Buna di
mineata dragii mei prieteni...
Azi e o zi speciala pentru mine,se implinesc 7 ani de la ziua in care,dupa ce am fost umilita pe nedrept de o persoana din familie,Dumnezeu si-a revarsat asupra mea toate splendorile iubirii Sale...
Dimineata am fost scaldata in baia umilintei,insa eu eram fericita,imi spuneam ca asa,umilita,ma regasesc in Domnul meu,in iubirea mea,care a fost umilit mult mai crunt decat eram eu...am acceptat acea situatie cu bucurie,gaseam fericire in ea...Dupa amiaza la ora 18 am mers la capela,la Sfanta Liturghie...
Simteam ca va fi o slujba minunata inca din clipa in care s-a intrerupt curentul electric...ardeau doar lumanarile de pe altar,era o atmosfera romantica care te invita sa iubesti...iar eu iubeam si eram iubita...frumos si intens...
Dumnezeu ma coplesea cu prezenta Sa,simteam cum mainile,care isi inclestasera degetele ca atunci cand iti faci semnul crucii,,erau strabatute de fiori,vibratii,senzatii intense,care urcau si coborau intr-un ritm alert si fascinant,din degete pana la umar...pe urma am simtit acelasi curent asediindu-mi pieptul,inima,buzele,ochii,toata fata...un foc launtric ma consuma...ma invaluiau bogatii nesfarsite scaldandu-ma in flacarile iubirii...eram imbratisata de o "putere supranaturala" care mi se daruia cu gratia si frumusetea incantatoare a desavarsirii.
Aveam privilegiul de a bea cu indestulare din izvorul acestei iubiri nemarginite ce ma facea sa inteleg ca trupul meu nu mai era ceva lumesc,era ceva sfant,maret si sfant...purtam in mine cerul s
i fericirea de a-L purta imi daruia priviri de foc in care scanteia bucuria...eram cu totul luminata de bucuriile cerului,insa erau bucurii pline de lacrimi,de miscare si de iubire ce contemplau esenta divina...
Liturghia se apropia de sfarsit iar eu ma strduiam sa evadez dinacea stare de beatitudine,nu vroiam ca cei din jur,cele cateva persoane ce se aflau in capela, sa stie ce mi se intampla...
M-am smuls cu greu si cu multa suferinta din imbratisarea iubirii sfinte..o purtam in suflet si in trup insa acum puteam umbla...am ajuns cu greu acasa...abia ajunsa aici au inceput sa mi se desclesteze degetele...sa-mi revin...
Te iubesc Isuse,mi-e atat de dor de Tine,mi-e atat de dor de NOI...
mineata dragii mei prieteni... Azi e o zi speciala pentru mine,se implinesc 7 ani de la ziua in care,dupa ce am fost umilita pe nedrept de o persoana din familie,Dumnezeu si-a revarsat asupra mea toate splendorile iubirii Sale...
Dimineata am fost scaldata in baia umilintei,insa eu eram fericita,imi spuneam ca asa,umilita,ma regasesc in Domnul meu,in iubirea mea,care a fost umilit mult mai crunt decat eram eu...am acceptat acea situatie cu bucurie,gaseam fericire in ea...Dupa amiaza la ora 18 am mers la capela,la Sfanta Liturghie...
Simteam ca va fi o slujba minunata inca din clipa in care s-a intrerupt curentul electric...ardeau doar lumanarile de pe altar,era o atmosfera romantica care te invita sa iubesti...iar eu iubeam si eram iubita...frumos si intens...
Dumnezeu ma coplesea cu prezenta Sa,simteam cum mainile,care isi inclestasera degetele ca atunci cand iti faci semnul crucii,,erau strabatute de fiori,vibratii,senzatii intense,care urcau si coborau intr-un ritm alert si fascinant,din degete pana la umar...pe urma am simtit acelasi curent asediindu-mi pieptul,inima,buzele,ochii,toata fata...un foc launtric ma consuma...ma invaluiau bogatii nesfarsite scaldandu-ma in flacarile iubirii...eram imbratisata de o "putere supranaturala" care mi se daruia cu gratia si frumusetea incantatoare a desavarsirii.
Aveam privilegiul de a bea cu indestulare din izvorul acestei iubiri nemarginite ce ma facea sa inteleg ca trupul meu nu mai era ceva lumesc,era ceva sfant,maret si sfant...purtam in mine cerul s
i fericirea de a-L purta imi daruia priviri de foc in care scanteia bucuria...eram cu totul luminata de bucuriile cerului,insa erau bucurii pline de lacrimi,de miscare si de iubire ce contemplau esenta divina...Liturghia se apropia de sfarsit iar eu ma strduiam sa evadez dinacea stare de beatitudine,nu vroiam ca cei din jur,cele cateva persoane ce se aflau in capela, sa stie ce mi se intampla...
M-am smuls cu greu si cu multa suferinta din imbratisarea iubirii sfinte..o purtam in suflet si in trup insa acum puteam umbla...am ajuns cu greu acasa...abia ajunsa aici au inceput sa mi se desclesteze degetele...sa-mi revin...
Te iubesc Isuse,mi-e atat de dor de Tine,mi-e atat de dor de NOI...
Sintr-o zi speciala ... chiar durerea ne invata,sensul vietii iar unele amintiri "recompun". Insa raul trebuie descompus, precum uitarea, care reprezinta, cum spunea M.Sadoveanu, "leacul tuturor durerilor d pe pamant'.
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru "imbratisarea lucrurilor sfinte".
(rom12;21)
RăspundețiȘtergereNu te lasa biruit de rau,ci biruieste raul prin BINE.
Fericiti umilitii care raman in iubire si lumina... :)
RăspundețiȘtergereAveti dreptate domnule Negoita,"raul trebuie descompus",iar acest lucru ,dupa umila mea parere,trebuie facut prin "iertare si iubire"...sunt de acord cu M. Sadoveanu;"uitarea e leacul tuturor durerilor de pe pamant",insa trebuie sa recunoastem,ca pentru fiintele inteligente,uitarea nu prea exista,poate dupa multi,multi ani,iar eu ,in nici un caz nu as vrea sa astept pana "vine ea" pentru ca sa trec "prin" si "de" suferinta.De aceea am ales o cale mult mai eficienta...iert chiar in momentele in care sunt ranita ,sau nici macar nu mai consider ca e ceva de iertat...va doresc o viata senina,fara nori...aveti toata admiratia mea...
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu tine Kis, acesta este si mottoul meu...binele si frumusetea sa te copleseasca...
RăspundețiȘtergereIngerul tau ...ai mare dreptate...acesta e lucrul pe care-l vrea Dumnezeu de la noi:sa stim sa ramanem mereu in iubire,chiar daca suntem raniti,mai ales daca suntem raniti...Iubirea sa fie calea pe care sa pasesti mereu,sa nu te indepartezi nicicand de Ea....:)
RăspundețiȘtergere