31 ianuarie 2019
24 ianuarie 2019
13 ianuarie 2019
11 ianuarie 2019
03 ianuarie 2019
Prietenia duhovniceasca
- Poate exista o prietenie la distanță, sau poate rezista o prietenie la distanță?
Alea sunt cele mai sigure prietenii, alea durează cel mai mult. Nu ne vedem defectele, n-avem timp să ne certăm, să smiorcăim... Sfinții se iubeau la distantă. Era unul într-un capăt și altul putea să fie în alt capăt și ei se rugau. Trăiau până la 90 de ani, până la 100 de ani și înainte de moarte veneau, se întâlneau, stăteau la un sfat și mureau cu pace.
Prieteni, haideți să vă spun despre o prietenie frumoasă, cum am văzut eu una. Eram în chilie la Părintele Selafiil [cel orb] și tot îl întrebam ceva. Părintele Selafiil e Bătrânul nostru de la Man. Noul Neamț și a trăit până la 97 de ani; un om care 80 de ani i-a petrecut în mănăstire, toată viața lui și-a dat-o lui Hristos. Si stăteam cu Bătrânul la sfat, dar Bătrânul de vreo 20-30 de ani nu mai vedea. In timp ce stăteam noi la vorbă, bate la ușă un frate și intră cu un părinte cu parul alb și bocancii mari. Era un părinte din Athos. Eu nu l-am mai văzut până atunci și nici nu știam nimic despre el. Fratele, care era ucenic la Bătrânul [Selafiil] spune: "Părinte, avem oaspeți!". Si el: "Da, dar cine e?". Si părintele care a intrat spune cu vocea lui mecanică: "Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi!". La care Părintele Selafiil îndată a sărit cu glasul: "Arsenie! Vino încoa!". Nu l-a mai văzut de vreo 40 de ani, pentru că acest Arsenie, călugăr în Athos, care fusese în mănăstire la noi până în anii '60, era ucenic Părintelui. Era cu vreo 20 de ani mai mic decât el și i-a fost ucenic. Si, închipuiți-vă voi, 40 de ani au trecut, oameni care și-au trecut viața, și vine din Sfântul Munte și intră în chilie, și numai zicând rugăciunea și Părintele a strigat: "Arsenie, ia vino încoa!" - Nici nu mai vedea de atâta vreme - "Ia vino încoa, ia șezi aici! Ce mai faceți voi prin Gradina Maicii Domnului acolo? Ce se mai aude, măi?". Ei, mai departe nu știu ce-o vorbit că noi am ieșit afară.
Dar asta vedeți, o prietenie și o dragoste care a rămas ca un foc toată viața. Altfel decât vedeți voi, ce prietenii fac oamenii duhovnicești! - Oamenii lui Dumnezeu, oameni simpli, care acuma toți s-au mutat la Domnul. Părintele Selafiil, iarăși, stătea ușă în ușă cu un alt Părinte duhovnicesc, Părintele Serghie (Podgornâi), care era arhimandrit, duhovnic și lume după lume venea la el. Când erau mici, când el avea vreo 16 ani și celalalt avea vreo 8 ani și erau în mănăstire - Părintele Selafiil ne povestea: "Asta micu, trebuia să se ducă cu o găletușă de apă la lucrători acolo, unde munceau. Si eu eram mai mare peste copiii ăștia pe care îi puneam la treburi. Si, uneori, când nu mai ascultau, luam vărguța și le trageam vreo două la fund". Si acuma ăsta era mare duhovnic, trecuse de vreo 80 de ani, și stăteau ușă în ușă. După ce mănăstirile au fost închise la noi, unii au mers într-o parte, Părintele Serghie a fost la Poceaev, Părintele Selafiil a stat la el în sat într-o chilie și apoi s-au întors înapoi. Acuma Părintele nu mai vedea de vreo câțiva ani. Si stăteau ușă în ușă. Si, ce gândesc ucenicii? "Măi, dacă ei se cunosc de atâta vreme și stau ușă în ușă, hai sa le organizam o întâlnire". "Dar cum?", "Păi, uite, îl chemam pe Părintele Serghie la Părintele Selafiil, că uite, oamenii ăștia stau ușă în ușă, se cunosc de 80 de ani, și nu intră unul la altul". Părintele Selafiil nici nu se putea mișca. Si amândoi Bătrânii: "Ei, bine, bine, dacă ucenicii vor..." Noi ziceam că trebuie să se păstreze o prietenie, să se întâlnească oamenii, să stea de vorba, nu așa cum fac ei. Il aduc pe Părintele Serghie, îi dau un scăunel. Marele arhimandrit o făcut ascultare, că dacă au zis ucenicii că trebuie făcută întâlnirea... Si s-au așezat amândoi pe câte un scăunel. Stau, stau, stau, ...stau, stau, stau... Noi așteptam, ce-or să-și spună. Stau, stau, stau, ... La care Părintele Sergie: "ce, gata?". Părintele Selafiil: "gata!". "Hai, mă întorc!". Si asta vă spun despre oameni care se iubeau foarte mult! Pentru că unii ar spune: "aveau răutate între ei și nu își vorbeau". Părintele Selafiil dacă era orb, stătea pe scăunel și dădea cu bețișorul ăla și alt Părintele Varahiil, care nici o dată n-o intrat în chilie în toți anii ăștia, stătea alături, era și el trecut de 80 de ani, și ori de câte ori bătrânul bătea cu bățul, state așa pe o parte, că noi nu ne dădeam seama, era bolnav, bătrân, și asta venea de alături, punea umărul așa, și îl ținea, și atâta dragoste aveau între ei, dar de vorbit nu vorbeau. Nu aveau nevoie. Uitați prietenie de sfinți! De departe se iubesc unii pe alții, cu dragoste, fără să intervină în intimitatea celuilalt, fără să-l înțelepțească, să-i spună, să-i arate. Se roagă unii pentru alții, se iubesc și dacă este nevoie și mor unii pentru alții. Dar nu au nevoie de lucrurile astea omenești.
Așa că sigur, se poate prietenie la distanță și dacă nu putem iubi la distantă nu putem iubi nici de-aproape!
Savatie Bastovoi