Sfanta Spovada,Sfanta Taina A Impacarii Cu Iubirea...

Este taina minunata pe care Dumnezeu a lasat-o pentru ca noi sa putem pastra haina nevinovatiei cu care a impodobit sufletele noastre.

Sunt sigura ca fiecare dintre noi s-a intrebat ,macar o data,daca este necesara spovada pentru iertarea pacatelor.Raspunsul vine sigur si este bazat pe cuvintele Mantuitorului:

"Carora le veti ierta pacatele vor fi iertate,si carora le veti tine vor fi tinute.."deci...spovada este necesara pentru iertarea pacatelor,la fel de necesara precum este apa pentru a te spala.Asa a hotarat Dumnezeu si pentru ca asa a dorit El asa trebuie sa fie.Pe langa iertarea pacatelor Sfanta Spovada mai revarsa in sufletele noastre si alte binefaceri,ne apara ,ne intareste si ne pazeste de acei dusmani de care suntem asediati,zi si noapte,de cei trei dusmani periculosi care incearca ,in toate modurile,si cu toate mijloacele,sa ne piarda sufletele.

Acesti dusmani sunt:pofta trupului,diavolul si lumea.Inca din leagan si pana in mormant suntem prigoniti de ei,iar noi ii imbratisam,ii acceptam,ii lasam sa ne seduca.Nenumarate sunt sufletele care cad sub loviturile lor de moarte,chiar daca ele le percep ca pe niste mangaieri,bucurii sau placeri...Au o soarta trista,as putea spune de-a dreptul infioratoare,sufletele care nu se protejeaza printr-o spovada deasa si buna...Sfanta Spovada si Sfanta Euharistie sunt hrana sufletului nostru.Daca le primim rar sau nu le primim deloc:cum sunt sufletele noastre???singurele cuvinte care-mi rasuna in minte sunt:infometate,bolnave,muribunde!!! De ce sa ne lipsim sufletele de pretioasele haruri pe care aceste doua taine ni le daruiesc?In sprijinul acestor afirmatii vreau sa va povestesc unele intamplari pe care le-am trait chiar eu...Era in luna octombrie a anului 2002...citisem cartea"Spovedeste-te Bine",cartea care a fost pentru mine o revelatie ce mi-a descoperit importanta spovezii bine facute,sacrilegiul pe care il comiti atunci cand te impartasesti si nu ti-ai marturisit cu credinta,cu smerenie,cu sincera parere de rau,si cu hotarare

de indreptare bine stabilita toate pacatele...Sub impresia acestor lucruri a caror importanta abia o constientizasem,am simtit nevoia de a face o spovada generala(spovada generala cuprinde toate pacatele pe care mi le aminteam inca din perioada copilariei;este necesar sa facem macar o data in viata o astfel de spovada)...Am inceput sa ma pregatesc si timp de o saptamana,m-am rugat intens bunului Dumnezeu si Preacuratei Fecioare Maria sa ma ajute sa fac o spovada buna;am postit si mi-am notat toate pacatele de care imi aduceam aminte,chiar daca le mai spovedisem(trebuie sa va marturisesc ca eu ma spovedesc tot la doua saptamani,iar cand,din diferite motive,trece o luna,simt ca a trecut o vesnicie)..

Cu cat scriam mai multe pacate pe hartie cu atat simteam orizontul fiintei mele intunecandu-se,vedeam fulgere zvarcolindu-se in inima mea,si furtuni devastatoare ce se dezlantuiau in afara si inlauntrul meu.Ma aflam pe marea furtunoasa a vietii mele,eram in pericol sa ma lovesc de stanci,sau sa cad in prapastiile disperarii care asteptau sa ma inghita.Da,eram DISPERATA...citind lungul sir al slabiciunilor si pacatelor mele,ma simteam cea mai josnica fiinta de pe pamant;plangeam cu cele mai fierbinti lacrimi care mi-au curs vreodata,..,mi-au ars obrajii,la propriu,nu e o metafora...mi-au ars sufletul sfasiat care nu se mai suporta...Nu-mi venea sa cred ca Dumnezeu ma mai suporta,ca nu ma pedepseste cu cele mai mari suferinte...in acele zile traiam cele mai infioratoare clipe de agonie,care se perpetuau si cresteau in intensitate cu cat ziua hotarata pentru marturisirea pacatelor se apropia...apoi a sosit...eram in fata preotului,ingenuncheata,hotarata sa-mi marturisesc toate faradelegile si sa traiesc cele mai rusinoase clipe din viata mea...in schimb...ghiciti ce am gasit acolo???...am sa va spun...am trait cele mai senine momente din viata mea...eram coplesita de infuzii de iubire,de tandrete divina,de atingeri ingeresti;preotul era atat de intelegator incat i-am spus sa-mi dea voie sa ma chinui deoarece macar atat puteam sa fac pentru ispasirea pacatelor mele.

Raspunsul lui a fost:"doamna Mariana,dumneavoastra nu ati venit aici la scaunul de judecata ci la scaunul impacarii cu Cristos".

Apoi mi-a dat dezlegarea de pacate,am iesit din camera confesiunilor si am intrat in biserica...Parca pluteam...traiam cele mai intense si mai minunate momente din viata mea...eram coplesita de fericire,gustam"fericirea pura" si "puritatea fericirii"...sunt prea limitate cuvintele pentru a putea sa va descriu "acea fericire",de aceea nici nu am sa incerc s-o descriu..toata fiinta mea repeta intr-una: 

"ce bun e Isus,ce bun e Isus"...

IL simteam...sufletul meu se unea cu El...fericita inima se bucura de aceasta superba ,intima si nedespartita unire...In acele momente de iubire desavarsita l-am rugat:"Dezmiarda-ma Doamne"...si fara sa ma lase sa astept,i-am auzit in inima,in minte,in suflet,si in trup,glasul Sau minunat care-mi spunea clar:"COMOARA MEA"...

 PS.:ieri am pregatit aceasta postare,iar in aceasta dimineata,pe la ora 5 am avut un vis minunat in care ii daruiam unei prietene ,ce ieri era foarte trista,un buchet imens de flori alb-roz...apoi am vazut o icoana a lui Isus ,ce se afla in manastirea din localitatea mea,cum plange...Asa ca va voi darui voua,tuturor celor care ati citit aceste randuri,minunatele flori si pretioasele lacrimi ale lui Isus...si ma intreb:oare ce veti face cu ele???