si a-L ofensa pe Bunul Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereEu iti doresc , si imi doresc, sa folosesti intotdeauna cuvintele pentru a-L iubi , a-L marii, si a-L bucura pe dulcele Isus...
Dumnezeu sa te binecuvanteze , eu te imbratisez cu mare drag...
Orry,asta e si scopul si sensul vietii mele:
RăspundețiȘtergereSa iubesc Iubirea!
Iubirea divina sa te binecuvanteze in fiecare clipa a vietii tale.
Dan Patrascu, iti multumesc pentru precizare...in Postul Mare eu obisnuiesc sa rostesc aceasta rugaciune in fiecare dimineata, mi se pare un mod minunat de a incepe ziua, iar roadele acestui fapt se simt in viata mea si vor putea fi constatate de fiecare persoana care o va rosti cu credinta , sinceritate si iubire.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa reverse asupra ta Iubirea, Pacea si Indurarea Sa !